• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 21 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 1 August , 2012

Beneficiul străinătăţii pentru studenţi

Ajuns în anii studenţiei, îţi ridici întrebări despre cum s-ar putea profita din plin de aceştia, astfel încât, pe lângă pachetul considerabil de cunoştinţe, să existe şi experienţe memorabile, care să aibă un impact pozitiv sesizabil asupra personalităţii tale, cât şi asupra propriului viitor.

 
 

Cum să procedăm pentru a ne bucura cât mai mult de anii în care suntem studenţi? Depinde, fără discuţie, de universitatea la care studiem, oraşul şi oportunităţile pe care acestea ni le oferă. Şi cu toate acestea, cum le descoperim?

 

„Când am participat, ca studentă “boboacă”, la inaugurarea anului universitar, am fost oarecum copleşită de teamă. Aici mă aflam eu, pierdută în capătul unui amfiteatru, printre alte peste două sute de studenţi, încercând să-mi calmez furtuna de întrebări: «cum voi ajunge în faţă? ce pot să fac să fiu mai mult decât un procent nesemnificativ, cum să profit de studenţia mea astfel încât să nu fiu doar încă un suflet care a bântuit coridoarele facultăţii timp de câţiva ani?» 

Răspunsul nu era departe şi mă aştepta cu zâmbetul pe buze la ieşirea din amfiteatru. Asociaţia de studenţi voluntari ai facultăţii (Asociaţia Studenţilor Psihologi din România) era prezentă la datorie, să ureze bun venit bobocilor. M-am interesat despre ce fac aceşti studenţi voluntari şi – deşi nu făcusem, din păcate, decât puţin voluntariat în liceu - m-am gândit că ar fi un loc bun de unde să încep. Şi am avut dreptate. Azi, după 5 ani de voluntariat local, naţional şi european, spun asta, mai sigură decât oricând: implicarea într-o asociaţie de voluntari, fie ea studenţească sau nu, e cea mai bună investiţie pe care o poate face orice student pentru a profita de toate aspectele anilor de facultate, incluzând dezvoltarea diferitelor abilităţi, distracţie, călătorie şi un mare punct bonus la CV!”, punctează Alisia Mureşan, masterandă în Cluj.

 

Desigur, sunt diferite organizaţii de voluntariat, care sunt mai mult decât doritoare să îmbrăţişeze studenţi şi persoane de toate vârstele. Multe asociaţii oferă şansa spre ceva deosebit şi posibilităţi multiple de dezvoltare şi colaborări internaţionale.

 

„Primele 3 luni, le-am petrecut pe rând, în Republica Moldova, Ucraina şi Rusia. Eram parte a unui grup, echipă mobilă a unei comunităţi multinaţionale, cu religii şi culturi diferite (7 ţări: România, Letonia, Coreea de Sud, Vietnam, Etiopia, Australia şi Malaezia), care organizam training-uri şi programe în parteneriat cu organizaţiile locale membre în reţeaua internaţională Initiatives of Changes. Astfel că în fiecare ţară am întâlnit şi lucrat cu grupuri diverse, de la studenţi, până la funcţionari publici şi personalităţi locale din Chişinău, Kiev, Simferopol”, împărtăşeşte Adrian Dan Pop, masterand în Cluj.

 

Totalitatea acestor activităţi, fără doar şi poate, generează o schimbare în ceea ce priveşte cunoştinţele şi modul de a percepe existenţa. Cum din fiecare experienţă, dacă o analizăm atent, putem sustrage anumite concluzii, am întrebat în ce mod au fost influenţaţi de trăirile proprii: „Înţeleg mai profund lucrurile şi foarte des elemente specifice dintr-o cultură străină îmi sunt extrem de utile în viaţa de zi cu zi în România”, a mărturisit Adrian Dan Pop.

 

Dan Ungureanu, masterand al Universităţii din Manchester, care recent a petrecut 3 luni în China, a afirmat că : „În general, China a fost o experienţă pozitivă pentru mine, mi-a deschis ochii faţă de multe lucruri. Când am plecat, am spus că ori va fi foarte rău, ori foarte bine, nu a fost aşa, a fost mai mult decât atât, te schimbă ca om, în bine, cred eu.”

 

Pe lângă diversele proiecte de voluntariat, sunt burse, precum Erasmus, care oferă posibilităţi de studiu în străinătate. De asemenea, sunt programe pentru care se poate aplica pentru a munci o perioadă dincolo de graniţe sau chiar ocean. Un exemplu ar fi Work&Travel : „Pentru o perioadă de 3 luni, am plecat în Ocean City (SUA) – una din cele mai populare destinaţii pentru studenţii români – pentru a lucra şi a călători. Am învăţat ce înseamnă să fii cu adevărat singur, fără să te poţi baza pe pachetul cu mâncare de la mama sau pe banii trimişi de ea pe card- şi să nu te laşi descurajat, am învăţat că există oameni – de aceeaşi naţionalitate sau străini care te vor ajuta dacă ştii să ceri ajutorul, am învăţat ce valoare are un salar atunci când tu îl câştigi, nu doar îl cheltui”, relatează Alisia Mureşan.

 

Şi totuşi, studiind, muncind sau călătorind ca voluntar în străinătate, ne putem lovi de prejudecăţi legate de poporul şi ţara noastră şi este posibil să ne confruntăm cu reacţii nedorite. Întrebat fiind de modul în care a fost tratat ca străin, Adrian Dan Pop a replicat: „Faptul că sunt român a fost un motiv de mândrie pentru mine şi apreciere din partea celor din jur. Mulţi au pus România pe lista lor de dorinţe, de a o vizita şi descoperi.”

Pe de altă parte, Dan Ungureanu a împărtăşit că: „În UK, dacă spui că eşti din România, deja ai pierdut, din start, multe. Ce vreau să zic e că nu eşti primit la fel, nu te poţi bucura la fel de cultura/comunitatea locală.” Aceste chestiuni nu ar trebui să ne demotiveze, ci din contră, să ne stimuleze, să ne demonstrăm atât nouă înşine, cât şi străinilor, că nu merităm să fim subestimaţi.

Unii studenţi optează să rămână peste hotare, în timp ce alţii aleg să se întoarcă, fiecare având propriile motive pentru decizia luată.

„Nu am acceptat să rămân în străinătate pentru că am o viziune pentru România şi cred că îmi pot aduce contribuţia aici, în ţară. Uneori nu e uşor, dar nu vreau să renunţ şi nu voi regreta niciodată decizia luată”, a răspuns Adrian Dan Pop.

 

Cât despre oportunităţile viitoare, acesta a precizat că: „Pot spune că experienţele mele pe plan internaţional au deschis multe uşi. Am întâlnit foarte uşor şi rapid oameni care au aceleaşi gânduri ca mine pentru Baia Mare şi deja facem proiecte împreună. Treptat, acestea îşi vor face simţită prezenţa, iar efectul lor va fi vizibil.”

 
Concluzia inevitabilă ar fi să încercăm să profităm de orice prilej de a ne fructifica atât cultura personală, cât şi CV-ul, pentru a putea fi apreciaţi ulterior şi, de asemenea, pentru a ne descoperi şi dezvolta drumul personal şi propria viziune despre lume.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.