• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 20 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 18 Noiembrie , 2014

Bătrâna operată la piciorul sănătos, în atenţia ministrului Sănătăţii

În urmă cu o săptămână, GAZETA de Maramureş a prezentat un caz greu de înţeles, greu de explicat. O bătrână de 85 de ani a fost operată la piciorul sănătos în loc de cel cu fractura pentru care bătrânica a fost adusă la Spitalul Judeţean…

 
 
 

Povestea a ajuns în mass-media naţională şi a fost prezentată în buletinele de ştiri naţionale. Relatarea a fost dură, seacă, fără interpretări, omisiuni, adăugiri. Auzită la televizor, în lectura neutră a unui redactor cazul a fost şi mai dur.

 

Femeia se numeşte Eleonora Groza şi are câte o tijă de metal în fiecare picior. Nepoata acesteia, Mihaela Mihalea se întreabă şi tot întreabă dacă bunica ei va mai umbla vreodată.

Supărată pentru cele întâmplate, nepoata bătrânii nu doreşte decât dreptate şi un răspuns la o întrebare legitimă: „Va mai umbla bunica mea?”.

 

În acest sens a redactat o scrisoare deschisă pentru ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Scrisoare deschisă ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu
 
Stimate domnule ministru al Sănătăţii,

Vă scriu în numele bunicii mele Groza Eleonora, în vârstă de 85 de ani, încă internată în Spitalul de Urgenţă Dr. Constantin Opriş din Baia Mare. Bunica mea are o tijă într-un picior sănătos, operat din cauza unei culpe medicale. Până în acest moment, nimeni nu ne-a spus care sunt efectele acestei tije.

Domnul doctor Radu Dragoş, chiar dacă şi-a recunoscut greşeala, este în continuare singurul specialist care se ocupă de bunica mea. Singurul specialist de la care putem solicita informaţii cu privire la evoluţia bunicii mele. Am încredere că doctorul Radu Dragoş va răspunde profesional şi penal pentru eroarea medicală comisă, dar dincolo de măsurile administrative şi juridice, există totuşi un pacient căruia i s-a comis o nedreptate într-un spital public din România. Ştiu că bunica mea are 85 de ani şi ştiu că în România atunci când ai 85 de ani nu mai discuţi de efecte pe termen mediu sau lung, dar are dreptul să primească aceste informaţii.

Nu ştiu şi nu-mi spune nimeni ce ar trebui să fac eu sau bunica mea pentru a obţine informaţiile necesare.

 

Vă rog să aveţi în vedere atât în numele bunicii mele, cât şi al altor pacienţi care se găsesc într-o situaţie similară, că nu există un regulament pentru situaţii de acest gen, la care pacientul sau aparţinătorii acestuia să apeleze şi să se informeze.

 

Punctual, vă rog sa îmi precizaţi cine poate să aprecieze care sunt efectele introducerii unei tije, în mod eronat, în şoldul sănătos al unui pacient de 85 ani.

 
 
Cu stimă, Mihaela Mihalea

Baia Mare, noiembrie, 2014

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.