Biblioteca de idei. Caligrafia unui destin

Aș numi cu această metaforă volumul „Ioan Avram – Măr­turisiri. O viață trăită în industrie”, apărută la Editura AGIR, în colecția „Oameni și locuri” în 2020. Pe pagina de titlu, care, în fapt, este pentru orice carte adevărata „față identitară” se mai precizează: „Ing. Ioan Avram răspunde întrebărilor adresate de Neagu Udroiu”.
O lucrare remarcabilă prin toate datele conținutului său „nodal”. Cel intervievat este „cel mai longeviv ministru” din perioada ’45-’89 a României secolului trecut. Perioadă atât de hulită de multe voci și condeie, încât pare dificil să extragi din ea un destin de conducător sub semnul criteriilor „bene merenti”. Și totuși, cel mai mare ziarist român al ultimilor 50 de ani, inginer la origine (l-am numit astfel pe prietenul meu Neagu Udroiu) îndrăznește să-l decupeze și să-l așeze în ramă, în ciuda focurilor mistuitoare care devorează de o vreme acele decenii de mari înfăptuiri economice, fără nici un criteriu
axiologic sau istoric.
Ing. Ioan Avram s-a născut la 28 iunie 1931 în satul Popeni, comuna Mirșid, județul Sălaj, din părinții Aneta și Ilie, amândoi învățători. Azi satul se mândrește cu acest fiu strălucit, căminul cultural fiind botezat cu numele ministrului! În interviu, acesta descrie zona în termeni extrem de bine aleși, ca un fel de „paradis al începuturilor”, din apropierea Porolissumului, atât de îndrăgit și de Neagu Udroiu, mai ales după ce ne-am cunoscut și i-am povestit marelui condeier, pe atunci director general la Rompres, istoria sa­tului meu natal. Cedarea Ardea­lului de Nord în 1940 îl aduce pe copilul Ioan Avram tocmai la București, unde învață la „Ma­tei Basarab”, școală de eli­tă, cu dascăli precum Kahane la matematică, Barbu la științele naturii și… Perpessicius la ro­mână. Colegi de școală: Mișu Fotino, Dinu Săraru, dr. Garabet Bogosian, ing. Vasile Tache …
În 1951 a primit o bursă de stat și a plecat în Uniunea Sovietică, la Kiev. Proiect de diplomă: „Partea de joasă presiune a turbinei de 50 de MW”.
Ulterior, când a ajuns director general la Reșița, tocmai de la ruși se luase licența și tocmai cu tur­bina de 50 MW!
Nu mi-am propus să traduc pentru cititori toate momentele de mare efervescență economică ale Patriei în care a fost antrenat spiritul „pivotant” al ministrului Ioan Avram. Nici n-ar fi posibil. Căci harta unităților industriale pe care le-a edificat cuprinde toate județele și marchează cele mai importante entități compe­titive ce au ridicat România la nivele niciodată bănuite! Și aici se potrivește comparația între tipuri de „grafii”: caligrafia unui destin suprapusă peste cali­­grafia unei adevărate revoluții în con­strucția de mașini.
Cartea se citește ușor pentru că este vorba de un interviu și orice interviu evită monotonia descriptivă a monologului memorial. Un interviu între egali, căci Neagu Udroiu știe atât de bine istoria economiei româ­nești din acele decenii încât dia­logul relevă la tot pasul ele­­mente noi. Memoria făptui­torului și cea a ziaristului profesionist familiarizat cu stocarea evenimentelor coexistă și con­sistă, produsul final fiind comparabil cu jocul de lumini pe care-l face un metal valoros turnat în creuzet de platină!

Din păcate, Ioan Avram a plecat către eternitate înainte de a vedea tipărită lucrarea și cu puțin mai devreme de aniversarea celor 90 de ani, pe care un grup de entuziaști ai prezentului istoric (Călin Bereschi, primar, Filonaș Chiș, fost prefect și fost deputat, Ovidiu Bodea, viceprimar, subsemnatul și alte câteva persoane) au marcat-o evocativ și semnificativ la Căminul cultural din Popeni, luni 28 iunie a.c. Mulțumim de la distanța geografică a dragostei naționale pentru marile valori tocmai lui Neagu Udroiu, care a sugerat și acest necesar element dintr-o caligrafie reușită de destin exem­plar.