Biblioteca de idei / „Frumoșii nebuni ai marilor cauze”

Aș îndrăzni să mă mândresc puțin cu expresia din titlu, pe care am folosit-o de zeci de ori în discursuri publice. La ori­gi­ne a stat conceptul utilizat de Apos­tolul Pavel circumscris esențial în formula „a fi nebun după Hristos”. Dar, prin profundurile minții, e posibil ca această alocare de sens să se fi produs și sub impresia unei expresii livrești foarte îndrăgite de marele condeier – Fănuș Neagu („Frumoșii nebuni ai marilor orașe”). Oricum, nu cred, că prin această formulă de botez, aș putea deranja pe cineva, întrucât, prin precizările de context discursiv, am formulat doar aserțiuni pozitive și pozitivante.

Așadar, în categoria „frumoșii nebuni ai marilor cauze” am așezat, cu sentimentul unei recompense, nume de oameni care, deși nu dețin în perimetrul lor profesio­nal de mișcare nicio împuternicire diriguitoare, săvârșesc fapte excepționale, bine primite și bine servite, care luminează ca niște veritabili senzori de cale drumul spre înălțime al comunităților noastre. Au existat și încă mai există, la orașe sau la sate, intelectuali adevărați care, deși au fost scoși „din câmpul muncii”, susțin cauzele culturale, sociale, edilitare etc. mai abitir decât cei plătiți pentru această „împuternicire”. Fiind în An Centenar, le-am zis adesea acestor bărbați și femei „oameni cu credențional”. Căci lucrurile, în esența lor, sunt foarte simple. Există Un Creator, suntem noi cei creați și o singură relație autentică – credința! Iar pentru cei care s-au luptat pentru ca această patrie să fie relativ întreagă în  urmă cu un secol comportamentul dominant era încărcat de credință, iar purtătorul de expresie îmbrăcat în haină oficial-documentară era un… „creden­țio­nal”. Și mi-am mai permis, în alocu­țiunile mele patetic-sentimentale, să-i gratulez pe acești confrați cu pecetea de „purtători permanenți de credențional”. Sunt oameni de lângă noi. De la simplul dascăl de biologie care, deși nu mai are nimic de predat copiilor, studiază pe mai departe cum lucrează într-un pom dumne­zeiasca osmoză, până la animatorul care nu lasă să se piardă în negură „călușul transilvan” adus în locurile noastre de George Pop de Băsești. De la managerul care așază pe frontispiciu nu­mele acestui „uriaș al poporului român” pe mai multe școli private și până la cărturarul care scotocește prin arhive pentru a dărui unei așezări o monografie identitară…

Foarte interesant este și faptul că în „ma­rile cauze” acești concetățeni, contemporani cu noi, dar vizionari cât istoria ade­vărată, nu sunt „deranjați” de „concu­rență”. Iar aici, în această categorie intră masiv și performerii minimului efort, dar și clienții marilor finanțări oficiale. „Frumoșii nebuni ai marilor cauze” scriu și vorbesc cu mult suflet, publică cele mai trebuincioase opere, organizează cele mai necesare simpozioane evocative sau conferințe formative, se implică în imnificarea firească a realității, dincolo de toate piedicile ușor consumabile. Unii au fost deranjați chiar și numai de faptul că există, alții îi marginalizează administrativ. În zadar toate aceste formule „șmecherești”, căci cei care au intrat în acest „joc istoric” nu pot fi opriți decât biologic! Această convingere m-a făcut să aduc în atenție mulțimea oamenilor de suflet care și-au înțeles viața ca pe o mi­siune sfântă, de la care purtătorii de bine nu pot abdica. Fie-le viața tot mai activă și memoria binecuvântată!