Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (XCVIII)

·        21 noiembrie 1869. Ședința „Societății de lectură”, constituită la 14 noiembrie 1869 de către elevii români de la Liceul din Baia Mare s-a deschis cu cântecul Deșteaptă-te române! al poetului transilvănean Andrei Mureșanu, urmat de versurile de chemare la înfrățire a tuturor românilor din Hora Unirii a lui Vasile Alecsandri, a cărei primă versiune circula în zonă încă din preajma Revoluției de la 1848. În anul școlar 1869/1870, au avut loc 27 de ședințe, fiecare debutând cu acest moment de „înălțare sufletească”.

·        1 Decembrie 1869. În „Transilvania”, II, nr. 23, p. 285 este publicată Aprobarea oficială dată de ministrul de interne Mihail Kogălniceanu pentru cărțile școlare și legile tipărite ce vor fi donate în Transilvania, Banat și Ungaria. Se comunică și catalogul lor, care cuprinde 66 de titluri, în valoare de 3247 de franci. Cărțile vor fi împărțite bibliotecilor, școlilor și societăților literare. Pentru românii din Ungaria, cărțile vor fi expediate profesorului și deputatului Alexandru Roman, urmând a le distribui împreună cu Vincențiu Babeș și Iosif Hodoș. Al. Roman, fiind închis în cursul anului 1870, împărțirea cărților a rămas în sarcina lui Iosif Hodoș.

·        8 decembrie 1869. Însoțind pe mitropolitul Ioan Vancea de Buteasa și pe episcopul Iosif Papp-Szilágyi de la Oradea, Victor Mihalyi de Apșa participă la Conciliul Ecumenic I desfășurat la Vatican. Acest mare eveniment al creștinătății a constituit un moment important în evoluția catolicismului, permițând Bisericii catolice românești de a se face mai cunoscută, mai ales privind tradițiile, uzanțele, disciplina, ritul, dreptul canonic, și temeiurile dogmatice, ale comuniunii cu Biserica Latină. Victor Mihalyi de Apșa scrie Note zilnice pentru întreaga perioadă a Conciliului (8 decembrie 1869-1 septembrie 1870), care apoi sunt reunite într-un Diariu, ceea ce a determinat ca acesta să fie considerat, pentru acest corpus, dar și pentru alte „însemnări”, drept „cel mai prolific autor de texte de tip memorii-jurnal dintre toți arhiereii români ai secolului al XIX-lea”.

·        15 decembrie 1869. Scrisoarea lui Alexandru Roman din Pesta către George Barițiu. Chestiuni financiare legate de procesul de presă, dar și amănunte de culise din câmpul relațiilor româno-române. Dureroasă concluzie: „Vezi, aceste sunt odraslele națiunii, cari insultă în față pe cei ce luptă pentru viitorul lor”.

·        17 decembrie 1869. A plecat pe drumul eternității pedagogul, teologul, traducătorul și ziaristul Gavril Munteanu, membru fondator al Academiei Române, din 22 aprilie 1866. Născut în februarie 1812, în Vingard (Alba), studii liceale la Alba Iulia și superioare, la Cluj. În 1835, lucrează la București, apoi la Buzău, Râmnicu Vâlcea și Brașov. Din 1853, devine director al Gimnaziului român ortodox. A făcut parte din comitetul de redacție al „Gazetei de Transilvania”, a colaborat la „Foaie pentru minte, inimă și literatură” și „Telegraful român”. A realizat manuale, dicționare, a tradus, a promovat școlile românești. Revista „Familia română” i-a pomenit de zeci de ori numele în paginile sale și i-a dedicat un medalion în volumul „Reuniunea Națională a Tinerilor Ortodocși”, nr. 4 (55), An 15, decembrie 2014, semnat de Anca Sima, bibliotecar.

      30 decembrie 1869. Când trimite cea dintâi sumă de bani spre „ajutorare” lui Alexandru Roman, George Pop de Băsești îi scrie: „Dumneata ești cel care de un timp încoace ai deschis cartea lui Moise înaintea poporului, l-ai învățat și condus, luptându-te cu abnegație admirabilă pentru drepturile dânsului și biciuind fără cruțare tirăniile seculare și încă har Domnului cu succes îmbucurător, încât e de crezut că nu-i departe pământul făgăduinței”. Îi amintește, totodată, membrului fondator al Academiei cum „vorbește” poporul despre Domnia Sa: „Trăiască-l Dumnezeu pe Roman, e om: nu-i e frică de umbra lui. Apoi și eu dau un floren, tot nu ne-a lăsa Dumnezeu, dacă ne-o trimis bărbați de aceștia spre mântuire, din mâinile păgânilor”.

·        1870. În „Familia” (anul VI, nr. 27, p. 315) lui Iosif Vulcan i se publică fragmente din încercarea de monografie a Borșei, scrise de Alexiu Anderco de Homorod, tatăl lui Ioan Artemie Anderco (născut la 16 februarie 1853, la Borșa).

·        1870. În „Columna lui Traian”, nr. 50, B.P. Hasdeu semnează medalionul intitulat D-șoara Constanța Dunca, subliniind atât nobilitatea sa specific maramureșeană, cât și magistralitatea dobândită la Botoșani, București, Viena și Paris.

·        1870. În „Convorbiri literare”, nr. 13, A.D. Xenopol scrie despre Conferința domnișoarei Constanța Dunca asupra „Femeii”.

·        28 ianuarie 1870. Însoțit de canonicul de Oradea, Ioan Sazbo și de secretarul său Victor Mihaly de Apșa, Mitropolitul dr. Ioan Vancea de Buteasa celebrează Sfânta Liturghie la Vatican înaintea tuturor episcopilor catolici „de pe suprafața pământului”. Este pentru prima dată când accentele limbii românești au răsunat înaintea reprezentanților din lumea întreagă” (Dr. Augustin Bunea, Mitropolitul Dr. Ioan Vancea de Buteasa, Schiță biografică, Editura Buna Vestire, Blaj, 2010, p. 47-49).

·        10 februarie 1870. Un grup de intelectuali români din Pesta, printre care se afla și Iosif Hodoș, membru fondator, în 1866, al Academiei Române din partea Maramureșului, lansează apelul „Cătă inteligență română în Budapesta”, prin care este convocată o adunare pe 28 februarie, cu scopul de a înființa un teatru național pentru „românii de dincoace de Carpați”. Printre semnatari mai întâlnim pe Iosif Vulcan, Victor Babeș, Alexandru Mocioni...