Bătălia de pe Neva

Bătălia de pe râul Neva s-a dat între armatele Novgorodului şi cele suedeze, lângă aşezarea Ust-ljora, la 15 iulie 1240. Scopul invaziei suedeze a fost probabil acela de a cuceri gurile Nevei şi oraşul Ladoga şi, deci, cea mai importantă parte a drumului comercial dintre varegi şi greci, care se afla sub controlul Novgorodului de peste o sută de ani. Bătălia a făcut parte din războiul medieval suedo-novgorodean.

Despre această bătălie se ştiu destul de puţine lucruri şi acestea doar din izvoarele istorice ruseşti. Prima sursă care atestă bătălia este Primul Letopiseţ al Novgorodului, din secolul al XIV-lea. Conform cronicii, la primirea veştii despre înaintarea flotei suedeze, tânărul cneaz de 20 de ani, Alexandr Iaroslavici din Novgorod, a plecat cu mica sa armată în întâmpinarea duşmanului, pentru a-l opri înainte să ajungă la lacul Ladoga.

Cronica descrie bătălia după cum urmează: „Şvezii au venit cu mare oaste, şi norvegieni şi finlandezi şi tavastieni cu multe corăbii, şvezii cu craiul lor şi cu episcopii, şi s-au aşezat pe Neva, la gurile Lyorei, vrând să ia Ladoga, şi ca să grăiesc puţin, Novgorodul cu toate pământurile sale. Dar tot ne-a apărat Domnul milostiv şi iubitor de oameni şi ne-a adăpostit de străini, şi a venit vorba în Novgorod că şvezii vin pe mare către Ladoga; dar cneazul Alexandr nu a stat pe gânduri, ci a mers în faţa lor cu novgorodeni şi oameni din Ladoga şi i-a biruit cu ajutorul Sfintei Sofia şi prin rugăciunile Maicii Domnului Fecioara Maria, pe 15 iulie, în amintirea lui Kirik şi Ulita, duminică, în aceeaşi zi, când cei 630 de sfinţi părinţi au ţinut un sfat la Chalcedon; şi a fost o mare adunare de şvezi; şi căpitanul lor pe nume Spiridon a murit acolo; dar unii au zis că şi episcopul însuşi a fost tăiat, şi au căzut mulţi din ei; şi când au încărcat două corăbii cu trupurile celor de neam mare, le-au dat drumul pe mare, dar ceilalţi, care erau fără număr, i-au aruncat într-o groapă, pe care au astupat-o, şi mulţi alţii au fost răniţi; şi în aceeaşi noapte au plecat, fără să aştepte lumina zilei de luni, cu ruşine. Din novgorodeni au căzut acolo: Konstantin Lugotinici, Iuriata Piniaşcinici, Namest Drocilo, Nesdîlov sîn Knejevici, dar cu cei din Ladoga nu mai mult de 20, Dumnezeu ştie. Dar cneazul Alexandr s-a întors acasă cu novgorodenii şi cu cei din Ladoga, toţi bine, apăraţi de Dumnezeu şi de Sfânta Sofia şi de toate rugăciunile celor sfinţi.”

O versiune din secolul al XVI-lea a bătăliei dădea mai multe detalii, ducând conflictul la proporţii biblice, dar altfel urmărind evenimentele descrise anterior. După bătălie, cneazul Alexandr Iaroslavici a fost poreclit „Newski” (de la Neva) pentru această importantă victorie. Doi ani mai târziu, Alexandr a oprit o altă invazie a cavalerilor livonieni în „bătălia de pe gheaţă”.

În ciuda victoriilor, novgorodenii nu au mai înaintat spre vest în Finlanda sau Estonia. Victoria de pe Neva a întărit influenţa politică a lui Alexandr Nevski, dar i-a înrăutăţit relaţiile cu boierii, care nu vedeau cu ochi buni încercările îndrăzneţului prinţ de a le răpi privilegiile.

