Biblioteca de idei / Între KRONOS și KAIROS

Într-un fel, tot ce avem ca îndrumător prețios de viață vine de la greci. Ei ne-au învățat despre „universurile” în care trăim sau am putea trăi, despre tendințele sau înclinațiile bune, despre filosofiile folositoare ș.a.m.d. Spre exemplu, privitor la „curgerea lumii”, grecii numeau separat timpul fizic, secvențial, cantitativ (CHRONOS) de timpul calitativ, privilegiat, împlinitor, folositor (KAIROS). Atât de complexe au devenit aceste intersecții de „lumi distincte”, încât astăzi, spre exemplu, „hoția de timp” constituie cea mai „puternică” dintre „bolile timpului”.
Va veni o vreme când vom fi întrebați ce-am făcut cu timpul? Desigur. Căci viața este un „dar” minunat pe care n-avem voie să-l risipim! Dar ce exemple de ne­ri­sipire ne sunt la îndemână? Extrem de multe și de diverse. Iată câteva. Ce vei răspunde la întrebarea „Ai reușit să dobândești înțelepciunea”? Grecii numeau acest „etaj” SOPHOS. Iar cei mai înțelepți nici nu aveau curajul să se autodefinească așa ci, din modestie, au optat pentru PHILOSOPHOS (iubitor de înțelepciune). Pitagora, prin apostolii săi, ne-a lăsat moștenire învățătura care spune că „numai înțelepții se pot solitariza”, noi, ceilalți trebuie să ne solida­ri­zăm. Ai reușit să te solitarizezi? Au făcut-o David și Solomon, Platon și Aris­totel, Euclid și Arhimede, Coper­ni­cus și Galileo Galilei, Kepler și Newton, Faraday și Darwin, Alexandru cel Mare și Cezar, Napoleon și Ștefan cel Mare, Heisenberg și Niels Bohr ș.a.m.d. Toate aceste enumerări și multe altele posibile constituie situații în care oamenii au învățat să „se extragă” din CHRONOS și să se împlinească în universul KAIROS.
Ai devenit un topos? TOPOSUL era „universul locului”. Ceea ce a dat mai apoi și sensul de „model al tradiției”, clișeu specific, loc comun, idee, un tip, o categorie (!în matematică!) etc. Vorbim aici de foarte multe „împroprietăriri cu spațiul” de la, să zicem, Țara Faraonilor, Hanul lui Manuc, Moara lui Assan până la Drumul Vinului sau TOPOS hyperuranionos (tărâmul platonic al arheti­purilor!). Se ajunge atât de departe, încât nici nu se mai știe „întemeietorul”, așa cum e cazul sintagmei toponimice „Poiana lui Iocan”, pe care o rețin destul de bine cititorii lui Marin Preda, dar foarte puțini realizează că acest „perso­naj” a fost în fapt fierarul din Siliștea-Gumești, satul natal al scriitorului. Nici nu mai contează acum dacă zicerea se referă la o adunare în care „se bate apa în piuă” sau la un „forum de discuții”. Iocan e stăpân peste acest topos generic! Dumneata, cel care citești acest text, te ocupi și cu „datul cu părerea” în felurite domenii? Dacă da, ești parte din universul de sensuri, semne și semnificații dat de această expresie găsită la o AGORĂ sătească. Așa era și prin cetățile grecești. Agora era locul public în care regele se prezenta în fața poporului spre a-i face cunoscute hotărârile sale. La atenieni reuniunea se ținea de trei ori pe lună, di­mi­neața. Votau toți, cu excepția celor os­tracizați. Adică a celor ce erau considerați periculoși pentru democrația cetății!
De unde am pornit și unde am ajuns?! Nicio problemă. Suntem unde trebuie! Adică între CHRONOS și KAIROS. Între timpul ce s-a dat și ce am luat din timp. Dar oare numai din „timpul nostru” trebuie să luăm „calitate”, „valoa­re”, „opor­tunitate”, „ocazie”… ? Nu. Căci Dum­nezeu așa ne-a făcut, încât, prin cultură și cunoaștere, să ne putem hrăni și din timpul celorlalți! Din toate timpurile de până la noi și chiar din proiecțiile de viitor ale timpului. Prin Cunoaștere. Prin GNOSOS.