Batalia de la Grunwald

Batalia de la Grunwald, cunoscuta si sub numele de batalia de la Tannenberg, a avut loc pe 15 iulie 1410 si a opus fortele aliate ale polonezilor si lituanienilor, pe de-o parte si cavalerii teutoni, pe de alta. A fost una dintre cele mai mari batalii ale evului mediu european, incheind conflictul polono-lituaniano-teutonic. Ordinul cavalerilor teutoni, invins in aceasta batalie, nu si-a mai revenit niciodata. In secolul al XIII-lea, cavalerii teutoni au primit din partea Vaticanului misiunea de a-i alunga pe prusacii pagani din jurul localitatii Chelmno. Un edict papal le-a dat teutonilor mana libera in alegerea mijloacelor prin care sa-i alunge pe prusaci. Cavalerii teutoni si-au stabilit centrul puterii in zona de coasta a Marii Baltice, in care astazi se afla Le-tonia, Lituania si Estonia. Luptele din secolul al XIV-lea le-a asigurat controlul asupra unor orase precum Chelmno si Pomorze. In lupta im-potriva lituanienilor pagani alaturi de cavalerii teutoni au intrat si numerosi cavaleri din tarile europene apusene, lupta acestora avand caracterul unei cruciade. In 1385, Uniunea de La Krewo a unit coroanele Poloniei si Lituaniei, prin casatoria marelui duce Jogaila al Lituaniei cu regina Jadwiga a Poloniei. Cele doua natiuni devenisera suficient de puternice pentru a se opune planurilor expansioniste ale teutonilor. Jogaila s-a crestinat si a devenit rege al Poloniei, sub numele de Wladyslaw Jagiello. Convertirea lituanienilor la crestinism a indepartat singurul motiv pentru care s-ar mai fi justificat prezenta cavalerilor teutoni in zona si continuarea unor cruciade antipagane. Cavalerii teutoni au invadat inca o data, in 1398, Polonia si Lituania, state deja crestinate. Timp de un deceniu, polono-lituanienii, inca neorganizati militar, nu au putut opune o rezistenta serioasa amenintarii teutone. In 1409, in Samogitia, teritoriu stapanit de teutoni, a izbucnit o revolta. Regele Poloniei si-a luat angajamentul de a-i sprijini pe lituanieni, motiv pentru care marele maestru al cavalerilor Teutoni, Ulrich von Jungingen, a declarat razboi Uniunii polono-lituaniene. Dupa cateva succese repurtate fie de teutoni, fie de polono-lituanieni, a fost semnat un armistitiu care a durat pana in 24 iunie 1410. Polono-lituanienii au folosit acest rastimp pentru a se pregati, pentru a inlatura definitiv amenintarea teutona. Teutonii s-au temut de un atac venit din doua directii: atacul polonezilor venit dinspre Danzig si cel al lituanienilor venit dinspre Samogitia. Pentru a contracara aceasta amenintare, Ulrich von Jungingen si-a concentrat o parte a fortelor in Schwetz, in vreme ce grosul armatelor a fost incartiruit in doua castele. Polono-lituanienii au organizat mai multe raiduri in teritoriul inamic. Marele Maestru al teutonilor a cerut ca armistitiul sa fie prelungit pana in 4 iulie 1410, in speranta ca pana la acea data aveau sa vina mercenarii angajati din Europa Occidentala. Fortele poloneze ale lui Jagiello si cele lituaniene ale varului sau, Vyautas cel Mare, s-au reunit pe 2 iulie 1410. O saptamana mai tarziu, aceasta armata a traversat granita teritoriului teuton, indreptandu-se spre cartierul general al cavalerilor teutoni, aflat in castelul Marienburg. Aceasta miscare i-a surprins pe teutoni. Ulrich von Jungingen si-a retras fortele, organizand o linie de aparare pe raul Schwetz. Vadurile raului au fost intarite cu palisade, iar castelele din zona au fost intarite. Consiliul de razboi polono-lituanian a hotarat sa depaseasca prin flanc regiunea fortificata si sa continue inaintarea spre Marienburg prin Dzialdowo si Gilgenburg. Pe 13 iulie, aceste doua castele au fost cucerite, iar drumul spre Marienburg a fost deschis. In dimineata zilei de 15 iulie 1410, ambele armate si-au desfasurat fortele pe campia dintre satele Grunwald, Tannenberg si Lodwigowo. Ambele armate si-au dispus unitatile in formatii in linie. Armata polono-lituaniana era asezata in fata satelor Lodwigowo si Tannenberg. Pe