Biblioteca de idei / Biblioteca ideilor steinhardtiene!

Au trecut câţiva ani de când, sub pavăza ocrotitoare a „Gazetei”, fac exerciţii de cultură şi imaginaţie în jurul sintagmei „biblioteca de idei”. Acum, a venit rândul să propun şi să-mi propun organizarea unei... Biblioteci a ideilor steinhardtiene! Gândul e ceva mai vechi, dar a primit consistenţă şi curaj după lecturarea „profundă” a volumului lansat recent, „Convorbiri cu Zaharia Sângeorzan şi Nicolae Băciuţ”.

Acest tip de scriitură, bazat pe întrebare şi răspuns concentrat, oferă cititorului o perspectivă uriaşă asupra orizontului cultural al Gânditorului Delarohia. Orizont cu faţete multiple, fie ele teologice, filosofice, literare, hermeneutice, antropologice..., dar, mai ales, axiologice. Din această uriaşă deschidere, regăsim la N. Steinhardt o multitudine de unghiuri de vedere, care mai de care mai surprinzătoare.

Iată, la întrebarea 279 (p. 163) „Când întâlniţi un preot de azi, ce vă spune el?”, ce răspunde în 12 rânduri de carte luminatul teolog, după ce are grijă să prezinte şi excepţiile:

„Sunt şi excepţii (cunosc două, admirabile, la Cluj: părinţii Ioan Bizău şi Vasile Floricel), dar mie unuia, tânărul preot de astăzi, de îndată îmi grăieşte aşa: căpătuire, rostuire, chiverniseală. Exact ca pastorii englezi din secolul XVIII: o parohie înseamnă un venit, o situaţie, un rost. Îmi spune desluşit: casă, televizor, maşină, frigider şi o funcţie bună pentru nevastă. (Nici gând să stea preoteasa acasă, să-şi vadă de soţ, de gospodărie, de copii şi să facă niţel apostolat în parohie! Nu, să câştige şi ea, să aibă şi ea un post care să-i permită să le fie de folos altora, ca aceia, în schimb, să-i procure şi ei mărfuri de sub tejghea. Căci s-a urcat o reţea de noi catacombe comerciale, ale trocului clandestin, ale underground-ului economic)”.

Citiţi şi vă minunaţi! Am citit şi m-am minunat. Căci de câte ori am vorbit elevilor sau studenţilor de la teologie, credincioşilor la mari întâlniri, chiar adunării eparhiale din care cu onoare fac parte de mai multe mandate, am insistat pe ideea vocaţiei pastorale, a dăruirii „părintelui” pentru „turma” sa şi pe evitarea supralicitării „valorii lucrărilor banului”! Dar nu ştiam poziţia lui Steinhardt. Va trebui să insist mai mult pe evidenţierea cazurilor pozitive de misionarism, apostolat, jertfelnicie, la călugări, preoţi, dar şi la preotese ... Dacă Nicu Steinhardt, în 1988, accentuează dimensiunile „căpătuirii”, înseamnă că această idee e cu atât mai valabilă azi, când căpătuiala este firul roşu al preocupărilor pentru majoritatea oamenilor.

E foarte clar că avem foarte mult şi foarte multe de învăţat de la N. Steinhardt. E foarte limpede că la El găsim o „unghiularitate” exemplară şi revelatorie cu privire la lucrurile esenţiale din vieţile noastre. Deci, Biblioteca ideilor steinhardtiene trebuie făcută! Şi o vom face, dacă acest demers va beneficia de bune auspicii, sub semnul Binelui, Adevărului şi Frumosului!