Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (CXII)

·        13 aprilie 1882. Urmare a demersurilor întreprinse de episcopul Victor Mihalyi de Apșa, prin Decizia 8512 Curia Regească din Budapesta, dispune ca toate diferendele referitoare la dreptul de proprietate asupra posesiunilor canonice dintre cele două biserici românești din Transilvania să nu mai fie judecate de foruri „laice” judecătorești, ci de foruri administrative.

·        24 iunie 1882. A văzut lumina zilei în localitatea Odoreu din județul Satu Mare preotul Ioan Artur Artemiu Anderco, cel care va descoperi în 1921 în podul Bisericii din deal de la Ieud celebrul manuscris cunoscut în istoriografia românească sub denumirea de Codicele de la Ieud. Volumul de scrieri „afumat” expus cu ocazia expoziției organizate de Despărțământul ASTRA din Sighet a fost observat de Andrei Bârseanu, președinte al ASTREI și vicepreședinte al Academiei Române care a remarcat valoarea textelor și l-a prezentat în ședința Academiei, sesiunea din noiembrie 1921. Intrat în patrimoniul bibliofil al acestui for, este publicat sub formă de facsimil în 1925 de Ioan Bianu, cu titlul Texte de limbă den secolele XV-XVI Manuscris de la Ieud. Între anii 1927-1928, Ioan Artur Artemiu Anderco a fost ales senator al României.

·        Iulie 1882. În „Cărțile săteanului român” Elie Pop din Șomcuta Mare (Chioar) face mai multe considerații „asupra unor obiceiuri cu ocazia sărbătorilor la români, despre unele jocuri de copii, devenind în scurtă vreme principalul colaborator din zonă pentru folcloristul Simion Florea Marian, realizatorul unor monografii folclorice (Nunta la români – 1890, Sărbătorile la români – 1898, 1899, 1901 ș.a.)”. (Valeriu Achim, Nord-vestul Transilvaniei, cultură națională – finalitate politică. 1848-1918, Editura „Gutinul” SRL, Baia Mare, 1998, p. 403).

·        1 iulie 1882. Printr-o scrisoare expediată lui George Barițiu, Membru fondator al Academiei Române din partea Transilvaniei, dr. Vasile Lucaciu și Șimion Popovici Desseanu, avocat și poet, îi solicită să publice mesajul său, prin care cere „să răspundem cu toată demnitatea și în termeni energici la insultele, calomniile și tendințele lor... Fericirea patriei... o aflăm în îndreptățirea egală a tuturor cetățenilor. De aceea pretindem respectarea limbii noastre naționale în toate ramurile administrației statului... Mai bine moarte decât deznaționalizare...”. [Informație preluată din revista „Familia română”, an 17, nr. 1-4 (60-63), pag. 124, studiul „Dr. Vasile Lucaciu și confrații săi academicieni români din Bătălia pentru Națiunea Română”, autor dr. Teodor Ardelean].

·        22 iulie 1882. În publicația barițiană „Observatorul” din această zi (An V, nr. 54, p. 214), sub titlul Reflexiunile unor corifei, este publicată Scrisoarea adresată academicianului George Barițiu de către dr. Vasile Lucaciu din Sătmar, în chestiunea „respectării limbii noastre naționale în toate ramurile administrației statului”. Prin titlul adăugat de Barițiu, care păstra cele mai importante „direcțiuni” ale publicației brașovene, i se recunoaște tânărului Lucaciu dimensiunea unghiulară de „corifeu al Neamului Românesc”!

·        7-9 august 1882. La Sighet, are loc Adunarea generală a Societății pentru fond de teatru român. Cu această ocazie, orașul din Nord a primit vizita unor distinse personalități: Vincențiu Babeș, președintele Partidului Național Român, ziaristul Iosif Vulcan, profesorul Ioan Bușiția, protopopul Ștefan Bilțiu din Baia Mare. Președinte de onoare: Alexandru Mocioni. Au conferențiat: Vincențiu Babeș și Iosif Vulcan, corul a interpretat Cântecul gintei latine. Banchetul a fost organizat la familia Ioan Mihalyi de Apșa care, la finalul reuniunii, a rostit un discurs memorabil despre arta teatrală. S-a lansat o listă de subscripție pentru ajutarea școlilor românești din Maramureș.

·        12 octombrie 1882. Se celebrează căsătoria dintre Francisc Hossu Longin, din Deva, descendent al unei nobile familii românești originare din ținutul Chioarului și Elena Pop, fiica lui George Pop de Băsești. Cei doi s-au cunoscut (întâmplător sau bine programat!) în casa profesorului Alexandru Roman cu câțiva ani în urmă și au întreținut o frumoasă corespondență, ce dovedește și astăzi „sfânta lor legătură”.

·        3 noiembrie 1882. Scrisoare expediată de George Pop de Băsești către George Barițiu. Încercare de a pune balsam pe rana generată de „blestematul pamflet” din „Luminătorul” (scris de V. Babeș în nr. 82, din 12/24 octombrie 1882). „Pentru că unul sau doi mizerabili de profesiune te înșală în modul cel mai infernal, noi, națiunea, nu-ți permitem – pardonează expresiunea asta – a ne părăsi. D-ta ai fost cu trup și suflet toată viața al nostru și trebuie să fii până în veci... Fiii adevărați ai națiunii și prin dânșii națiunea întreagă va afla calea și modul de a-ți da satisfacțiunea necesară prin care vom pune pumnul în gura celor mizerabili”.