• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 14 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 3 Iulie , 2015

Biblioteca de idei / Ce este nooscopul?

În realitate, nooscopul nu există. Evident, nici în dicţionare. Dar dacă există cuvinte precum noocraţie (conducerea de către cei inteligenţi), de ce n-ar fi folosite şi ... noomanie, noofilie, nooscopie...?! Deci... nooscopul ar fi aparatul care poate măsura gradul de inteligenţă al unei comunităţi.

 

Am folosit această idee într-un discurs recent ţinut la Cluj-Napoca. Oraşul-amiral al intelighenţiei transilvane ar fi, probabil, situat pe locul întâi în Ţară, dacă s-ar putea măsura gradul general de inteligenţă al comunităţii. Dar cum nu există un astfel de instrument de măsură, ne mulţumim să presupunem că aşa stau lucrurile. Empiric vorbind, numărul de universităţi de stat (şase!), de instituţii superioare private, de centre de cercetare, de clinici, de investiţii cu un coeficient intelectual ridicat este la Cluj-Napoca cel mai relevant, atât la mia de locuitori, cât şi la... suta de mii! Industriile creative, design-ul, afacerile cu idei generoase, artele de tot felul, fac din capitala academică a Transilvaniei „oraşul cel mai bine luminat” în Anul Internaţional al Luminii…

 

Cu toate acestea, la multe capitole, Alma mater napocensis nu străbate tunelul de rezistenţă al timpului. Solidaritatea academică este sumară, cea universitară destul de „înscrisă în scoarţe protocolare”, iar cea afectiv-intelectuală, destul de timidă. Clujul are cea mai bună Filială UAP, poate şi a Uniunii Scriitorilor (judecată nu după număr, ci după activitate!), dar nu dă tonul în domeniu, cum îl dădea odinioară, atât prin „Tribuna”, cât şi prin „Steaua”. Dar mai ales prin „Echinox”!

 

Oare nooscopul de care vorbim şi care ne-ar fi necesar pentru astfel de măsurări (n.n. – trăim în epoca lui Homo metricus!), nu poate da şi soluţii de solidarizare?! Adică, să ne spună Măria Sa Robinetul-Cursor de la Suprafaţa Lucrurilor Inteligente câtă apă trebuie să mai curgă pe Someşul Mic pentru a face Clujul Mare! Sau cine cu cine trebuie să se adune, pentru ca oraşul cu două opere, două teatre naţionale şi şase universităţi de stat să poată etala o revistă ORAŞUL cu adevărat al oraşului.

 
 

P.S. Sunt alături de arh. Ionel Vitoc şi de acad. Ion-Aurel Pop, Rectorul Universităţii „Babeş Bolyai” în Proiectul comun pentru a pune în operă o astfel de strategie! Dar aştept semne ale evidenţei, căci visurile ne sunt comune!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.