Biblioteca de idei. Despre PANTEONUL NAŢIONAL AL ROMÂNILOR (III)

În acest așezământ virtual al Neamului Românesc va trebui așezat şi chipul minunat al Mi­tropolitului dr. Victor Mihaly de Apşa, la un loc cu toate fru­musețile cultice pe care le-a săvârșit în permanenta sa încercare de a cultiva desăvârșirea. Înconjurat de imensa simpatie a credincioșilor, slujbele ținute de „bărbatul marilor dorințe populare” au stat sub semnul dem­nității, meritului apostolic şi erudiției cucernice.
Nu ar trebui scăpate din vedere nici micile contribuții locale care au jucat un rol imens pentru promovarea în popor a nobilelor scopuri culturale. Înte­meierea societăților de lectură – vezi contribuția lui Petre Dulfu, la Baia Mare şi altele asemenea –, înfiinţarea bibliotecilor poporale, a şcolilor de specialitate agricolă, a băncilor şi cooperativelor de credit rurale, editarea broşurilor cu cântece şi poezii populare (Simion Florea Marian, Ion Pop Reteganul) au constituit elemente de consecvență pentru o politică reală de emancipare, fără de care ar fi fost imposibilă propășirea națională.
Un loc distinct într-un astfel de AŞEZĂMÂNT SACRAMENTAL trebuie să-l aibă acei băr­bați care s-au preocupat de editarea lexicoanelor, dicțio­narelor şi altor scrieri enciclopedice (crestomații, antologii, bibliografii), cu scopul de a contribui pe această cale la po­pularizarea științelor şi artelor şi la „lăţirea” cunoștințelor folosi­toare „în sânul” poporului ro­mân. B.P. Hasdeu, Lazăr Şăineanu, Theodor Speranţia, Gh. Adamescu, Corneliu Diaconovici, Gh. Lahovari, Al. Xenopol, Ovid şi Nicolae Densusianu, Gh. Asachi, M. Kogăl­niceanu, N. Iorga.
Dar mai „ales” trebuie cuprinși cei ce au cultivat limba şi au sporit-o în frumuseți, prin texte cu strălucire de pietre prețioase, care i-au pus în evidenţă bogăţia şi rigoarea, bazinul de conservare şi forţa armoniei, pe mă­sura sufletului românesc, atât de binecuvântat în sentimente bune. Iată cum sunau un îndemn şi o constatare, de la începutul secolului XX, ale acestor intelectuali dedicați: „Una suntem în limbă, una suntem în sentimente şi un singur, singur şi sublim scop avem cu toții: cultura limbii şi a literaturii române, singura cale şi uni­cul mijloc prin care se manifestă, se afirmă şi trăiește un popor. Astfel voim noi… să îndreptăm pașii neamului nostru pe calea păcii, pe calea luminilor, a adevărului şi a fru­mosului şi în limba sa să-l facem părtaș de toate bunătățile unei adevărate culturi şi curate iubiri…”. Textul acesta, publicat în anul 1904, sub semnătura lui Nicolae Oncu din Arad, ar putea fi majusculat basoreliefic în orice „casă a limbii române”, din orice parte a universului românesc. Aici îi aşezăm, cu toate contribuțiile lor pe Timotei Cipariu şi blăjenii săi, pe Vasile Alecsandri şi pe Mihai Eminescu, pe Titu Maiorescu şi Alecu Russo, pe Odobescu şi Goga, Hasdeu şi Atanasie Marie­nescu, Grigore Silaşi sau Nicolae Drăganu, Sextil Pușcariu sau George Coşbuc, Ion Agârbi­ceanu sau Andrei Bârseanu…
Dar dintr-un Panteon Național al Românilor nu pot lipsi toți domnitorii şi ziditorii de Ţară, deci evident NU cei ce şi-au risipit „domniile” în lucruri „pieritoare”, ci cei care prin numele lor constituie oricând APEL la memoria Neamului. Căci un Panteon este un Capitoliu, un loc în care să ne putem întâlni cu toţii… să ne putem lua rămas bun de la toți cei binemeritați istoric… de la per­sonalitățile noastre cosmice… Iar alături de aceste figuri ilustre, icoane ale nației, vin imediat oamenii de stat în frunte cu Kogălniceanu şi Cuza, Carol I şi Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I, Neamul Brătienilor, Neamul Ghica, Cantacuzinii, Brâncovenii, Neamul Movileş­tilor, Sturza, Ştirbei, Familia Golescu, Familia Hurmuzaki, Neamul Inculeţ, George Pop de Băseşti, Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu ş.a.m.d. Iar la apelul de onoare nu poate fi absent nici Dimitrie Cantemir, nici Miron Costin, nici Simion Bărnuţiu, nici Dimitrie Gusti, nici Emil Racoviţă, nici Anghel Saligny, nici Simion Mehedinţi, nici Iuliu Haţieganu…

(continuare în numărul viitor)