Din izvoarele suedeze lipseşte orice referire la bătălia de pe Neva.  Aceasta ar fi putut fi rezultatul grelei înfrângeri suferite de suedezi, dar motivele pot fi altele mai complexe. De la moartea regelui Ioan, în 1222, Suedia a fost de facto în război civil până în 1248, când Birger Jarl a reuşit să cucerească puterea în regat. Lupta se dădea între cei care doreau să păstreze vechile structuri tribale, gruparea folkung pe de o parte, şi rege, susţinut de biserică, pe de altă parte.

Folkungii, în principal proveniţi din regiunea Uppland, se opuneau centralizării puterii, taxării suedezilor din Uppland şi privilegiilor bisericeşti. Ei reuşiseră să-l detroneze temporar pe rege în 1229, dar au fost obligaţi să cedeze cinci ani mai târziu, nefiind însă învinşi cu totul. Upplandul a rămas o regiune aproape independentă faţă de rege, iar zonele sale nordice au continuat să rămână în mâinile folkungilor. Armistiţiul a persistat până în 1247, când revolta folkungilor a fost oprită la bătălia de la Sparrsätra, iar liderul acestora a fost decapitat un an mai târziu.

Mai mult, Suedia era în pragul războiului cu Norvegia încă de la expediţia norvegiană în Värmland, în anul 1225. Relaţiile s-au îmbunătăţit abia după tratatul de la Lödöse din 1249, alcătuit de proaspătul lider Birger Jarl. Înainte de tratat, Norvegia a fost aliată cu folkungii, dându-le adăpost şi ajutor în oameni şi arme. În această situaţie, pare puţin probabil ca Suedia să fi putut organiza o mare expediţie împotriva Novgorodului. Nu se ştie ca suedezii să fi efectuat vreo altă campanie militară între 1222 şi 1249, ceea ce face ca afirmaţiile despre apariţia lor pe malurile Nevei împreună cu norvegienii ca aliaţi  să fie îndoielnică.

Luând în calcul aceste fapte, într-o lucrare destinată publicului larg, s-a sugerat că expediţia  suedeză ar fi fost un rezultat indirect al depeşei papale din 1237, transmisă arhiepiscopului suedez din Uppsala. Scrisoarea cerea explicit o cruciadă, nu împotriva Novgorodului, ci împotriva tevastienilor din Finlanda, care ar fi pornit lupta împotriva bisericii. În postura sa dificilă, regele poate că nu ar fi fost dornic sau capabil să acţioneze, dar scrisoarea ar fi putut da folkungilor o ocazie de a recuceri o parte din gloria lor din epoca vikingilor.

Liberi să acţioneze fără amestecul regelui, folkungii ar fi putut să strângă singuri armată, să primească voluntari din Norvegia şi chiar ajutor din partea lui Thomas, episcopul independent al Finlandei, care era constant ameninţat de atacuri dinspre vest. În loc de Tavastia, acest amestec de interese şi naţionalităţi ar fi putut să se îndrepte spre mai profitabila zonă a Nevei. În posibilele urmări ale acestei bătălii, regele Norvegiei l-ar fi abordat pe omologul său suedez în 1241 pentru tratativele de pace, dar ar fi fost refuzat.

Alte cercetări recente au pus la îndoială importanţa bătăliei, considerând-o o simplă ciocnire de frontieră exacerbată în scopuri politice, ceea ce ar explica şi absenţa ei din izvoarele suedeze sau occidentale. Există şi alte teorii. Unii istorici au sugerat că armata suedeză era deja sub comanda foarte tânărului Birger Jarl, cu opt ani înainte ca acesta să fie numit Jarl. S-a sugerat şi că suspectele informaţii privind participarea norvegienilor, finlandezilor şi tavastienilor la bătălie ar fi fost inventată în secolul al XIV-lea, când a fost scris Letopiseţul Novgorodului, când Suedia controla deja Norvegia, Finlanda şi Tavastia.

Prima expediţie cunoscută a suedezilor împotriva Novgorodului după evenimentele de pe Neva a avut loc în 1256, după căderea folkungilor, pacea cu Norvegia şi cucerirea Finlandei. Dacă bătălia de pe Neva a avut vreo consecinţă pe termen lung, aceasta ar fi hotărârea suedezilor de a cuceri Finlanda înainte de a mai înainta spre răsărit.

