Biblioteca de idei / Despre o anume insignografie

În vecinătatea numismaticii, medalisticii, heraldicii și vexilologiei, a faleristicii și sigilografiei și pornind de la aceleași principii formulate în timp de „nevoia de uniformistică”, s-a dezvoltat și domeniul insignografiei. Purtate pe reverul unor haine militare sau civile, la piept, pe bască, pe căciulă sau caschetă, așezate pe panouri sau în vitrine etc., insignele atrag și fascinează foarte multă lume. Există și funcționează excelent și în țara noastră o „Asociație a Colecțio­na­rilor de Insigne”, care ține și „congrese naționale” (n.n. – ultimul, anul trecut la Băile Felix!).
De multe ori a primi o insignă este o ocazie de asumare a unei noi dimensiuni identitare sau chiar de a beneficia de o răsplată morală pentru o viață activă. Îmi amintesc și acum cu plăcere de prima insignă primită, în cadru festiv, pe când eram elev în ciclul primar. Și-mi pare rău că nu o mai găsesc, pentru că înscrisul „Prieten al cărții” este foarte actual!
Sunt, însă, și cazuri în care portul insignelor poate aduce neplăceri. Se cunoaște episodul petrecut în China, în urmă cu doar câțiva ani, când premierul David Cameron a respins o solicitare oficială de a da jos de pe haină o insignă cu o floare de mac. Pentru britanici acest semn distinctiv ce se poartă numai într-o anumită perioadă a anului (înainte de Ziua Armistițiului) reprezenta asumarea publică a onoarei de a „recunoaște” rolul militarilor căzuți sau răniți în lupte. Pentru chinezi, floarea de mac aduce amintiri umilitoare despre „războaiele opiului”, pierdute în secolul al XIX-lea, chiar în competiție cu Imperiul Britanic!
În ianuarie 1991, cu ocazia primei vizite la Chișinău, unde am dus o troiță sculptată de lăpușeanul Alexandru Perța Cuza, „închinată” lui Eminescu, am primit de la scriitorii basarabeni cea mai frumoasă insignă din colecție. Într-un oval aurit, chipul poetului era schițat sumar din ramurile teiului mult iubit și cântat. Însă, cu aceeași ocazie, „am cumpărat” pe bani mulți o insignă foarte ofensatoare. Era harta „Moldovei Mari”, de la culmile Carpaților Răsăriteni până pe Nistru, însoțită de înscrisul „La mai Munți și la mai Mare”.
Nu am mai scris despre aceste detalii până acum, deși porniri am avut. Scriu acum, pentru că îmi e foarte clar de unde vine ideea. Am văzut la televizor ce hartă i-a dăruit Vladimir Putin lui Igor Dodon. Același perimetru precum cel schițat pe insignă. Adică până la Munți, până la Nistru și până la Mare! O hartă mult mai ofensatoare decât acea insignă, pentru că a avut și „conotații oficiale”! Dar și insigna își păstrează pe mai departe dimensiunea malefică atâta timp cât „adevărul” ei nu are nicio legătură cu realitățile istorice. Am putea spune oare că există și o insignografie patologică!? Așteptăm opiniile specialiștilor și colecționarilor autentici.