Batalia de la Nicopole

In secolul al XIV-lea, lipsa de unitate a lumii crestine a fost factorul major care a favorizat inaintarea turcilor in Europa. In cei 35 de ani de cand trecusera Bosforul, turcii cucerisera Balcanii de rasarit pana la Dunare si se pregateau sa atace Ungaria. Nicopole avea sa devina locul confruntarii intre cruciati si otomani. Ales sultan pe campul de lupta de la Kossovopolje, Baiazid I si-a inceput domnia prin strangularea fratelui sau cu o coarda de arc, o precautie obisnuita a turcilor, pentru a feri imperiul de lupte interne pentru tron. Imediat dupa asigurarea suprematiei sale, Baiazid a inceput politica de slabire a tronului bizantin, amestecandu-se in luptele fratricide dintre romei, dupa care a inceput asediul Constantinopolului; blocada marelui oras a durat sapte ani. In aceasta vreme, sultanul si-a intins stapanirea in Bulgaria, a invadat Macedonia si Attica si a pustiit Bosnia si Croatia. Baiazid era hotarat sa arate lumii ca nu a pierdut nimic din elanul razboinic al predecesorilor sai. Indraznet, intreprinzator, aflat mai mereu in fruntea trupelor sale de ghazi, „uneltele lui Allah”, Baiazid era, dupa o cronica a vremii, „tot atat de avid de sangele dusmanilor ca de cel al soldatilor lui.” Apeluri adresate Apusului In 1393, dupa ocuparea orasului Tarnovo, capitala regatului bulgar de rasarit, Baiazid a capturat Nicopole, cea mai puternica fortareata bulgara de pe Dunare. Situata pe malul fluviului, pe o inaltime deasupra orasului, fortareata Nicopole domina ceea ce era pe atunci un vad al Dunarii, protejat de o fortareata valaha pe malul celalalt. In acest loc strategic, care domina astfel comunicatiile Dunarii, s-a dat una dintre cele mai importante batalii intre europeni si otomani. Dupa ce turcii au capturat Nicopole, Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, si-a inmultit apelurile pentru ajutor adresate Apusului. Numai ca Apusul nu prea era interesat de soarta Constantinopolului si nu dadea mare atentie pericolului otoman, chiar daca fiecare papa din ultima vreme ceruse organizarea unei cruciade impotriva paganilor. Cateva actiuni intreprinse impotriva turcilor au fost de mica anvergura si n-au avut vreun rezultat important. Patru impunatori cavaleri unguri si un episcop s-au prezentat in august 1394 la curtea regelui Frantei. Reprezentantii lui Sigismund au aratat ca Baiazid strange o armata de 40.000 de oameni pentru a supune Ungaria si ca, daca Franta nu le trimite ajutor, regele Ungariei va ajunge in curand la dezastrul final. „Ei povestira cum ii tineau turcii pe crestini in temnite, le duceau copiii pentru a fi convertiti la religia musulmana, violau fete, nu crutau pe nimeni si nimic de la profanare”, afirma Barbara W. Tuchman. Nobilimea franceza a ajuns la concluzia ca datoria tuturor barbatilor de curaj era sa inceapa batalia impotriva „necredinciosilor”. Incarcati cu daruri si asigurari de ajutor, trimisii unguri s-au intors acasa raspandind zvonul despre cruciada franceza in drumul lor prin Germania si Austria si aranjand provizii pentru trecerea ei. In asteptarea Marelui Turc Cruciada a inceput in 1396. Armata franco-burgunda a trecut prin Strasbourg spre Bavaria pana la Dunarea superioara si de acolo, folosind fluviul, a ajuns la Buda, unde i s-a alaturat armata lui Sigismund de Luxemburg. Obiectivele cruciatilor era marete: alungarea turcilor din Balcani, sprijinirea Constantinopolului, eliberarea Palestinei si a Sfantului Mormant. Conflictele dintre cruciati au aparut in Consiliul