Benvenuto Cellini / Un „uomo universale”

Născut la 3 noiembrie 1500 în Florenţa, Benvenuto Cellini a fost un strălucit reprezentant al manierismului italian. Născut în familia unui artist (Giovanni, tatăl său, era făurar de instrumente şi interpret), Benvenuto Cellini a fost unul dintre celebri florentini ai epocii sale. Marele său talent de bijutier, afirmat încă din adolescenţă şi asociat cu măiestria cântatului la flaut, l-a făcut cunoscut în Florenţa, Siena, Bologna şi la Roma. Numai că, înainte de a împlini nouăsprezece ani, Benvenuto Cellini şi-a scos la iveală temperamentul vulcanic şi tendinţa spre violenţă, asemănătoare cu cele ale lui Caravaggio. La şaisprezece ani a fost obligat să fugă la Roma, deghizat în preot, din cauza numeroaselor încăierări la care participase.

Ajuns la Roma, a lucrat o scurtă perioadă cu Michelangelo, apoi pe cont propriu. Tânărul Cellini s-a umplut de glorie când a luptat în sprijinul papei, în lupta pentru apărarea Romei, în cadrul războaielor italiene. Pentru aceasta, suveranul pontif l-a iertat pentru că a omorât un om pentru a-şi răzbuna fratele, eveniment petrecut în anul 1530. Cellini fusese condamnat la moarte pentru această crimă. Papa l-a exonerat, cu condiţia să lucreze pentru el ca executor de medalii.

Hector Berlioz a compus o operă pe acest subiect. Opera prezintă povestea faimosului artist florentin care, deghizat în călugăr, fuge cu Terese, fiica trezorierului papal. În agitaţia produsă, un om este ucis, iar Cellini este acuzat de crimă. Pentru a putea obţine graţierea, acesta trebuie să termine o statuie pentru papă în doar câteva ore.

Patru ani mai târziu, Cellini a ucis un bijutier care-i făcea concurenţă. Papa a intervenit din nou pentru a-l graţia. Aventurile păreau să nu mai contenească pentru acest personaj apreciat, dar şi căutat pentru isprăvile sale. La treizeci şi şapte de ani, Cellini a fost urmărit şi închis pentru că în timpul unor incidente de la Roma ar fi furat pietrele preţioase ale tiarei papale. Nu este certă vinovăţia sa, dar a fost scăpat de execuţie în ultimul moment. A fost condamnat pentru că l-a jefuit pe papă, binefăcătorul său, fiind eliberat după trei ani de detenţie la intervenţia cardinalului din Ferrara, cu condiţia să lucreze pentru biserică. În timpul şederii sale la Roma, ciuma i-a ucis ucenicii, dar el a scăpat.

Acuzat din nou de furt, a fugit în Franţa. Destinul a fost generos cu el şi artistul a ajuns la Paris, unde a intrat foarte repede în conflict cu metresa regelui. Cu toate acestea, Cellini a lucrat în slujba lui Francisc I cinci ani cu îndârjire, până să se întoarcă la Florenţa şi să reia certurile cu rivalii săi bijutieri. Conflictele acestea erau mai vechi; cu ani în urmă, Cellini îl omorâse pe unul dintre bijutierii florentini. Disputele erau cu atât mai mari, cu cât Cellini era favoritul papei Clement al VII-lea pentru a realiza partea artistică a monedelor statului. Cu prilejul unui astfel de scandal, marele său rival bijutier, Baccio Bandinelli, l-a acuzat de imoralitate şi sodomie. Cellini mai avusese două astfel de procese finalizate cu obligaţia de a plăti diverse sume, unul dintre acuzatori fiind un tânăr care-i servise drept model.

Cellini a fost acuzat pentru prima dată de sodomie în anul 1523. Artistul îşi recunoştea această înclinaţie în memoriile sale, atunci când îşi descrie un asistent în vârstă de 14 ani.

„Comportamentul său modest, frumuseţea lui neobişnuită şi afecţiunea pe care mi-o arăta au sădit în mine o dragoste atât de mare, încât biata mea inimă n-o putea cuprinde. Această iubire pătimaşă m-a determinat adesea să mă joc cu el, astfel încât să-i pot privi chipul minunat, de obicei serios şi melancolic, relaxându-se. Când l-am penetrat, mi-a zâmbit atât de sincer şi de dulce încât nu mă mir de legendele pe care grecii le-au scris despre zeităţi”, scria Cellini.

Peste ani de zile, o prostituată, Gambetta, l-a acuzat că i-ar fi sedus fiul, pe nume Cencio, pe care-l avea ca asistent, dar acuzaţia nu a putut fi dovedită, mai ales că băiatul, interogat, a început să plângă şi a negat. În februarie 1557 a fost acuzat din nou de sodomie de un ucenic care lucra la el de cinci ani. Ca să nu fie torturat, Cellini a pledat vinovat şi a fost condamnat la patru ani de închisoare. N-a stat închis decât 57 de zile, fiind eliberat în urma demersurilor episcopului de Pavia, un bun prieten de-al său.

La comanda ducelui de Medici, Cellini a executat statuia lui Perseu în luptă cu Meduza, cea mai importantă statuie de mari dimensiuni realizată de el, inclusiv soclul de marmură în care se află statuile din bronz ale lui Jupiter, Mercur, Minerva, Danae (mama lui Perseu) şi relieful, tot din bronz, ce reprezintă eliberarea Andromedei. Cellini şi-a creat şi faima unui redutabil spadasin, oricând dispus să se dueleze, iar pumnalul i-a fost mereu cel mai bun prieten.

