Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Biblioteca de idei / BENE MERENTI!
Drept urmare unei analize întinse pe mai multe zile şi nopţi, am procedat la redactarea unor DIPLOME BENE MERENTI, varianta cea mai simplă şi mai modestă, pe măsura „modestiei funciare” a tuturor „prietenilor” implicaţi în acest gest: acad. Ionel-Valentin Vlad, Preşedintele Academiei Române, acad. Alexandru Surdu, vicepreşedinte, acad. Emil Burzo, preşedinte al Filialei Transilvania a Academiei Române, acad. Marius Porumb, directorul Institutului de arheologie şi istoria artei al Academiei Române, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, Rector fondator, Preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, Rector, prof. univ. dr. Gavril Ardelean, prorector.
BENE MERENTI ne aduce aminte, în acest fel, atât de începuturile „lucrării” noastre, cât şi de începuturile istorice ale gesturilor gratulatorii. Se ştie că prima „recompensă” oficială instituită de Carol I, încă de pe vremea când era „Domn” şi continuată apoi ca „Rege”, a fost Ordinul Bene Merenti. Formula, preluată din limba latină şi folosită în diferite contexte intelectuale aristocratice cu înţelesul de „celui ce merită”, a fost des utilizată de Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), înfiinţată la Sibiu în 1861, cea care a şi pus, de altfel, bazele statutare ale Academiei Române. Ulterior, Lazăr Şăineanu îi precizează sensul prin folosirea sintagmei „celui ce a bine meritat”. Aşa am gândit şi noi la ceasul bunelor auspicii din ziua de graţie de 26 noiembrie 2014!