de razboi tinut la Buda. Sigismund a recomandat ca armata cruciata sa-i astepte pe turci sa preia ofensiva si sa dea batalia la granitele Ungariei, unde el exercita controlul, ocolindu-se astfel si dificultatile pricinuite de un mars istovitor prin teritoriile stapanite de musulmani. Atacul turcesc era asteptat de cateva luni, Baiazid amenintand ca il va alunga pe Sigismund din Ungaria, dupa care isi va implanta steagurile pe colinele Romei si-si va hrani calul cu ovaz in altarul catedralei Sf. Petru. Cavalerii apuseni au respins insa o strategie defensiva si marsul a continuat urmand linia Dunarii. Fluviul a fost trecut la Orsova, dupa care cruciatii au cucerit Vidinul si Rahova. Ca punct cheie de pe Dunarea inferioara si de comunicatii cu interiorul, Nicopole era o fortareata esentiala pentru cruciati, care si-au facut din aceasta principalul obiectiv strategic. Fortareata era formata de fapt din doua asezari inconjurate de ziduri si fortificatii, situate pe o stanca greu accesibila. Garnizoana turca era condusa de Dogan bei, un guvernator capabil, hotarat sa reziste atacurilor crestinilor pana la sosirea oastei sultanului. Francezii nu aveau catapulte sau alte arme de asediu; fondurile fusesera investite in matase, catifea, broderii cu aur, vinuri si provizii pentru festine. Nici un cavaler nu s-a gandit ca ar avea vreun rost sa duca greoaiele arme de asediu prin toata Europa ca sa le foloseasca impotriva unui dusman las, ce putea fi infrant cu usurinta. Aceasta lipsa a masinilor de asediu si pantele abrupte au facut imposibila luarea locului cu asalt si au impus inceperea unui asediu. Cruciatii au inconjurat Nicopole din toate partile sperand ca infometarea asediatilor ii va face sa capituleze. Au trecut doua saptamani de mese festive, jocuri, desfrau si strigate de dispret la adresa dusmanului care nu aparea de nicaieri. Cruciatii nu stiau ca Baiazid trecuse deja prin Adrianopol si inainta in mars fortat spre trecatoarea Sipka. In fine, atat asediatorii cat si asediatii au aflat de apropierea „Marelui Turc”. Dezastrul cruciat La 25 septembrie 1396, cele doua armate s-au aflau fata in fata. Cu spatele spre fortareata, cavalerii francezi pe caii lor de lupta, cu armuri atat de stralucitoare, „incat fiecare barbat parea un rege”, au inaintat cu arcasii calare spre inamicul care cobora de pe dealurile din fata. Ospitalierii, germanii si ceilalti aliati au ramas alaturi de regele Ungariei care nu mai stapanea situatia. Atacul francez a doborat prima linie turceasca, formata din recruti neexperimentati. A urmat atacul asupra infanteriei instruite. Din acest moment, relatarile sunt confuze. Cronicarii vorbesc despre cavaleri doborati din sa, cai strapunsi de sulite, un atac prin surprindere al spahiilor si despre o lupta confuza a armatei din jurul lui Sigismund care a incercat sa evite o invaluire a turcilor. Batalia s-a transformat intr-un masacru, moment in care, de partea turcilor, a intrat in lupta cavaleria sarbilor condusa de despotul Stefan Lazarevici. Sarbii ar fi putut alege o neutralitate pasiva, ca si bulgarii pe al caror pamant se ducea lupta, dar sarbii ii urau pe unguri mai mult decat pe turci. Fortele lui Sigismund au fost coplesite. Scosi de pe campul de lupta de prietenii lor, regele si Marele Maestru al Cavalerilor de Rhodos au scapat cu o barca de pescari pe Dunare. Acesta a fost momentul in care Baiazid si-a aruncat in lupta corpurile de spahii tinute pana atunci in rezerva. Dezastrul armatei cruciate a fost total: mii de