Benvenuto Cellini a fost şi amant al modelelor sale feminine. O relaţie de mai lungă durată a avut cu unul dintre modelele sale feminine, Caterina. O altă metresă i-a născut la Paris un copil, dar maestrul a refuzat să-l recunoască. La bătrâneţe, artistul a încercat să stingă furia vieţii sale şi să se călugărească, dar n-a rezistat în mănăstire, chiar dacă ajunsese să afirme că „În orice parte s-ar învârti soarta destinului, virtutea a rămas în picioare”. Ulterior, la şaizeci şi doi de ani, Cellini s-a căsătorit cu menajera sa, Piera, care a adus pe lume cinci copii...

Benvenuto Cellini s-a stins din viaţă la 13 februarie 1571, înainte de a împlini şaptezeci şi unu de ani şi a fost înmormântat cu fast la Florenţa, în biserica Annunziata. A lăsat neterminată celebra sa autobiografie, „Vita scritta da lui medesimo”, începută în anul 1558, lăsând neacoperite numeroase meandre ale destinului său tumultuos, care nu şi-a găsit liniştea până în ultimul ceas al vieţii. Memoriile sale au fost descoperite abia în anul 1796, de Goethe, care le-a tradus în limba germană. Cartea a ajuns de circulaţie mondială; în ea sunt relatate numeroase episoade din viaţa artistului, pline de criminali, prostituate, dueluri, arestări şi evadări spectaculoase. Alături de fapte care chiar s-au petrecut în realitate, autobiografia lui Cellini conţine şi multe invenţii, dar se citeşte cu interes. Sunt savuroase istoriile amoroase, în care apar tinere femei, prostituate, dar şi băieţi frumoşi, faţă de care Cellini nu s-a arătat tocmai indiferent.

Benvenuto Cellini a lăsat în urma sa numeroase capodopere. Faimosul artist s-a remarcat prin capacitatea sa de a îmbina arta cu tehnologia topirii metalelor şi modalităţii de prelucrare a acestora. Datorită acestor calităţi, operele sale constituie şi astăzi puncte de referinţă în istoria artei. Încurajat şi apreciat de personalităţi ale vremii sale precum papa Clement al VII-lea, papa Paul al III-lea şi ducele Cosimo de Medici, artistul a lăsat omenirii o serie de lucrări care uimesc şi astăzi. Din păcate, o mare parte a lucrărilor sale în aur s-au pierdut de-a lungul timpului, din cauza transformărilor suferite.

Printre cele mai faimoase lucrări ale sale în aur se numără medalionul „Leda şi lebăda”, medalia „Hercule şi leul nemeean”, piesa „Atlas susţinând Pământul” şi faimoasa solniţă de aur, făcută pentru regele Franţei, Francisc I. În domeniul sculpturii poate cea mai reprezentativă operă a sa este „Perseu ţinând capul Meduzei”, o lucrare executată în bronz, dar ale cărei detalii executate atât de măiastru demonstrează arta de bijutier a lui Benvenuto Cellini. În plastică a demonstrat o mare virtuozitate tehnică şi o înclinare aparte spre manierism, aşa cum a demonstrat în „Nimfa de la Fontainebleau”. 

Solniţa comandată de regele Francisc I este o minunată compoziţie lucrată în aur şi email, evaluată la suma aproximativă de cincizeci de milioane de euro.

„Pentru a arăta cum marea s-a unit cu pământul, am făcut două figuri mari cât un stat de palmă, care stau cu picioarele întrepătrunse faţă în faţă, aşa cum braţele mării pătrund în corpul pământului. Marea este reprezentată de un bărbat (Neptun) ce are alături o corabie foarte bogat lucrată – în care poate fi pusă destulă sare, iar sub el sunt patru cai de mare. Figura are în mâna dreaptă un trident. Pământul l-am reprezentat printr-o femeie (Ceres) lângă care am aşezat un templu bogat împodobit, în care de fapt se pune piper. Alături de ea sunt cele mai frumoase animale de pe pământ.”, îşi descria Cellini lucrarea. Compoziţia este aşezată pe un soclu din lemn de abanos, în care sunt încrustate figuri alegorice – tot ansamblul fiind executat din tablă masivă de aur.

Saliera a fost dăruită de Francisc I lui Carol al IX-lea, care i-a făcut-o cadou arhiducelui Ferdinand II von Tirol, piesa intrând astfel în posesia familiei de Habsburg.

La 11 mai 2003, această capodoperă a fost furată din incinta Muzeului de Artă din Viena, unde era expusă într-o vitrină bine asigurată cu sisteme de alarmă de ultimă oră. Autorul furtului, un mare iubitor de artă, de meserie expert în sistemele de alarmă, conducea o firmă de acest gen în Viena. Recompensa de 70.000 de euro n-a avut nici un ecou. Hoţul a încercat, de două ori, să obţină o răscumpărare de cinci, respectiv zece milioane de euro.

În cele din urmă, hoţul a fost prins, după ce poliţia l-a identificat în fotografiile realizate de camerele plasate în magazinul de unde şi-a cumpărat telefonul prin intermediul căruia a transmis condiţiile returnării operei de artă.

Scurtissima etichetă a unei vieţi excepţionale

„A vorbi despre Benvenuto Cellini este echivalent cu a plonja într-o lume de basm plină de năzbâtii, pasiune artistică, crime cu sânge rece şi din întâmplare, devieri sexuale scandaloase, evadări miraculoase, capodopere din aur şi argint purtate de regi, papi şi prinţi, confruntări pline de duşmănie cu metrese de rând şi favorite de monarhi şi, nu în cele din urmă, ambiţia de-ai depăşi în grandoare sculpturală pe Michelangelo Buonarotti şi Donatello. Aceasta ar putea fi scurtissima etichetă a vieţii celui care, dotat cu un talent excepţional de bijutier şi sculptor, a luptat pe toate fronturile şi de cele mai multe ori a învins.”

Paul Ioan