Biblioteca de idei / Conexiuni româno-ucrainene

Puţină lume ştie că a existat timp de mai mult de trei secole o „republică” a cazacilor zaporojeni, care a constituit în acea perioadă o forţă militară de temut. Pe fondul evoluţiilor actuale din Ucraina e bine, cred, să abordăm şi această „felie” de istorie, mai ales că dintre „hatmanii Ucrainei”, cum sunt menţionaţi liderii militari ai acestui stat al cazacilor de pe Nipru, trei sunt de origine română (Dănilă Apostol, Gheorghe Duca, Grigore Lobodă), iar un al patrulea, Ivan Mazepa, a avut contacte cu zonele româneşti.

Din păcate, istoria naţională nu-i menţionează pe cei trei români, care, la vremea lor, erau printre cei mai importanţi comandanţi militari, aşa cum procedează şi cu domnitorul Ion Vodă cel Cumplit sau cu „Nicoară Potcoavă”, cărora uită să le recunoască şi „conexiunile” căzăceşti. De altfel, cu excepţia lui Nicolae Iorga, mulţi istorici lasă în umbră capitolele relaţiilor româneşti cu slavii de răsărit (în principal cu ruşii şi ucrainenii).

Evident că nu este uşor să simplifici „istoriile” complexe ale realităţii. Căci e foarte posibil să aibă dreptate şi acei istorici care vorbesc (invers!) despre „incursiunile zaporojene” în teritoriile româneşti instigate de guverne moscovite, sau despre rolul cazacilor mercenari care l-ar fi ajutat pe Mihai Viteazul să cucerească Transilvania şi Moldova!

Dar cele mai interesante „conexiuni” româno-ucrainene le găsim în istorie în secolul al XVII-lea, când arhimandritul Mănăstirii Lavra Pecerska – Petru Movilă – devine mitropolit de Kiev (1631-1646).