morti, mii de prizonieri, tot echipamentul, proviziile, flamurile si vesmintele aurite cazute in mainile turcilor. Un cronicar al bataliei a consemnat importanta victoriei obtinute de turci: „De la batalia de la Roncesvalles cand toti cei 12 pairi ai Frantei au fost omorati, crestinatatea nu primise o lovitura atat de mare”. Nici soarta cruciatilor scapati de pe campul de lupta nu a fost prea blanda: unii s-au inecat incercand sa treaca Dunarea inot, altii au pierit pe drumul de intoarcere spre casa din cauza suferintelor indurate. Visul cruciat a fost spulberat de Fulger. „Seful” armatei cruciate „In timpul unui secol de conducere a dinastiei angevine, coroana ungara era strans legata de curtea franceza si a continuat sa fie si sub dinastia Luxemburg care incepuse cu Sigismund. El deveni rege in 1387 prin casatoria cu fiica ultimului rege angevin, Ludovic cel Mare, care murise fara sa lase un mostenitor masculin. Fiul defunctului imparat Carol al IV-lea si frate vitreg mai mic al lui Venceslav, Sigismund era un om de stat mai putin serios ca tatal lui, dar mai capabil si mai inteligent decat Venceslav. Ca si Venceslav, era bine educat si vorbea curent patru limbi. Inalt, puternic si neobisnuit de frumos, cu par saten deschis purtat lung si carliontat, era inteligent si animat de intentii bune in calitatea lui de conducator, dar iubitor de placeri, cheltuitor si imoral, avand un palmares de aventuri amoroase scandaloase. Istoria il cunoaste mai mult la batranete, ca imparat, insa in acea vreme avea numai 28 de ani si de-abia isi mentinea echilibrul in imprejurari precare... Curajos, desi fara tact, impulsiv si crud cand era furios...” – Barbara W. Tuchman Fortele armatei cruciate Primii dintre aliatii armatei franceze au fost cavalerii Ospitalieri din Rhodos, care, de la decaderea Constantinopolului si Ciprului, detineau pozitia crestina dominanta in Levant; in al doilea rand, venetienii, care au furnizat o flota; pe uscat, printi germani din Renania, Bavaria, Saxonia si alte parti din imperiu, care fusesera recrutati de unguri si s-au alaturat corpurilor franceze in timpul drumului. Aventurieri din Navarra si Spania, Boemia si Polonia, unde crainicii francezi proclamasera cruciada, au venit si ei in mod individual. Entuziasmul generat de pornirea in cruciada nu a fost general. Statele italiene erau prea angajate in obisnuitele ostilitati interne pentru a trimite contingente iar presupusa prezenta engleza de care se facuse atata caz era pur imaginara. La Nicopole au fost prezente si contingente ale armatelor Transilvaniei si Tarii Romanesti. Razbunarea „Fulgerului” Atunci cand cruciatii au cucerit Rahova, au masacrat o mare parte a locuitorilor orasului. Dupa victoria de la Nicopole, Baiazid a aflat despre masacrul prizonierilor din Rahova si a jurat ca nu-l va lasa nerazbunat. „Fulgerul” a cerut ca, a doua zi, sa-i fie infatisati toti prizonierii. Cei sub 20 de ani au fost luati pentru munca silnica la turci. Restul, mai multe mii de cavaleri, au fost plimbati goi prin fata sultanului, legati unul de altul in grupuri de trei sau patru. La semnul sultanului, calaii au inceput sa-i decapiteze pe cruciati. Masacrul a durat din zori si pana dupa masa. Nu se stie de ce Baiazid a oprit la un moment dat executiile; poate pentru ca se saturase de ingrozitoarea priveliste sau, poate, pentru ca sfetnicii lui l-au convins ca va ridica prin acest macel prea multa furie impotriva lui din partea crestinatatii. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro