Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (LXXXVIII)

·         1853. La Tipografia româno-franceză din Iași se tipărește Hronica românilor și a mai multor neamuri de Gheorghe Șincai, în trei volume. Se interesase de lucrare și Mihail Kogălniceanu, care le întreabă în scrisorile trimise din Berlin pe surorile sale din țară despre soarta cărții, cerându-le să o procure. Despre această importantă „carte de identitate românească” istoricul moldovean aflase încă din perioada în care făcea împreună cu Alecsandri „școală privată” cu călugărul și cărturarul maramureșean Gherman Vida, care trecuse Carpații cu Cronica în traistă. În curentul de idei al timpului, intelectualii din toate provinciile locuite de români „cercetau” o astfel de lucrare ce întreținea mișcarea de redeșteptare națională. De remarcat faptul că Hronica… fusese terminată în 1811, un exemplar fiindu-i trimis în copie episcopului Samuil Vulcan la Oradea. Copia a ajuns (nu se știe cum!) într-o librărie vieneză, fiind cumpărată la licitație, în 1833, de arhimandritul Gherman Vida din Iapa, Maramureș. În 1853, după comemorarea lui Gheorghe Șincai, domnitorul Moldovei, Grigore Ghica, a cumpărat lucrarea de la G. Vida și a tipărit-o, prin grija lui August Treboniu Laurian, care afirmase anterior că, atâta vreme cât această carte rămâne nepublicată, românii nu pot avea istorie!

·         15 ianuarie 1853. După ce îi scrisese lui George Barițiu la 21 mai și 26 mai 1848, preotul cărturar sătmărean Moise Sora Noac revine cu alte detalii privind evenimentele petrecute în zona Chioarului și Subcodrului în perioada tulbure a Revoluției transilvane de la 1848-1849. Zilele în care primea „Foaia …” sau „Gazeta” erau considerate de Moise Sora Noac „sărbători naționale”, chestiune mărturisită cu emoție magistrului Barițiu.

·         16 februarie 1853. S-a născut, la Borșa, Artemiu Anderco Homorodeanu, primul scriitor maramureșean consacrat. Cu sprijinul lui Alexandru Papiu Ilarian, obține o bursă pentru Universitatea din Torino. Își ia doctoratul în medicină la Roma și face specializarea la Paris.

·         8 aprilie 1853. Ministerul Instrucției din Viena, cu ordinul nr. 2890, aproba ca atât Alexandru Papiu Ilarian, cât și Iosif Hodoș să fie admiși a trece examene la Facultatea de drept din Padova.

·         8 iunie 1853. Iosif Hodoș trece întâiul „riguros” (n.n. – examen dificil la Facultatea de Drept), cu 3 de „bene” și 5 „sufficiente”. Vărul său, Alexandru Papiu Ilarian, a obținut calificative mai bune.

·         15 iunie 1853. Simion Bărnuțiu le trimite o scrisoare lui Al. Papiu Ilarian și Iosif Hodoș, în care îi sfătuiește să trimită la Blaj certificatele cu rezultatul examenelor, pentru ca „măriile” de acolo să vadă cu cine avem de-a face și să continue în perioada vacanței de vară să „cerceteze” presa italiană în legătură cu „problema orientală”. De unele dintre aceste „documente” S. Bărnuțiu avea nevoie spre a le trimite lui Titu Maiorescu și August Treboniu Laurian pentru studiile de dialectologie comparată.

·         14 iulie 1853. O nouă scrisoare de la Simion Bărnuțiu către Al. Papiu Ilarian și Iosif Hodoș în chestiunea privitoare la „identitatea și analogia limbei noastre cu cea italiană”, inclusiv dialectele acestora.

·         1 septembrie 1853. Al. Papiu Ilarian și Iosif Hodoș susțin al doilea examen „riguros” la Padova, la următoarele materii: Dreptul Canonic, Dreptul Civil, Dreptul Mercantil și Financiar, Științele și Legile Politice, Procedura Civilă.

·         14 octombrie 1853. Prin Testamentul său, Gherman Vida a lăsat Seminarului de la Socola toată averea: casa, prăvălia, biblioteca personală, viile și 300 de galbeni pentru tipărirea cărților școlare. În plus, a menționat ca o sută de Psaltiri să se trimită în patria sa, adică în Maramureș. Așa și-a încheiat decontul cu viața pământească dascălul lui Alecsandri, Kogălniceanu, Al. I. Cuza, Costache Negruzzi ș.a. O mai fi fost la români vreun dascăl cu o așa galerie de ucenici uriași?!

·         2 decembrie 1853. „Padovanii” (Al. Papiu Ilarian și Iosif Hodoș) cer sprijin bănesc părintelui Simion Balint. La supărările provocate de lipsa banilor în cazul lui I. Hodoș se adăugase și moartea tatălui său.

·         9 decembrie 1853. Simion Bărnuțiu adresează o scrisoare de condoleanțe lui Iosif Hodoș pentru moartea tatălui său.

·         16 decembrie 1853. Epistolă cu conținut autobiografic, trimisă de Simion Bărnuțiu celor doi studenți-prieteni Al. Papiu Ilarian și Iosif Hodoș, în care le dă soluții pentru fiecare problemă în parte, legate de cursurile universitare.

·         7 ianuarie 1854. Al. Papiu Ilarian și Iosif Hodoș trec al treilea „riguros” cu calificative bune.

·         10 ianuarie 1854. În Sala Senatului Academic a Universității din Padova, Al. Papiu Ilarian și Iosif Hodoș își susțin tezele de doctorat. Fiecare candidat „era ținut să pregătească o serie de șapte chestiuni din toate materiile” așa-zisele „tesine”, în Drept Comercial, Roman, Natural, Științele Politice, Statistică, Drept Canonic și Drept Civil Austriac. În Biblioteca Academiei Române se păstrează câte un exemplar din aceste „teze”. Diplomele de doctorat au fost eliberate candidaților în aceeași zi!

·         21 ianuarie 1854. Părintele Simion Balint din Roșia Montană îi felicită pe Al. Papiu Ilarian și Iosif Hodoș, apreciind că nația românească va fi foarte fericită de înaltul titlu pe cale-l căpătaseră.

·         22 ianuarie 1854. Din Padova, Iosif Hodoș îi scrie lui Simion Bărnuțiu că Al. Papiu Ilarian a plecat la Viena, unde s-a întâlnit cu Ioan Maiorescu.

·         24 iunie 1854. Din Seini, preotul George Maniu îi trimite o scrisoare lui Iacob Mureșianu, redactorul „Gazetei Transilvaniei”, în care, printre alte chestiuni presante se referă și la nevoia unor acțiuni comune ale românilor din diferite ținuturi.