Cu timpul, imaginea lui Alexandr Nevski a devenit un simbol naţional rus împotriva ocupaţiei germane. În prezent, în Rusia există Ordinul Sfântului Alexander Nevski, o medalie oferită celor ce aduc mari sericii ţării.

Bătălia de pe gheaţă

Bătălia de pe gheaţă sau bătălia de la lacul Peipsi a avut loc la 5 aprilie 1242 între forţele novgorodene conduse de Alexandr Nevski şi cele teutone cruciate ale episcopului Hermann de Dorpat, pe lacul îngheţat Peipsi. Bătălia a fost o înfrângere importantă a cruciaţilor catolici din cadrul cruciadelor nordice orientate împotriva statelor păgâne şi ortodoxe.

Înfrângerea cruciaţilor în această bătălie a marcat sfârşitul campaniilor din Republica ortodoxă Novgorod şi din alte teritorii ruseşti. Exploatând slăbiciunea ruşilor din cauza invaziilor mongole şi suedeze, cavalerii teutoni au atacat republica Novgorodului, ocupând Pskov, Izborsk şi Koporye în toamna anului 1240.

Când cruciaţii s-au apropiat de capitala Novgorod, localnicii l-au chemat pe Alexandr Nevski, în vârstă de doar 20 de ani, pe care îl exilaseră la Pereslav la începutul aceluiaşi an. În timpul campaniei din 1241, Alexandr a reuşit să recaptureze de la cruciaţi Pskov şi Koporye. La Peipsi, Alexandr a atras trupele cruciate încrezătoare într-o strâmtoare, pe lacul îngheţat. Forţele cruciate erau formate din 4.000 de soldaţi, cei mulţi dintre ei fiind estonieni. Ruşii au strâns 5.000 de oameni; gărzile de corp ale lui Alexandr şi ale fratelui său, Andrei, totalizau 1.000 de oşteni.

În acord cu cronicile ruse, după ore de luptă corp la corp, Alexandr a ordonat flancurilor din dreapta şi stânga de arcaşi să intre în luptă. Cavalerii erau deja epuizaţi de lupta continuă de pe suprafaţa alunecoasă a lacului. Cruciaţii au pornit în retragere în dezordine pe gheaţă şi apariţia cavaleriei ruse odihnită i-a obligat să fugă pentru a scăpa cu viaţă. În plus, gheaţa s-a rupt în partea lacului în care cavalerii au încercat să se reorganizeze şi mulţi cruciaţi au murit înecaţi din cauza armurilor grele.

Lupta de la lacul Peipsi a fost glorificată în filmul istoric al regizorului Serghei Eisenstein, „ Alexandr Nevski”, lansat în 1938.

Filmul a fost însoţit de alegorii propagandistice ale cavalerilor teutoni ca germani nazişti, fiind creată o imagine modificată a bătăliei faţă de realitate.

Alexandr Nevski  

Alexandr Nevski s-a născut în anul 1220, la Pereslav-Saleski, în regiunea Iaroslav. A fost fiul cneazului Iaroslav Vsevolodici. Din fragedă copilărie a fost foarte credincios, petrecându-şi ore în şir în rugăciune şi fiind convins că pronia divină îl apără de rău. La vârsta de 19 ani s-a căsătorit cu fiica unui feudal rus, prinţul de Polotsk.

A fost cneaz al Novgorodului din 1236 şi mare cneaz din Vladimir din 1252, din dinastia Rurik. Prin victoriile obţinute în timpul domniei sale, a devenit un erou naţional, considerat sfânt de Biserica Ortodoxă Rusă. După ce a ieşit victorios dintr-o serie de lupte de succesiune pentru tron, a încheiat  în 1251 pace cu Norvegia şi i-a împiedicat pe suedezi, prin campania militară din Finlanda, să-i închidă ieşirea la Marea Baltică.