BERNINI - un desavarsit artist al BAROCULUI

* Gian Lorenzo Bernini a fost printre cei mai mari artisti ai barocului, cunoscut mai ales ca sculptor, desi a avut lucrari semnificative si in domeniul architecturii, picturii si poeziei. S-a nascut in 7 decembrie 1598 la Napoli, fiind fiul sculptorului toscan Pietro Bernini. In 1605 familia lui s-a mutat la Roma. In copilarie, Gian Lorenzo a lucrat ca asistent al mai putin talentatului sau tata. A fost considerat unul dintre cei mai importanti artisti ai barocului. Mare arhitect si sculptor, activitatea lui Bernini este legata in mare masura de actiunile papilor din secolul al XVII–lea. Bernini a fost inca din timpul vietii considerat cel mai important reprezentant al Barocului italian. S-a impus ca sculptor, dar s-a dovedit si un talentat arhitect, pictor, desenator, dramaturg si a mers pana la a picta decoruri teatrale, organizand si spectacole de artificii. Stilul sau a fost o expresie a barocului prin energie si diversitate, Bernini reusind in sculpturile sale sa redea texturi diverse, foarte realist, dar si sa redea emotii si miscarea. Astfel, artistul a dat un nou suflu unor genuri sculpturale, precum bustul. A fost deosebit de influent in secolele XVII-XVIII, fiind cunoscut in intreaga Europa. Viata lui Bernini a fost dominata de opera sa, biografia sa fiind practic marcata de numarul imens de proiecte. A lucrat in special la Roma, desi se nascuse la Neapole. Tatal sau, Pietro Bernini, care lucra in stil manierist, avea sa fie si primul profesor al viitorului artist. Inca din tinerete, Lorenzo s-a dovedit chiar mai talentat decat tatal sau, iar majoritatea primelor sale lucrari au fost inspirate de arta Greciei antice. In copilarie a lucrat si alaturi de Annibale Carraci. Bernini a realizat si un grup sculptural, Giambologna, apreciat pentru stilul manierist. Incepand din 1620 Bernini a inceput sa fie atras si de arhitectura, realizand intre altele fatada bisericii Santa Bibiana de la Roma, precum si baldachinul din Basilica San Pietro, comanda primita din partea Papei Urban VIII, primul dintre suveranii pontifi pentru care avea sa lucreze Bernini. Acest proiect, o imbinare extraordinara de arhitectura, inginerie si sculptura, a fost primul dintr-o impresionanta serie de compozitii monumentale realizate pentru Basilica San Pietro. Tot aici Bernini va realiza mai tarziu si mormintele papilor Urban VIII si Alexandru VII, care prin folosirea sculpturii tridimensionale marcheaza o adevarata revolutie a genului. Ca sculptor, Bernini poate fi incadrat barocului prin compozitiile sale ce redau miscarea si prin preferinta pentru policromie. Astfel, monumentul funerar al papei Alexandru al VII-lea combina marmura rosie, verde si alba, in care Bernini a sculptat figure reale si alegorice, cu bronzul aurit. Personajele sunt dispuse scenografic si intreaga compozitie sugereaza miscarea. Bernini a fost si primul sculptor care a realizat potentialul dramatic al luminii intr-un complex sculptural, punand in aplicare acest principiu in capodopera sa, Extazul Sf. Teresa, dar si in cadrul busturilor sale. A realizat proiecte pentru mai multe palate, intre care Palazzo Ludovisi (astazi Palazzo Montecitorio) si Palazzo Chigi din Roma, si a lucrat pentru un timp la un proiect pentru Luvru, ramas neterminat. Gian Lorenzo Bernini a construit doua clopotnite, care au trecut in istorie drept „Urechile de magar ale lui Bernini”. La terminarea reparatiilor, acelasi papa a ordonat sa fie demontat plafonul din bronz din pridvorul Pantheonului, care de atunci ofera privirii scheletul si grinzile acoperisului. Bronzul, inclusiv cuiele, au fost reutilizate la turnarea coloanelor baldachinului din altarul Domului San Pietro din Vatican si a tunurilor noi pentru artilerie de pe zidurile Castelului Sant'Angelo. La 7 iulie 1894, in prezenta unei delegatii a guvernului, comisia arheologica italiana a doborat „Urechile”, Pantheonul revenind la splendoarea sa anterioara, pe care o putem admira astazi. Nu trebuie uitate nici interven??iile sale din Piazza Barberini in Roma, unde a pus sa fie construite doua fantani (a Tritonului si a Albinelor) si Palatul Barberini. Bernini a inceput sa realizeze proiecte pentru biserici abia in jurul varstei de 60 de ani, dar cele trei planuri duse la bun sfarsit sunt si astazi remarcabile: biserica de la Castelgandolfo, cea de la Ariccia si mai ales Sant' Andrea al Quirinale din Roma, considerata si astazi cea mai importanta creatie a lui Bernini, cu o arhitectura surprinzatoare si interioare pe masura. Cam in aceeasi perioada, Bernini a realizat si Scala Regia, care face legatura intre apartamentele papale si San Pietro, precum si fabuloasa Piazza San Pietro. Capodopera lui Gian Lorenzo Bernini este Piata Sfantului Petru din Roma, delimitata de o colonada gigantica formata din 284 de coloane, desfasurate pe patru randuri, cu 140 de statui. Solutia gasita de Bernini uimeste si astazi: cele doua brate ale colonadei strang la pieptul Bisericii catolice, reprezentata de catedrala, credinciosii aflati in piata. In perioada tarzie, capodoperele sculpturale ale lui Bernini reprezinta in general proiecte grandioase pentru piata