Biblioteca de idei / „Cultură, istorie și societate”

Osârditorii adevărați din aria preocu­părilor culturale autentice beneficiază, de regulă, de recunoaștere publică. Așa e și bine să se întâmple, iar când lucrurile alunecă pe alte „căi”, se cheamă că ne găsim în „rătăciri spirituale”.
Peste fața pământului românesc pot fi identificați încă „apostoli” veritabili ai cauzei naționale, care chivernisesc energiile cu care au fost hărăziți în folos obștesc și pentru „ridicarea” oamenilor la lumina cunoașterii. Unul dintre acești exponenți fericiți, întrupare între cultură și cult, este dr. Ștefan Ștefănescu din Câmpulung-Muscel. Ziditor în ograda Ortodoxiei ca preot, „îmbunătățit” în mi­siuni importante din Episcopia Argeșului și Muscelului, păstorită de IPS Calinic, Părintele Ștefănescu este, totodată, și un neobosit cărturar. Dincolo de tot ce fac, de regulă, pe această dimensiune preoții cei buni, dr. Ștefan Ște­fănescu înde­plinește concret atribuțiile de bibliotecar și director al unei instituții cu o viață culturală eminamente dedicată – Bi­blioteca Municipală „Ion Barbu”.
La Iași, la Conferința Națională a Biblio­tecilor Publice, mi-a dăruit cu multă bu­curie volumul V din lucrarea multia­nuală „Cultură, istorie și societate”, apărută la Editura Ars Docendi a Uni­versității București, orientată pe tipărirea cărților cu profil academic. Peste 500 de pagini cuprinzând studii de istorie veche și medievală, despre „epoca fanario­ților”, perioada modernă și contempo­rană, sub tutela rostirii cardinale a lui Iordache Golescu: „Cel ce cunoaște mai bine prețuiește și mai bine”.
În „Nota introductivă”, dr. Ștefan Ște­fănescu, bunul meu coleg de la Muscel, face câteva mențiuni ce te ung la suflet prin chiar simplitatea rostirii:
- „Când ajungi să-L trăiești plenar pe Dumnezeu, nu mai este nevoie să-L ții minte, pentru că te ține El, binecuvântând pe osârditorii care au preocupări cultu­rale. Se știe că Dumnezeu lucrează prin persoane alese, pentru ca frumu­sețea, limpezimea și vitalitatea româ­nească să fie transmise generațiilor viitoare”.
- „Am ajuns, prin intermediul scrisului, să ne împrietenim cu mulți cititori fideli ai bibliotecii, deoarece prietenia este ceva din realitatea raiului pe pământ”.
- „Cartea dă măsura cu care am înaintat în contemporaneitate și este considerată ca un dar pentru locuitorii Cetății”!
- „Rostul actului de cultură nu este altul decât al vieții înseși, acela de a-l învăța pe om, oferindu-i perspectiva unei vieți superioare mai profunde și mai umane, ajutându-l să o înțeleagă, dar să o și trăiască”.
- „Biblioteca rămâne instituția de cultură reprezentativă, care asigură nașterea, dezvoltarea și perpetuarea valorilor”.

Mi-e tare drag acest domn Ștefănescu și ginerele său, coautorul Claudiu Neagoe, din infinite „rațiuni” obiective și subiective. Rațiuni dominate de „întâmplarea” că Înaltpreasfințitul Calinic, înainte de a fi chemat să păstorească la „nivel înalt”, și-a început slujirea „de jos” la parohiile Cufoaia, Borcut și Inău, în Țara Lăpu­șului!