Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (LXXXVI)

·         9 februarie 1846. Și-a predat sufletul în mâinile Tatălui Ceresc preotul Vasile Gherghel din Ciocotiș, asesor al Scaunului Consistorial al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea Mare, descendent dintr-o veche familie nobiliară din Ținutul Chioarului. S-a născut la Baia Mare, la 27 februarie 1794, a absolvit Teologia la Viena și a slujit ca preot în localitatea sătmăreană Andrid (1821-1834). După trecerea parohiei sale de la Episcopia de Muncaci la cea de Oradea, urmare a eforturilor episcopului Samuil Vulcan, la Andrid a funcționat un vicearhidiaconat. Anterior publicase cartea Omul de lume, pe care marii cronicari ai timpurilor românești (N. Iorga, Al. Piru, Dumitru Popovici, Șerban Cioculescu ș.a.) au apreciat-o atât pentru conținut, cât și pentru rolul său educativ.

·         1 februarie 1847. Preotul Moise Sora Noac îi scrie lui George Barițiu printre altele: „Străbătut-am părțile Sătmarului, da încă și Maramureșului până la Sighet; acolo nu se auzise de faima Gazetei până nu le-am scos-o din buzunar și le-am arătat-o. Și dacă o picat sămânța între mărăcini sau pe piatră, cine e de vină”. Practic prin cele mărturisite M. S. Noac vrea să-i dovedească stăruințele sale, după ce i se luase calitatea și onoarea de „colector”.

·       Vara 1847. O ploaie torențială a spălat pantele dealului Vâlcelușe din apropierea localității Sarasău din Maramureș și a scos la iveală un tezaur de piese de podoabă, toate din aur. Au fost recuperate 11 exemplare de către familia Mihalyi de Apșa, pe domeniul căreia au fost descoperite aceste minunate piese ce „vorbesc” despre o civilizație care a trăit pe aceste meleaguri în urmă cu peste 3.000 de ani și, totodată, despre existența „aici”, în Nord, a unui „centru de putere” în jurul căruia au gravitat alte populații. Parte din tezaur a fost dus în Muzeul din Budapesta, o altă parte a rămas în posesiunea familiei Mihalyi, iar o altă parte a dispărut...

·       13 martie 1848. Mișcarea de deșteptare a naționalismului european, ce a debutat în 12 ianuarie 1848 în Sicilia, la Palermo, este continuată și în alte teritorii unde revolta era văzută drept singura cale de luptă împotriva ordinii încă supranaționale stabilite de Congresul de la Viena din 1814-1815. În martie 1848, izbucnesc primele mișcări în Austria, iar printre cei aflați aici la studii îl remarcăm și pe Alexandru Roman, student în anul IV la teologie.

·       15 mai 1848. Scriitorul și omul politic de frunte Iosif Hodoș este ales ca secretar al Adunării de la Blaj, apoi viceprefect. A participat activ la luptele din timpul Revoluției de la 1848-1849 din Transilvania.

·       16 mai 1848. Prezent la Adunarea de la Blaj din 15-17 mai 1848, Văsălică Muste din Coroieni, comitatul Solnocul Interior, conducătorul unui grup de delegați lăpușeni de la această mare manifestare istorică, a purtat în traistă și apoi a adus acasă Împuternicirea dată de episcopii Lemeni și Șaguna conducătorilor grupurilor de delegați, ce avea următorul text (traducere în românește): „Se adeverește prin prezenta că românii vor participa în număr mare la Adunarea Națională și se vor comporta liniștit și moral (civilizat). Blaj, 16 mai 1848 (Vezi Aurel Vaida, Revoluția de la 1848-1849 în Nordul Transilvaniei, Editura Univers Enciclopedic, București, 2004, p. 230).

·         1849. Alexandru Roman este numit profesor la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș. A fost primul dascăl care a ținut prelegeri în limba română.

·         1850. Într-o scrisoare adresată lui August Treboniu Laurian, la Viena, Moise Sora Noac, parohul de la Hurezul Mare „inaugurează” toponimul Satu Mare în loc de Sătmar.

·         1850-1853. Profesorul Alexandru Roman predă limba română la Academia de Drept din Oradea.

·         17 martie 1851. Într-un cadru festiv, Alexandru Roman rostește, la Oradea, discursul inaugural la prima lecție susținută în cadrul catedrei de limba și literatura română.

·         12 septembrie 1851. Protopopul Băii Mari, Ștefan Bilțiu, trimite o scrisoare din Mocira (sat la 3 km de Baia Mare) către Alexandru Roman, titularul catedrei de limba română de la Liceul din Oradea, prin care îi mulțumește că i-a înlesnit cunoștința cu istoricul Alexandru Papiu Ilarian, din al cărui tratat de Istoria românilor din Dacia Superioară, vol. I, a abonat 26 de exemplare.

·         25 iunie 1852. Din inițiativa profesorului Alexandru Roman și cu ajutorul canonicului Iosif Papp Silaghi se constituie „Societatea de leptură a Junimii Române studioase la Academia de drepturi și Arhigimnaziul din Oradea-Mare”. Deviza Societății era „Uniți-vă în cuget și în simțire!”. Din această societate unii membri vor deveni intelectuali-luptători de mare prestigiu: Iosif Vulcan, Ion Agârbiceanu, Octavian Goga, Nicolae Drăganu, Ilarie Chendi, Valeriu Braniște, Elie Dăianu, Alexandru Ciura ș.a.

·         13 noiembrie 1852. După cum rezultă din corespondența dintre Al. Papiu Ilarian și Simion Balint (preotul din Roșia), Iosif Hodoș se afla la Padova, în așteptarea profesorului Francesco Nordi, care îl putea sprijini cu înscrierea la facultate.

·         1853. La Tipografia româno-franceză din Iași se tipărește Hronica românilor și a mai multor neamuri în trei volume. Se interesase de lucrare și Mihail Kogălniceanu, care le întreabă în scrisorile trimise din Berlin pe surorile sale din țară despre soarta cărții, cerându-le să o procure. Despre această importantă „carte de identitate românească” istoricul moldovean aflase încă din perioada în care făcea împreună cu Alecsandri „școală privată” cu călugărul și cărturarul maramureșean Gherman Vida, care trecuse Carpații cu Cronica în traistă. În curentul de idei al timpului, intelectualii din toate provinciile locuite de români „cercetau” o astfel de lucrare ce întreținea mișcarea de redeșteptare națională. De remarcat faptul că Hronica... fusese terminată în 1811, un exemplar fiindu-i trimis în copie episcopului Samuil Vulcan la Oradea. Copia a ajuns (nu se știe cum!) într-o librărie vieneză, fiind cumpărată la licitație, în 1833, de arhimandritul Gherman Vida din Iapa, Maramureș. În 1853, după comemorarea lui Gheorghe Șincai, domnitorul Moldovei, Grigore Ghica, a cumpărat lucrarea de la G. Vida și a tipărit-o, prin grija lui August Treboniu Laurian, care afirmase anterior că atâta vreme cât această carte rămâne nepublicată, românii nu pot avea istorie!