catedralei Sfantul Petru, dar o parte au fost realizate si pentru interesul comun. De exemplu, pentru Capele Chigi din Biserica Santa Maria del Popolo din Roma a realizat doua grupuri sculpturale: „Daniel in groapa de lei” si „Habakkuk si ingerul”. Acestea prezinta inceputul stilului sau tarziu prin alungirea trupurilor si gesturile expresive. Cea mai de seama opera tarzie este cea din Capela Alberti San Francisco a Ripa de la Roma „Moartea Sfintei Ludovica”. Ultima sa creatie, cu o valoarea simbolica - Bust al Mantuitorului - este o imagine resemnata, calma, a lui Hristos in fata amenintarii mortii. Bernini a murit la 28 noiembrie 1680 si a fost ingropat in Biserica Santa Maria Maggiore din Roma, dupa ce a servit opt papi. A fost unul dintre cei mai de seama artisti ai epocii, considerat de unii istorici ai artelor ultimul dintr-o remarcabila serie de mari artisti italieni. Bernini a fost considerat un desavarsit artist al barocului datorita preferintei pentru redarea carnalitatii personajelor, pentru policromie (a folosit marmura de mai multe culori: rosie, verde, alba pentru a executa monumentul funerar al papei Alexandru al VII-lea), pentru compozitiile sale care par a reda miscarea („Pluto si Proserpina”, „Apollo si Daphne”) si pentru redarea senzualitatii („Extazul Sfintei Teresa”, „Sfanta Ludovica Albertoni”). Morminte si fantani In timpul lui Urban al VII-lea, Bernini a inceput sa produca si alte forme de monumente: morminte si fantani. Cele mai importante morminte au fost Mormantul lui Urban al VIII-lea si Mormantul papei Alexandru al VII-lea. Ambele au fost construite in Basilica San Pietro din Vatican. Bernini a sculptat figuri reale si alegorice, dispuse scenografic pentru a reda miscarea. O alta caracteristica a acestor monumente este policromia, oferita de marmura de mai multe culori (rosie, alba, verde) si de amestecul diferitelor materiale (marmura, bronz aurit) . Cel mai spectaculos monument public este „Fantana celor patru fluvii” din Piata Novela din Roma. A fost executata de Bernini alaturi de alti sculptori si reprezinta cele patru continente simbolizate de cel patru fluvii (Nilul, Dunarea, Gangele, Amazonul) –motiv semiotic regasit si la Rubens. In centru se afla un obelisc, simbolul lui Hristos. Aeneas, Anchise si Ascanius Bernini a produs o serie de sculpturi cu subiecte din „Metamorfozele” lui Ovidiu si din Biblie pentru vila Cardinalului Scipione Borghese, viitorul papa Urban al VIII-lea. Tematica principala a operei sale consta in impletirea subiectelor crestine/ religiose cu cele profane. Cele mai celebre statui ale sale, au fost gasite in vila Borghese. Dintre acestea, cea mai cunoscuta este „Aeneas, Anchise si Ascanius” si ii prezinta pe Aeneas fugind din Troia, aflata in flacari, impreuna cu tatal sau Anchise - pe care il duce pe umeri- si cu fiul sau Ascanius - ce poarta focul sacru al vetrei orasului. Se pare ca in realizarea acestei sculpturi a fost influentat de tatal sau, multi experti crezand chiar ca este opera lui Pietro Bernini. Pluto Si Proserpina O alta sculptura, „Pluto si Proserpina”, il prezinta pe zeul infernului Pluto rapind-o pe Proserpina, fiica zeitei Ceres, zeita a fecunditatii si a fertilitatii. In acest grup statuar Bernini a folosit pozitiile contorsionate, folosite cu precadere in manierism, care ofereau o impresie de energie vitala. In sculptura „Pluto si Proserpina” este surprins tot momentul culminant: rapirea Proserpinei de catre zeul infernului. Pe fata acestuia apare bucuria triumfului, in timp ce pe fata Proserpinei apar subliniate sentimentele de frica si de durere, frica subliniata de lacrimi si de parul ravasit. Pentru a observa operele sculpturale ale lui Bernini privitorul trebuie sa se roteasca in jurul lor pentru a surprinde toate trasaturile si sentimentele personajelor. De exemplu, aceasta miscare circulara in jurul grupului statuar „Pluto si Proserpina” ne ajuta sa observam expresiile contradictorii traite de personaje: triumful lui Pluto care-si poarta trofeul(observat din fata), suferinta si durerea Proserpinei, accentuate de lacrimile observate din partea dreapta, dar si personajul ascuns, cerberul, care este observat din spate. Apar diferite momente ale povestirii intr-o singura sculptura. Apollo si Daphne „Apollo si Daphne” a fost creata dintr-un singur bloc de marmura si reprezinta ultima capodopera realizata pentru familia Borghese. Este una dintre cele mai celebre sculpturi ale sale. Bernini a fost influentat de sculptura antica si a zugravit metamorfoza nimfei Daphne care era urmarita de Apollo. Bernini s-a inspirat din metamorfoze celebre in realizarea unor grupuri statuare, precum: metamorfoza lui Daphne in dafin in grupul sculptural „Apollo si Daphne”, metamorfoza lui Pluto intr-o floare in „Pluto si Proserpina”. In grupul statuar „Apollo si Daphne” este surprins momentul culminant: urmarirea nimfei de catre zeu si transformarea ei in copac. Pe fata Daphnei se citeste teama de a fi capturata, iar pe fata lui Apollo uimirea, subliniata de gura intredeschisa. Personajul masculin pare ca simte radacinile sub degetele de la picior, iar cu mana stanga atinge trupul care se transforma in copac. Ioan BOTIS