Biblioteca de idei / Amintirile din pruncie

În anul 1881, Ion Creangă, la îndemnul lui Mihai Eminescu, începe să scrie capitole separate din ceea ce avea să devină o operă cardinală în literatură română – Amintiri din copilărie. Cu fragmente citi­te la „Junimea” și publicate în „Con­vorbiri literare” aceste „amintiri” ale lui Nică al lui Ștefan a Petrei din Humulești, în întregul corpus editorial, constituie cea mai reușită monografiere a universului satului moldovenesc din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
În anul 2018, un ardelean din Sălaj, Aurel V. David își lansează în satul natal o carte din același format educațional. E vorba de „Amintiri și povestiri din pruncia cheudeană”, lucrare apărută la Editura Betta din București. Numele acestei instituții de valorificare a scrisului contemporan a fost inspirat de denumirea latină a frumosului peștișor de acvariu Betta splendens, dar dacă e vorba de „splendoare în scris”, cartea lui Aurelu’ Văsălichii Villi Floarii din Țara lui Pintea le întrece pe toate. Spun asta pentru că îmi permite condiția de bi­bliotecar, convins de valoarea „ineditului” în operele… editate și de rolul imens pe care-l joacă monografierile de acest tip pentru evoluția mentalităților la români.
Cele aproape 800 de pagini ce reflectă copilăria unui prunc născut la 12 iunie 1951 (! cu două zile mai bătrân decât mine!) sunt intersecții de rememorări, însoțite de decupaje, în care viața satului se încheagă ca o succesiune de tablouri veridice dintr-un muzeu al timpului. De altfel, autorul, „posesor” al unei vieți extrem de zbuciumate, dar și „glorioase” în același timp, are în proiect chiar deschiderea unui „muzeu al icoanelor de familie” la Căminul cultural din Cheud, în care să se poată însoți cu fidelitate expresiile timpului cel lung (genealogiile) cu cele ale timpului scurt (instantaneele), în dorința de a realiza o bună conservare a fenomenului duratei pentru acest topos.
Sunt multe elemente deosebit de interesante în acest compliniu de amintiri. Pot fi decupate secvențe atât din vitraliile istorice cât și din „colbul istoriei”, cu reverberări etnice, dar și economice, cu vieți de copil, dar și destine etice exemplare, din lumi diferite, a moșilor și strămoșilor, a prunciei părinților, a „pârjolului luptei de clasă” etc. Capitolul IX („Școala – lumina vieții mele”) este însă cel mai revelator. Nu doar prin detaliile de conținut cât mai ales prin fulgurațiile de structură. Un copil luminat prin carte și purtat de destin să-i strălumineze și pe alții ajunge să scrie CARTEA SCHIM­BĂ­RII LA FAȚĂ a unui sat românesc exemplar prin toată devenirea sa. Căci Aurel V. David a oferit în dar consă­tenilor săi și culturii române, în anul 2012, monografia istorică „Cheud. Un sat din Țara Silvaniei”, iar acum vine la judecata timpului și locului cu un mozaic de monografieri, fiecare „povestire” fiind trecută prin pecețile de autenticitate și specificitate.

Am alăturat pruncia lui Aurel V. David de cea a lui Ion Creangă deoarece marele povestitor moldovean, așezat cu toate onorurilor în rândul „clasicilor”, merită să fie însoțit și de „exponenții de gardă” ai contemporaneității, toți trăind același sentiment tragic al pierderilor de memorie în bătălia cu timpul.
   
P.S. Cu toate elementele sale de specific local cartea aurelianului David poate fi toiag de sprijin tuturor celor care se confruntă cu înzidirea cărămizilor de memorie în edificiile lor personale. Căci uitarea este cel mai mare Goliath din câți au viețuit peste fața Pământului!