Biblioteca de idei / Maramureşul Românesc

Istoria are capcanele ei. Mai mari sau mai mici. Uneori cădem în astfel de capcane fără să ştim ce deservicii facem Lucrărilor Mari. Iată o astfel de situaţie-capcană.

Obişnuim să spunem despre Maramureş că doar o treime de teritoriu din fostul Maramureş Mare e azi în graniţele Ţării noastre. Deci, că două treimi au fost pierdute prin tratatele de pace de la sfârşitul primului război mondial. Pe cale de consecinţă, unii apreciau că nici Românii din dreapta Tisei n-au făcut parte niciodată din România! Nu doar că e fals din punct de vedere al adevărului istoric, dar e teribil de grav. Şi iată de ce.

Se ştie că atunci când s-a pornit „poporul” românesc spre Alba Iulia din delegaţia Maramureşului au făcut parte şi reprezentanţi ai românilor din satele de dincolo de Tisa. Mai mult, atunci când s-a citit Declaraţia Marii Adunări Naţionale şi s-a strigat lozinca „de la Nistru pân’ la Tisa”, aceştia au protestat, considerându-se „neglijaţi”, „excluşi”, „uitaţi”. Situaţia istorică ulterioară demonstrează că în acest teritoriu, pe atunci cu majoritate românească (azi doar circa 40.000), timp de peste doi ani a existat viaţă culturală românească şi administraţie românească.

 

Aceste realităţi sunt evidente pentru fraţii noştri de peste Tisa. Din păcate, unii reprezentanţi ai „noştri”, chiar şi unii membri ai Academiei Române au căzut în capcană şi rostesc, fără temei istoric, aserţiuni de genul „acele teritorii n-au aparţinut niciodată Statului Român!!!” Dar chiar şi pentru cei ce nu stau chiar aşa de bine cu „hăţişul” informaţiilor istorice e foarte clar că dacă Imperiul Austro-Ungar a „căzut” în plin război mondial, iar Cehoslovacia a intrat în stăpânirea acestor teritorii abia după semnarea Tratatului de pace între Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria (la 4 iunie 1920, aşa numitul Tratat de la Trianon, ale cărui prevederi au intrat în vigoare la 25 iulie 1921), aşadar cel puţin în intervalul 1 decembrie 1918 – 25 iulie 1921 Maramureşul din dreapta Tisei a fost Românesc!

Aştept o implicare în „chestiune” a Magnificenţei Sale Acad. Ion Aurel Pop, Rectorul Universităţii „Babeş–Bolyai” din Cluj-Napoca, specialist de cea mai înaltă talie ştiinţifică în domeniu şi sper că Domnul dr. Ioan Botoş şi toţi cei de o limbă cu el să primească satisfacţie. Mai ales că aici, în dreapta Tisei, oamenii folosesc, atunci când se întâlnesc, cea mai frumoasă adresare din toate teritoriile româneşti. Cel care salută primul zice „Trăiască Naţia!”, iar cel ce răspunde zice ... „Sus cu Ea!”

 

În zilele noastre, „Sus cu Ea!” ar însemna nu doar simpla recunoaştere academică (istorică, ştiinţifică), ci şi acordarea, în favoarea acestor minunaţi români, a dreptului lor la... cetăţenie română.