Bestiile cu fata umana

Singura acuzatie pe care i-au putut-o aduce comunistii a fost aceea ca parintii sai au refuzat sa se inscrie in colectiv cu cele 5 ha de teren pe care le detineau. Ori, asta era considerata o crima venita din partea unor chiaburi. Pentru aceasta, s-a ales cu 5 ani de inchisoare si un tratament bestial pe care nu il va putea uita niciodata. A fost martor la incredibilele atrocitati ale comunistilor si a experimentat pe propria piele efectele inculturii acestora. Insa, el se numara printre invingatori. A reusit sa supravietuiasca acelui sistem de teroare, ce urmarea dezumanizarea celor aflati in detentie. Ioan Octavian Fazekas s-a nascut in 1933, in comuna Santau, raionul Carei, judetul Satu Mare. Studiile liceale le-a inceput la Carei, dupa care, din clasa a X-a a continuat la liceul Mihai Eminescu, din Satu Mare. Din cauza faptului ca parintii sai detineau cateva hectare de teren, el a fost luat la ochi de comunisti. Acestia l-au condamnat la 5 ani de inchisoare, fara niciun motiv. “Pe vremea aceea a aparut o lege referitoare la detinatorii de terenuri, numiti chiaburi. Tatal meu avea 15 hectare de pamant. La momentul inscrierii in colectiv, parintii au refuzat sa treaca terenul. De atunci, au inceput sa ma fileze pe mine si m-au arestat. Am fost luat de Securitatea din Baia Mare, eu, intre timp, mutandu-ma aici. Au inceput anchetele, insa nu au putut sa-mi spuna concret faptele pentru care sunt acuzat. Permanent ma intrebau de ce nu s-a inscris tata in colectiv. Dupa o jumatate de an, am fost dus la Penitenciarul din Satu Mare. Ulterior, am fost condamnat de Tribunalul Militar din Cluj, deplasat la Satu Mare, la 10 ani inchisoare. Am facut recurs, dar nu s-a admis, drept pentru care am intrat in greva foamei. M-au dus la Penitenciarul din Oradea. A urmat un alt proces si am fost din nou judecat si condamnat la 5 ani inchisoare. Singurul motiv a fost acela ca parintii au refuzat sa se inscrie in CAP”, povesteste Fazekas. Moliile In inchisoare, tanarul Fazekas a realizat ca sistemul comunist este condus de niste oameni lipsiti de cele mai elementare notiuni de cultura si civilizatie. “De la Oradea, am ajuns la Gherla. Mie mi-a placut foarte mult limba franceza si voiam sa o invat. Dar nu am reusit, pentru ca a venit comunismul si ni s-a impus limba rusa. La Gherla era un intelectual, Eugen Dobrivan, care facuse facultatea in Franta. Cu el am invatat franceza. Intr-o zi, gardienii ne-au pandit si au vazut ca repetam. Loctiitorul politic al inchisorii era un capitan, Istrate. A intrat in celula si a intrebat ce facem. Nu puteam minti, i-am spus ca invatam franceza. , ne-a intrebat Istrate. I-am raspuns ca limba lui Molliere nu e limba cainilor. , a strigat Istrate. M-a pus in genunchi si mi-a zis sa-i intind mana dreapta. I-am intins-o. Cum el statea in fata mea, dreapta corespundea mainii sale stangi. A urlat la mine ca vreau sa-l pacalesc, dupa care, le-a cerut gardienilor sa-mi arate care e mana dreapta si sa-mi faca un semn”, isi aminteste Fazekas, care ne arata astazi efectele acelei intamplari. Mana stanga i-a fost rupta de la cot si s-a ales cu un deget zdrobit. Niciodata nu si-a mai putut misca in voie mana stanga. Minunile din inchisoare Fazekas a fost inchis alaturi de oameni ai bisericii. Amintirile legate de ei il rascolesc si acum. “In celula in care eram, statea si un preot, care se ruga foarte mult. Isi facuse o cruce dintr-o felie de paine, taiata cu o bucata de sticla. Era foarte fragila si preotul umbla atent cu ea. O ascundea sub saltea si o scotea numai cand se ruga. In timpul unei rugaciuni, au intrat gardienii si l-au prins. L-au intrebat ce face si i-au luat crucea, aruncand-o de pamant. Insa, aceasta nu s-a faramat. Au dat cu bocancii pe ea, dar crucea a rezistat, de parca era din otel. Nu s-a desprins de ea nicio bucata. Altadata, s-a intamplat ca au venit cei din conducerea inchisorii. Ne-au aliniat pe toti, au luat o cutie de conserve pusa pe un bat si plina cu fecale din tineta in care ne faceam nevoile. Apoi, i-au dat-o preotului si i-au spus sa ne dea cuminecatura. El a refuzat, spunandu-le ca de el isi pot bate joc, dar de Isus, nu. Ce bataie au pus atunci pe noi...! Iar pe preot l-au batut pana nu a mai stiut de el. Comandantul inchisorii era Goiciu. O bestie. De o rautate de neimaginat. Un alt personaj de frunte era capitanul Mihalcea, cel care conducea fabrica de la Gherla. O alta bestie ordinara. Nu exista sa treaca vreodata prin celula sau intr-un loc unde erau detinuti, fara a se lega de studenti. Dadea in ei cu piciorul, cu bata sau cu ce avea la indemana”, ne relateaza fostul detinut politic. In decembrie, 1949, dupa cinci ani de detentie, Fazekas a fost eliberat. A fost dus la Securitatea din Gherla. Pe drum, nu a avut voie sa isi ridice capul sau sa se uite in dreapta sau stanga. A fost obligat sa semneze un act din care reiesea ca nu vazuse pe nimeni si nu isi amintea niciun nume din locul in care statuse cinci ani. Dupa eliberare, Fazekas a fost chemat in armata si incorporat in detasamentul de munca de la Tohan - Zarnesti, unde a stat trei ani. Apoi, a lucrat la Trustul de Constructii din Baia Mare, iar apoi a trecut la Drumurile Nationale, ca sef de santier. In prezent, este pensionar. Inchisoarea mortii Penitenciarul de la Gherla a fost unul dintre cele mai importante locuri de detentie din timpul regimului comunist. Istoria sa este una indelungata, radacinile istorice cele mai vechi datand din secolul al XVI-lea. In secolul al XIX-lea, cladirea a fost renovata, adaugandu-i-se anumite corpuri de constructie si ajungand la forma actuala (a literei U). Gherla este cunoscuta pentru faptul ca aici au ispasit pedepsele mii de detinuti politici, au fost executati multi din fostii membri ai rezistentei anticomuniste, iar cei care s-au opus ordinii comuniste au fost supusi unui tratament de tortura si “reeducare”. Spre sfarsitul anilor ‘40, tot mai multi detinuti politici au fost adusi la Gherla. De aici unii au plecat la Canal sau au fost transferati in alte penitenciare. In 1951, Gherla a trecut prin cea mai neagra perioada. Incepuse reeducarea initiata la Pitesti si Targul Ocna. Nu a durat decat cateva luni, dar a fost de o duritate extrema. A venit pe filiera studentilor sositi de la Pitesti si a legionarilor transformati din victime in calai. Reeducarea de la Gherla a facut numeroase victime in randul detinutilor. S-a apelat la cele mai ciudate si inumane forme de tortura. Ulterior, multi dintre artizanii reeducarii au fost condamnati la mai multi ani de inchisoare. Pana in prezent, din actele care exista, au fost identificati 580 de detinuti care au decedat in acest penitenciar, in perioada 1945 – 1964. Ciprian DRAGOS ciprian@gazetademaramures.ro