Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (CV)

·        12 martie 1877. Profesorul Alexandru Roman din Pesta, membru fondator al Societății Literare Române, expediază o Scrisoare către Ioan Micu Moldovan, în legătură cu dificultățile financiare ale ziarului național „Federațiunea”.

·        8 mai 1877. În „Telegraful român” se publică procesul-verbal de constituire a Societății de doamne române pentru adunarea de oferte în favoarea românilor răniți în război. Președintele comitetului: Iudita Măcelariu. În conducere era și Ana Hodoș, soția lui Iosif Hodoș, academicianul. În același ziar, se publică și un Apel către români, semnat „Comitetul”, dar scris de Iosif Hodoș. Familia Hodoș, în ciuda greutăților materiale și a celor opt copii, a contribuit cu suma de 100 fl. la fel ca Visarion Roman, director de bancă.

·        20 mai 1877. Iosif Hodoș îi scrie lui George Barițiu, pe care îl informează cu privire la activitatea sa din acest an și pune în lumină atitudinea sa față de Războiul de independență al României. George Barițiu a fost inițiatorul principal al acelor ajutoare masive pe care transilvănenii le-au pus la dispoziția armatei române.

·        13 iunie 1877. Avocatul sătmărean Dezideriu Barbola îi scrie lui George Barițiu, la Brașov, despre ofrandele strânse în zonă pentru ostașii români răniți în război, dovadă fiind consemnările din „Familia”, Budapesta, an XIII, nr. 24, 24 iunie 1877, p. 284 și „Gazeta Transilvaniei” de la Brașov, an XL, nr. 43.

·        18 iulie 1877. Candidatul de avocat de la Deva Francisc Hossu-Longin, originar din Răstoci, în ținutul Chioarului, viitor ginere al lui George Pop de Băsești, îi scrie lui George Barițiu o „documentată” scrisoare de prezentare însoțită chiar de documente istorice spre a fi publicate.

·        5-7 august 1877. Adunarea generală ASTRA de la Blaj a ales președinții secțiunilor științifice literare: G. Barițiu (istorie), T. Cipariu (filologie) și Pavel Vasici (științele naturii). Iosif Hodoș a fost ales secretar II, Timotei Cipariu – președinte și G. Barițiu – secretar.

·        9 august 1877. George Barițiu îi răspunde lui Francisc Hossu-Longin la scrisoarea din 18 iulie „... Îmi cauză mare bucurie văzând că și d-ta ești unul din acei bravi bărbați ai nouei generațiuni, care se interesează de trecutul patriei și al națiunei noastre, și care știe că de nu vom putea numi Transilvania patria noastră, noi cești de dincoace nu vom mai avea patrie decât exilându-ne de bună voie sau prin forță”. Salutul final: „Salve et me ut facir dilige!”. Adică, „Salut și iubește-mă așa cum faci!”.

·        18 decembrie 1877. În revista „Familia” a lui Iosif Vulcan, Petre Dulfu publică poezia Cununa de lauri dedicată victoriilor românești din Războiul pentru Independență. Din poem răzbate și ideea unității naționale a poporului român.

·        1878. În suplimentul „Familiei” lui Iosif Vulcan botezat adecvat „Șezătoarea” (nr. 4, p. 65) Elie (Ilie) Pop din Șomcuta Mare publică Doine din giurul Șomcutei Mari. În același an, important pentru domeniul culturii populare prin difuzarea primului chestionar al lui B.P. Hasdeu (400 de întrebări pe tema Obiceiurile juridice ale poporului român. Programa), maramureșeanul Grigore Balint publică patru texte folclorice în „Șezătoarea” (nr. 9, p. 69). (Vezi Dorin Ștef, Istoria folcloristicii maramureșene, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2006, p. 15).

·        6 ianuarie 1878. De la Alexandru Roman, din Pesta, către „Sfătuitorul tuturor românilor ardeleni” – George Barițiu. O analiză „de presă”. După ce în 1876 închisese „Federațiunea”, Al. Roman privește cu realism încercările și posibilitățile gazetărești: „Albina”, „Gazeta”, Ioan Lapedatu, Iosif Hodoș, „Observatoriul”, „Telegraful” (n.n. – „Telegraful român”), episcopul Victor Mihalyi de Apșa (de la Lugoj), Mihail Pavel (episcop al Gherlei), Ioan Vancea de Buteasa ș.a.

·        19 ianuarie 1878. A trecut la cele veșnice, la Brașov, profesorul Ioan G. Meșotă, Membru corespondent al Academiei Române din 13 septembrie 1877. S-a născut la Dârste, Brașov, în 1837 și a făcut studii la Brașov (la „Șaguna”), Viena și Bonn. Doctorat în filosofie. Din 1861 profesor la Brașov, director al Școalelor Centrale Române. Publicist și traducător. Revista „Familia română” i-a dedicat un medalion în nr. 1-2 (56-57), an 16, ianuarie-iunie 2015, semnat de Iuliana Moiș, bibliotecar. Autoarea subliniază devotamentul profesorului Meșotă, „... cel mai mare animator al culturii românești brașovene din deceniile șapte și opt ale secolului al XIX-lea”. Andrei Șaguna l-a denumit „mărgăritarul cel mai scump, vrednic să fie pus în coroana corpului profesoral”.

·        11 aprilie 1878. În adunarea Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureș, Ioan Mihalyi de Apșa vorbește vizionar despre necesitatea luminării maselor: „Trăim într-o epocă de transformare și acel popor care va ieși din dânsa fără o clasă cultă va fi condamnat la o soartă mai tristă ca toate acelea care n-au încercat secolii trecuți. Fără cultură nu este nici o avuție, nici viață socială, nici libertate”.