Biblioteca de idei. Despre domnul profesor Alexander Dymek, cu multă dragoste!

La sesiunea de Comunicări științifice „Munții Maramu­reșului – mediul lor natural, evoluția istorică și culturală” organizată de dr. Laurențiu Batin, primarul de Giulești la centrul (său!) de Cercetări Istorico-Teologice am avut bucuria să cunosc câteva distinse perso­nalități, academice și culturale, din Polonia, care au ridicat ștacheta axiologică a manifestării prin comunicări absolut ex­cep­­ționale. Dr. Jan Skłodowski a abordat chestiunea „Vârfurile mitice ale Carpaților orientali: Pop Iwan. Stogul și Hnitesa (Ignateasa) – între istorie și legendă”, iar prof. dr. hab. Jarosław Komorowski a vorbit foarte documentat (ilustrat chiar!) despre „Pietre scrise – inscripții pe pereți (n.n. - montani). Cum haiducii, locuitorii locali și turiștii au scris istorie”. Alți doi cercetători, dr. Dariusz Dyląg și dr. Piotr Kłapyta, au informat audiența despre aspecte inedite din mișcarea turistică în Munții Rodnei și „Gla­ciațiunile Munților Mara­mureșului”. Dar cel mai interesant material (după părerea mea, ca gazetar și nu ca un așa-zis „specialist”) l-a adus în fața publicului mgr. Alexander Dymek, de la Asociația „Res Carpa­thica”. Discursul său a fost extrem de exact și aplicat, căci ne-a vorbit despre… „cum am scris ghidul «Munții României»”.
Da, savantul polonez avea cu ce se făli în fața auditorilor. Ținea cu sfințenie editorială în mână lucrarea pe care a scris-o în ultimii ani și a publicat-o recent în limba poloneză și vorbea ca un cunoscător magistral al reliefului nostru românesc. Am frunzărit-o și mi-aș fi dorit să pot primi un exemplar, dar volumul adus i-a fost dăruit „fratelui Laurențiu”, ca semn de mulțu­mire pentru toate străduințele sale față de istoria, memoria și traiectoria unor confrați polonezi, lucru apreciat și de ambasada și consulatul Poloniei, în mai multe rânduri.

A fost o surpriză oarecum ca în pauza de cafea să pot dialoga cu autorul acestei minunate lucrări turistico-geografice într-o limbă română acceptabilă.
Iar la final, după ce colegii polonezi au insistat, cu multe întrebări pertinente despre istoria migrării românilor în lume, antrenându-mă în răspunsuri (du­pă ceilalți prieteni maramu­reșeni) am avut surpriza să aflu că domnul Alexander Dymek face parte din Asociația Polono-Română din Cracovia. Mărturisirea sa a venit după ce eu explicasem cum am realizat Colțul românesc la Biblioteca Voievodală din Cracovia, orașul său natal și cetatea sa cu rol de „alma mater” și, din firească pasiune și recunoștință, le detaliasem ce public am descoperit printre membrii asociației. Căci la momentul acela, absolut istoric pentru noi, descoperisem zeci de polonezi, urmași ai celor ce s-au refugiat în România în 1939, alte zeci dintre cei ce au făcut studii în „petrol și geologie”, la București și Ploiești (inclusiv familiile lor, care din respect pentru țara noastră au învățat românește!) și, în fine, alte câteva zeci dintre polonezii care iubesc România și limba română fără un alt motiv decât acela că le place țara noastră și vin în fiecare an, cu „Daciile” lor să viziteze diverse zone!
Erau elemente care frizau în chip reflexiv senzaționalul unei întâlniri excepționale. Cei ce m-au urmărit au trăit firesc o stare naturală de perplexitate, iar „domnul profesor” a punctat decisiv: „Și eu am fost în Arcadia! Și eu eram acolo, atunci, împreună cu Dumneavoastră!”. Iar capac la „vasul cu surprize” a venit la agapa frățească organizată de Laurențiu Batin, când domnul Dymek mi l-a dat la telefon pe prietenul „lui” și „al meu”, Ignat Timar, președintele Asociației evocate în dialogul nostru, azi Consul onorific al României la Cracovia!

După astfel de întâlniri sufletul devine atât de satisfăcut și revigorat, încât e foarte posibil ca în curând să gândim alte colaborări cu acești oameni atât de îndrăgostiți de noi românii, geografia, istoria și viața noastră, contemporani pentru care mul­țumim Celui de Sus că-i avem!