Biblioteca de idei / Drumul luminii

Rătăcim în viaţa dusă cu pasul, mereu spre o ţintă nevăzută sau printre rosturi neştiute, trezind amintiri. Cu gândul mereu aplecat spre a ne feri de osândă, poposim pe coridoare pierdute parcă din luminişurile de odinioară ale pădurilor virgine. Oare monahii sunt mai aproape de îngeri sau chiar pot juca rolul îngerilor? Pe margini de prăpastie, ei se roagă încontinuu pentru nemărginirile noastre, pentru neputerniciile noastre…

În Săptămâna Luminată e bine de citit cărţile sfinţilor. Dar şi alte lucrări care pot juca acel rol de „veghere”şi „priveghere” asupra pridvoarelor din noi, unde nu este încă iluminare deplină. În astfel de zile obişnuiesc să-l citesc şi recitesc pe Părintele Anania, spiritul cel mare şi profund al zilelor superficiale pe care le trăim după chipul şi asemănarea lumii de azi.

Cum ne vom putea întoarce oare la adevăratele lecturi decât pregătindu-ne pentru episoadele judecăţii prin parcurgerea tainică a meditaţiilor celor aleşi? Zilnic un text din Rotonda plopilor aprinşi sau din Amintirile peregrinului Apter, sau din Memorii… E o bună modalitate de zidire, iar edificiul ce se va naşte va beneficia şi de cărămizile adevărate ale istoriei, şi de lecţiile credinţei, şi de misterul acelor lianturi care pot face pace între timpuri şi peste timp sau între geografii şi istorii.

Va fi o călătorie prin noi înşine şi pentru noi toţi, cu ajutorul reperelor reale, capabile să mişte detalii încastrate în dureri mistice. Fratele Anania a fost mulţi ani contemporanul nostru şi cu toate acestea poate că n-am reuşit să obţinem tot profitul spiritual din această sinergie posibilă. Acum scriitorul şi cărturarul îl întrec în statură spirituală pe călugărul şi mitropolitul nostru, iar noi nu trebuie să ne mirăm că vrednicul de lectură este mai căutat, cercetat şi aprofundat decât „vrednicul de pomenire”. Cărturarii nu şi-au pierdut rolul! Nici cel din viaţa de acum şi nici cel din episoadele de postumitate!