Biblioteca de idei. Despre „biasul de confirmare”…

A venit vremea să ajung și la o astfel de explicațiune. În 1993, cu ocazia unei vizite oficiale în Statele Unite, un congresman care cunoștea foarte bine realitățile din România a catalogat opiniile unor confrați de-ai domniei sale, care nu vedeau decât răul despre țara noastră cu un termen ce nu îmi era cunoscut atunci. „Biasul de confirmare” înseamnă în linii mari, în perimetrul logicii conversaționale, o formulă de „părtinire”, „înclinație”, „partinitate”, „interferență” chiar „prejudecată” sau „nedreptate”. Un reporter care își manifestă fățiș tendința de căutare numai a informațiilor care să-i confirme părerea inițială performează cel mai concret exemplu de „bias de confirmare”. Dar și un credincios adânc înrădăcinat într-o formulă rigidă de înțelegere, care în timpul unor dialoguri cotidiene, aduce mereu și fățiș pe tabla exemplelor doar acelea care-i slujesc ideilor lui, un om politic care se înverșunează să privească numai o anumită față a realității și care, slujindu-se doar de o parte a argumentelor formulează concluzii lipsite de completitudine sau veridicitate.
Timpul a trecut și expresia a crescut. Astăzi se vorbește sau se scrie tot mai mult despre această sintagmă din psihologia socială și știința logicii, extinsă treptat și spre alte domenii ce evoluează rapid. În știință și inginerie, un bias este chiar o eroare sistemică. În statistică, biasul este situația în care într-un proces de evaluare, estimare, progresare, a fost injust felul de eșantionare inițial. Sunt apoi „biasurile cognitive”, „biasurile culturale”, „biasurile de atribuire”, „… de încadrare” ș.a.m.d. Iar „biasul de confirmare” pare că domină celelalte categorii din vecinătăți logice și semiologice, mai ales prin felurile elastice de răspândire și prin modul pandemic de cuprindere, întunecând mințile.
Cel mai celebru și clasic exemplu pentru b.d.c. are în vizor „dragostea”. O persoană îndrăgostită vede doar calitățile celui iubit. Această convingere nu-i poate fi știrbită sau demolată chiar dacă argumentele „opuse” sunt extrem de pertinente. Tot astfel, un șef plin de sine, de realizările sale se va înconjura de obicei mai ales de cei care îi subliniază meritele, cei care îi fac voia, de cei care i se conformează crezului său profesional sau politic.
Sunt extrem de multe alte situații de bias de confirmare, adică de persoane care „s-au căsătorit” cu ideile lor. Cum s-ar spune, cei mai mulți dintre noi, oricât de „tari” ne ținem, avem slăbiciuni față de cei sau cele care ne „confirmă” opinia (poziția, credința, decizia). Dar tot bias de confirmare se consideră și „credulitățile” de joasă speță. Unii americani pe care „i-am întâlnit” (atunci și mai târziu) știau sigur că nucile „cresc” în… supermarketuri! Nu e nicio glumă la mijloc, e numai o poveste despre ignoranță și obtuzitate. Despre „eu știu mai bine”, „mie-mi spui?”, „mie nu mi se poate întâmpla așa ceva” etc. Și, vai, câte cazuri întâlnim (la alții și la noi înșine, căci și paiele din ochiul altuia, dar și bârnele din ochiul propriu sunt foarte răspândite), câți nu vor să știe realitățile și adevărul, nu acceptă contraargumente, dintr-o „miopie socială” extrem de răspândită. Boala aceasta vine și din ignoranță, imaturitate și credulitate. Dar a vedea ceea ce ai nevoie să vezi este specific și marilor genii ale omenirii, care nu s-au lăsat biruiți de concepțiile convenționale, ci au crezut cu consecvență în ținta lor.
P.S. În această chestiune, „opusul” b.d.c., care, în fapt, poate fi și un mecanism de supraviețuire, l-am întâlnit la o ședință PCR în care un simplu tovarăș, poftit la cuvânt, „califica” toate celelalte „propuneri” fără să și-o exprime pe a sa. Secretarul de partid l-a apostrofat: „Tovarășe, dar dumneata n-ai nicio părere în chestiunile astea?”. Împricinatul a răspuns cu seninătate: „Am și eu părerea mea, tovarășe secretar, dar nu prea sunt de acord cu ea!”. De luat seama!