Biblioteca de idei / Generaţiile... împreună!

La scara mare a lucrurilor, un popor nu există decât dacă poate aduna în fiecare moment de viaţă, alături de Prezent, fâşii cât mai reprezentative de Trecut şi elementele Viitorului. La scara mică, o familie este nu doar celula mică pe care o vedem atacată astăzi de greutăţi şi neînţelegeri, de crize şi divorţuri, ci toţi trăitorii pe verticala timpului, de la străbunici până la strănepoţi.

Aceste meditaţii văd lumina cea clarificatoare a tiparului acum, când l-am botezat pe David Teodor, cel mai mic membru al familiei mele. O familie pe patru generaţii, care locuieşte împreună, cu toate labirinturile bio-psiho-sociale ale unei astfel de locuiri: o străbunică de 92 de ani, un bunic de 62 de ani şi o bunică de 61, un unchi de 36 de ani, doi părinţi de 32 şi 31 de ani şi cei doi nepoţi, cel botezat şi fratele mai mare, Alexandru Daniel, de 3 ani şi 3 luni!

Să nu creadă cumva Măria Sa, Cititorul, că o astfel de detaliere are valoare sentimentală! Nici vorbă! Zicerile de mai sus au în primul rând o valoare exemplară şi una paremiologică. E minunat să trăim în armonie şi unitate cu moşii şi strămoşii noştri, care au ridicat, păzit şi păstrat o Ţară, e fericit orice moment de întoarcere a atenţiei spre culmile trecutului! Ne hrănim, mai ales în momentele de crize sociale sau morale, cu faptele exemplare ale celor care au trecut peste „mizeria clipei” de dragul „fiorului cel mare al timpului ce vine”. Ei au trăit timpul Lor şi pentru Noi, dar noi, oare, reuşim să ne trăim timpul şi cu atenţia, respectul şi consideraţia, vectoriale spre Ei?!

Încercaţi exerciţiul de înţelegere dintr-un modul familial de trei sau patru generaţii şi veţi vedea cum se poate trăi, la scara vieţii unui singur om, diacronia convergentă a generaţiilor. Căci nu „conflictul dintre generaţii” pomenit mereu de sociologi şi psihologi demolează frumuseţea umană a familiei, ci cu totul alte „eroziuni”, mai mari sau mai mici, numite, nenumite sau renumite! Trăirea împreună sau „laolaltă”, cum frumos se spune în popor, nu este uşoară, dar este un exerciţiu de viaţă, un tip de probă, un experiment aproape sfânt!

Cred că aşa şi-a dorit şi Bunul Părinte, ca generaţiile să fie cât mai mult timp împreună, într-o cât mai lungă contemporaneitate, care oricum este foarte scurtă! Iar, de faţă cu aceste gânduri, semnatarul acestor rânduri nu poate decât mulţumi Bunului Părinte pentru această formulă de familie care, la scara Timpului, este o variantă pertinentă de „trăire istorică”!