Biblioteca de idei / „Bună seara lui Crăciun”

Sintagma de mai sus reprezintă „numele” unei colinde culte, foarte răspândită în toate ținuturile românești. Totodată, o întâlnim, ca titlu principal pe coperta unei cărțulii de numai 32 de pagini, format B6, care continuă, cu formularea voit clarificatoare „cele mai frumoase colinde creștine”. În fapt, e vorba de textele unor cântece de Crăciun adunate și selectate de Editura „Alfa” din Baia Mare și comercializate în postul acestei sărbători din noiembrie-decembrie 1990. Este, după știința noastră, prima culegere de acest fel după decembrie 1989 și graba apariției se vede chiar și din lipsa paginii de titlu și din formatul carte de buzunar.

Istoria acestei cărticele (n.n. – căci diminutivele au fost conștient asumate de editură!), vândută cu 10 lei în tiraj de circa 10.000 de exemplare (comanda 4119/1990 înregistrată la Tipografia „Maramureș”), are conotații exacte pentru a considera lucrarea drept una dintre primele „cărți de sertar” editate în vremurile noi ce au început a aduce libertăți în cultură, politică și religie. Coincidență sau nu, dar sursele noastre spun că așa stau lucrurile, cele 43 de colinde sunt identice cu „lista” de „cântări pentru Nașterea Mântuitorului” înregistrate an de an, începând cu 1980 la Biserica „Sfântul Nicolae” Baia Mare, păstorită de protopopul de vrednică amintire Gavril Mociran, în timpul concertelor ce se țineau „în secret” în seara de Ajun. Prin Baia Mare mai există și acum zeci de astfel de casete, iar culegerea de co­linde respectă chiar „înșiruirea” acestora. Prin această editare se aduce un bun sprijin celor ce vor să deprindă „sfintele cântări”, dar și un omagiu acelor slujitori care au folosit bisericile ca „lăcașuri de rezistență” în calea totalitarismului co­munist. De altfel, protopopul G. Mociran a fost printre primii „pe baricadele” băimărene din zilele lui decembrie 1989, făcând parte și din structura de condu­cere a organismelor județene provizorii.

Din volum fac parte, într-o armonioasă intersectare, atât colinde specifice de cult, cât și colinde culte, chiar și dintre cele care au dobândit circulație interna­țională. Colindul (colinda) este nu numai un moment ritualic, un act sacru de preaslă­vire a Tatălui, pentru că ne-a tri­mis Mântuitor în ieslea Bethleemului, ci și imn de bucurie, cântat împreună cu îngerii, cu sens vocativ și laudativ. De remarcat că autoritățile politice și cultu­rale ale vremii nu împiedicau „colindele laice” (colind de băiat, colind de fată, urarea colacului, colind de flăcău, colindul tobelor, colindul de doliu etc.), dar interziceau cu desăvârșire performarea și proliferarea COLINDEI (COLINDULUI) ca „Biblie nescrisă a Nașterii lui Iisus Mântuitorului”, ca imn de slavă și ca „Punte spre Cer” a credincioșilor creștini. O dovedesc antologiile sonore din anii ’60, dar și spectacolele de la „sărbătorile de iarnă” (festivalului) organizate în toate zonele folclorice ale țării.
Textele cântărilor din această mică culegere sunt bine selectate, aducând pentru cunoscătorii melodiilor cele mai închegate formule consacrate în timp și putând crea emoție și bucurie autentice.