Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Biblioteca de idei. Diarium Academicum Septentrionis
· 1 iulie 2005. În cadrul Zilelor POESIS de la Satu Mare, delegația maramureșeană (dr. Gheorghe Pop, Săluc Horvat și Teodor Ardelean) se întâlnesc cu Profesorul Nicolae Manolescu. Se analizează posibile proiecte de colaborare.
· 15 iunie 2004. În organizarea Bisericii Greco-Catolice din Baia Mare (str. Agriculturii), a Părintelui Ioan Cristian Albu, paroh, a avut loc o întâlnire specială cu toți credincioșii de Comemorare a Poetului Național Mihai Eminescu. Au evocat figura marelui poet și ziarist: dr. Cornel Munteanu de la Universitatea de Nord și prof. Teodor Ardelean, de la Biblioteca Județeană. Recitalul Eminescu: Actorul Paul Antoniu.
· 15 septembrie 2004. Prof. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, fost senator al României în mandatul 1992-1996, participă la București la cea de-a 140-a aniversare a Senatului României. Sesiunea omagială de rememorare a istoriei a fost organizată în colaborare cu Academia Română. Printre altele, au fost prezentate lucrările Istoria Senatului României și Discursuri și dezbateri parlamentare 1864-2004. Au evocat evenimentele: acad. Eugen Simion, președintele Academiei Române, Nicolae Văcăroiu, președintele Senatului, PF Teoctist, Mircea Ionescu-Quintus, fost președinte al Senatului, Dan Berindei, Florin Constantiniu, Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu ș.a. Au fost menționați cei mai importanți senatori români care au servit Națiunea Română și prin activitățile lor academice.
· 29 ianuarie 2005. Autograf pe pagina de titlu a cărții Omagiu lui Liviu Rebreanu de Sever Ursa și Mihail I. Vlad, Ediția a II-a, apărută la Editura Macarie din Târgoviște. Cuvânt înainte: Niculae Gheran. Postfață: Aurel Podaru.
· 19 aprilie 2005. În Sala Bizantină din incinta Catedralei Ortodoxe „Sfânta Treime”, s-a lansat cartea „Jurnalul fericirii” de Nicolae Steinhardt.
· 27 decembrie 2022. Primim de la Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației „Acta Musei Maramorosiensis XVIII”, volum finanțat de Consiliul Județean Maramureș în cadrul programelor, proiectelor și acțiunilor culturale pe anul 2022, Fondator: dr. Mihai Dăncuș. Redactor-șef: dr. Mirela Ana Barz. Semnalăm din cuprins: Corespondența dintre acad. Emil Pop și botanistul inginer silvic Artur Coman (Vasile Timur Chiș), Corespondența dintre academicianul Constantin C. Georgescu și botanistul inginer silvic Artur Coman (Vasile Timur Chiș), Magia și Maramureșul Istoric după răspunsurile la chestionarele lui Ion Mușlea (Pamfil Bilțiu), Serbările Marii Încoronări istorice de la Alba Iulia – 15 octombrie 1922 (Ilie Gherheș) … (544 p.).
· 3 decembrie 1968. Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației achiziționează celebrul Herbar Artur Coman, având 16.514 numere de inventar, Fondul Documentar și Biblioteca, prin care muzeograful Béres Iosif întemeiază Secția de Științele Naturii. Herbarul era bine cunoscut marilor botaniști ai timpului: Alexandru Borza, E. J. Nyárády, Emil Pop, Nicolae Boșcaiu, Iuliu Morariu ș.a. Pe lângă Colecția Botanică, Secția mai cuprindea „Minerale-roci-fosile”, Colecție de vertebrate, colecția de ciuperci (macromicete).
· 4 februarie 1938. Printr-un document semnat de Octavian Goga și Armand Călinescu și supervizat apoi de Regele Carol al II-lea, Palatul Culturii, Hotelul „Coroana” și Hotelul „Central” din Sighetu Marmației sunt dăruite noii Episcopii Ortodoxe Române a Maramureșului.
· 5 iulie 1968. Scrisoare trimisă de prof. Emil Pop către botanistul Artur Coman, prin care îi aduce la cunoștință că îi retrimite manuscrisul Flora Maramureșului (prima parte), dar că în viitor va face și o recenzie lucrării.
· 2 octombrie 1972. Din Cluj-Napoca profesorul Emil Pop îi expediază o scrisoare nepotului lui Artur Coman, în care își exprimă sentimentele provocate la aflarea veștii încetării din viață a „pasionatului și eminentului botanist…”. „… Pe vremea când locuia în Vișeu am fost găzduit de el și însoțit apoi la excursii botanice în Munții Maramureșului, a căror floră o cunoștea ca nimeni altul”… „Aceasta rămâne pentru totdeauna o podoabă a amintirii lui, alături de meritul său nepieritor de a fi explorat cu atâta tenacitate și cu atâta pricepere flora unei falnice provincii românești”. Impresionantă este și caligrafia acestui savant redutabil – academicianul Emil Pop.
· 8 martie 1954. Academicianul Constantin C. Georgescu (inginer silvic, zooentomolog și fitopatolog, născut la 4 iulie 1898 la Ploiești, membru corespondent din 1 noiembrie 1948) îi trimite o scrisoare de răspuns botanistului inginer Artur Coman (născut la 15 aprilie 1881 în Borșa, Maramureș), care dovedește că cei doi se prețuiesc reciproc pentru activitățile desfășurate în domeniul fascinant al Botanicii.
· 23 martie 1981. Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației achiziționează Fondul Artur Coman, care cuprinde corespondența purtată de ilustrul cercetător maramureșean cu marii botaniști ai timpului său: Alexandru Borza, Erasmus Julius Nyárády, Nicolae Boșcaiu, Emil Pop, Iuliu Morariu, Constantin C. Georgescu ș.a. De asemenea, un număr de patru scrisori atestă relația epistolară cu Gheorghe Nedici, membru titular al Academiei de Știință din România.
· 3-7 octombrie 2009. În cadrul Sărbătorilor Culturale ale Chișinăului, Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” a organizat o serie de manifestări care au cuprins și inaugurarea Sediului Bibliotecii Maramureș, în Pretura Centru. Au participat la inaugurare, dar și la alte activități specifice: Vladimir Șorban, primarul Sectorului, Dr. Lidia Kulikovski, director general, Larisa Câșlaru, director adjunct, dr. Teodor Ardelean (Baia Mare), acad. Mihai Cimpoi, acad. Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, Iulian Filip, Vlad Pohilă. Iurie Colesnic, prof. univ. dr. Vasile Șoimaru, Vlad Zbârciag, Ianoș Țurcanu, Ninela Caranfil (actriță), Lidia Grosu, Claudia Partole, Victoria Fonari.