Biblioteca de idei / „Mă voi apăra cu… eternitatea…”

Călătoria omului prin lume nu se sfârşeşte la final de viaţă terestră. Căci, vin la rând amintirile… Ritmuri noi, cosmice, rup coordonatele cardinale şi se instituie în alte simţuri. Începe drumul ecourilor…

Ana Olos a reuşit, cu ajutorul Fundaţiei „Triade” din Timişoara, să ni-l readucă pe Mihai Olos în actualitate. Dincolo de pâcla uitării şi dincoace de alternanţele constrângerilor zilnice…

Sunt „fragmente de jurnal” intitulate în matrice dublă. Mihai: „Trăim în case de paie!” Ana: „Visând la Oraşul – Sat universal…”. E o carte dedicată („Familiei şi prietenilor artistului”), iar pe pagina de gardă, Doamna Ana a adăugat, într-o caligrafie distinsă: „Ars longa, vita brevis. Ctitorului de Biblioteci, dr. Teodor Ardelean, o cărticică modestă, cu scene din viaţa unui artist. Cu deosebită consideraţie!”.

Viaţa doamnei Ana Olos, de când ne cunoaştem, stă sub zodia modestiei. Îmi pare rău că din nou trebuie să o contrazic! Nu e deloc o carte „modestă”! Cu atât mai puţin „o cărticică”!

Acest artist tumultuos în creaţie, năvalnic în gesturi şi neconvenţional în „respiraţii publice”, a însemnat enorm de mult pentru orizonturile culturale din acest „nord cu multe noduri”. Pentru artişti, dar şi pentru poeţi. Pentru etnologi, dar şi pentru antropologi. A văzut Lumea în felul Său, dar acest fel era pe undeva scoborâtor din matrici atemporale şi ancestrale. Era un produs al „pulsaţiilor cosmice”, care închid banalităţile agresive în „cutii mici” şi se descoperă în formule mai apropiate de magia universalităţii. Toate marile sale rostiri par desprinse dintr-un eter neîmprăştiat de vânturi, toate exerciţiile sale par a fi parte din cugetul nostru profund. („Orice ţăran e un ţar în ţarina sau ţărâna lui; Satul primordial era o lume în care Adam şi Eva şi copiii lor şi fraţii copiilor şi fraţii fraţilor lor şi tatăl lui Adam, şi tatăl Evei şi cuscrele şi nănaşii şi tătăişele şi şogorii şi verii şi verişoarele şi vecinii şi vecinele erau la nunta lui Christos”).

Amintiri simple, cu „leagănul”, cu „uţuţul din crengi de răchită”, cu „fliscoaia subţire” trăiesc necontradictoriu cu cele despre cei mai mari artişti ai lumii, despre cei mai expresivi români (Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Pop Simion, Paul Barbăneagră, Ioan Alexandru, Joseph Beuys, Giulio Carlo Argan, Dan Hăulică, Marin Preda, Ion Vlasiu, Ion Gheorghe…).

Cu spiritul său oarecum „haiducesc”, Mihai Olos nu putea să-l uite pe vecinul său din Odeşti, Vasile Blidaru, „un alt personaj, dintr-altfel de lume, care să merite să-l pomeneşti”, cum suna provocarea interogativă şi exclamativă. Trei pagini condensate şi fascinante, care pe noi, autorii de cărţi despre Blidaru, ne bucură nespus.