Biblioteca de idei. „La Suiești cerul e mult mai aproape!”

Mărturisesc sincer ca am o venerație aparte pentru unii oameni și unele locuri. La mare cinste stă Maramu­reșul. Această formă de adevărată evlavie m-a îndemnat ca gazetar să caut mereu „ocazii” de reflectare a acestui minunat tărâm românesc sau de reflexie în fața filosofiei aparte născută într-un topos cu alură de ancestralitate.

În „Gazeta de Maramureș” din 8 octombrie 2011 am publicat la rubrica „Biblioteca de idei” textul „Țăranca maramureșeană”. Dar nu despre chipul femeilor din nord era vorba, ci despre bisericuța de lemn din Suiești, comuna Stănești, județul Vâlcea, pe care fiul satului, Vrednicul de pomenire Justinian, după ce a ajuns Patriarh al României (1948-1977) a instalat-o în arealul natal. Această biserică în stil maramureșean, construită inițial în anul 1658 în satul Gâlgăul Almașului din Sălaj și mutată în 1939 în Breaza (Prahova) a fost dăruită de Patriarhul Justinian și sfințită la 1 mai 1951. Suieștenii și vecinii din jur au botezat-o „frumoasa maramureșeană”, iar eu am încercat mereu să-i trec pragul atât pentru ideea de Maramureș, cât și pentru satul ei de origine și pentru anul instalării la Suiești; an în care am venit și eu pe lume în Moigradul porolissean.

În vara lui 2014 mi-am petrecut concediul de tratament la Govora și am călătorit în interes documentar în toată zona. La Stănești primarul și colegii săi mi-au povestit despre intenția lor de a ridica la Suiești o mănăstire pentru a cinsti memoria marelui Patriarh Justinian. Întors acasă am redactat un articol „sensibil” pe care l-am publicat în EMara­mureș, la 18 iulie 2014. Titlul: „O nouă mănăstire pentru Dumnezeu și Neamul Meu!”. Conținutul articolului (atât de fain încât îl recitesc și azi cu plăcere!) l-am trimis tuturor membrilor Sfântului Sinod, inclusiv Preafericitului Daniel, actualul Patriarh. Înscriam demersul meu „pe linia necesar-firească a inițiativei laice pe care am început a o promova de la Marele Șaguna încoace…”.

Timpul a trecut și mi-a întrecut în-chipuirile din registrul lucrurilor bune. În 2015 a pornit construcția Mănăstirii din Suiești. Inițiator: ÎPS Varsanufie, arhiepiscop de Râmnic. Hramuri: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Binecredinciosul Împă­rat Justinian cel Mare. Ctitor: Lucian Zmaranda, om de afaceri originar din Suiești. Iar fiica satului, bibliotecara și scriitoarea Zenovia Zamfir a fost și este sufletul tuturor inițiativelor locale în direcția de a „cultiva” un loc atât de binecuvântat. După cartea monografică scrisă de dânsa m-am documentat în decursul timpului ca să pot vorbi corect și concret despre această personalitate atât de eminentă și elocventă a bisericii noastre. Duminică 22 octombrie 2017 a fost săvârșită slujba de târnosire. În acest fel, cel ce în fapt a rectitorit Biserica Ortodoxă Română în vremurile grele ale Neamului, este cinstit prin sfințirea unui frumos lăcaș de cult acolo unde a pornit în viață.
Iar acum, urmând seriile de evenimente de la Suiești (inclusiv cele din Casa Memorială Justinian) și Stănești fiorul ce mă cuprinde mă face să cred că în hora cea mare de unire a voinței de bine am dansat și eu. Uneori chiar cu gândul (nedovedit deocamdată!) că numele Marina se trage din Maramureș.
Indiferent de alte amănunte și fără să pretind vreun rol și rost de „ctitor moral”, rămân cantonat în aceeași evlavie și venerație pentru oameni și locuri.
La Suiești îmi pare că acum cerul e mult mai aproape! Inclusiv de noi!