flancul stang se aflau fortele poloneze conduse de regele Wladislaw Jagiello, compuse in principal din cavalerie grea, in vreme ce flancul drept aliat era aparat de armata marelui duce Vyautas cel Mare, compusa in special din cavalerie usoara. Printre fortele de pe flancul drept se aflau steaguri din intregul mare ducat al Lituaniei, inclusiv tatari si, se pare, un detasament moldovenesc. Fortele cavalerilor teutoni erau compuse in special din cavalerie grea si infanterie. In randurile lor se aflau mercenari din vestul Europei, numiti „oaspeti ai Ordinului”. Efectivele exacte ale celor doua tabere nu pot fi estimate cu usurinta. Istoricii se pot baza doar pe doua surse credibile. Cel mai bine pastrate date sunt in descrierea lasata de Ioanes Longinus, acesta insa nementionand numarul exact de luptatori implicati in batalie. Cea de-a doua sursa este incompleta si s-a pastrat numai intr-o copie din secolul al XVI-lea. La cateva luni dupa infrangerea suferita la Grunwald, noul Mare Maestru al Ordinului, Heinrich von Plauen cel Batran, a trimis scrisori mai multor monarhi vest-europeni prin care batalia era descrisa ca o lupta impotriva paganilor demonici. Aceasta apreciere a fost mai apoi preluata de numerosi cronicari occidentali. De vreme ce rezultatele bataliei au fost folosite in scopuri propagandistice de ambele tabere, numerosi autori straini au supraestimat taria armatelor polono-lituaniene, intr-o incercare de explicare a dezastruoasei infrangeri a teutonilor. Intr-o cronica prusaca, se spunea ca „fortele regelui polonez erau asa de numeroase, ca nu exista numar suficient de mare in limba omeneasca pentru a le descrie”. Intr-o cronica anonima se mentiona ca fortele lui Jagiello numarau aproximativ 1.700.000 de soldati, fortele lui Vytautas cam 2.700.000 de luptatori (plus „un mare numar de ruteni”), ajutati de 500.000 de tatari. Printre fortele care ar mai fi ajutat armata polono-lituaniana s-ar fi aflat si „saraceni, turci, pagani din Damasc, Persia si alte tinuturi.” Enguerrand de Monstrelet afirma ca teutonii aveau cam 300.000 de oameni, in timp ce dusmanii lor, condusi de regii „Lituaniei, Poloniei si Sarmatiei”, au adus pe campul de lupta cam 600.000 de luptatori. Istoricii zilelor noastre considera ca numarul de militari implicati in batalie este cu mult mai mic, intre 13.000 – 18.000 de polonezi, 6.000 – 11.000 de lituanieni si ruteni si cam 16.000 – 20.000 de teutoni. Armatele s-au asezat pe pozitii in zori. La pranz, fortele lituaniene au declansat un asalt violent asupra flancului stang teutonic de langa satul Tannenberg. Cavaleria usoara lituaniana a fost sprijinita de atacul catorva steaguri poloneze de cavalerie grea pe flancul drept al teutonilor. Cavaleria grea teutona a contraatacat pe ambele flancuri. Dupa mai mult de o ora, cavaleria usoara lituaniana a efectuat o manevra inselatoare de retragere spre mlastinile si padurile din spatele pozitiilor de pornire. Aceasta manevra era folosita deseori de mongolii cu care lituanienii se confruntau in estul Marelui Ducat. Cavaleria grea teutona a inceput sa urmareasca in mod dezorganizat lituanienii, care se retrageau strategic, ceea ce avea sa se dovedeasca o greseala fatala. Cavalerii au patruns in zonele mlastinoase, unde Vytautas isi reorganizase trupele si de unde a repornit atacul. In acelasi timp, pe flancul drept polonez au continuat luptele violente. Dupa cateva ore, se parea ca teutonii incep sa castige suprematia pe campul de lupta. Ioannes Longinus relateaza ca Marele Maestru Ulrich von Jungingen a condus personal atacul impotriva celei mai puternice unitati poloneze. Randurile polonezilor au inceput sa dea inapoi, iar drapelul lor de lupta a cazut in mana teutonilor. In scurta vreme insa, drapelul a fost recastigat de unitatile de rezerva poloneze intrate in lupta la ordinul regelui polonez. Sosirea unor trupe odihnite le-a permis polonezilor sa respinga atacul inamic. In acest timp, rezervele lui Ulrich von Jungingen erau inca ocupate cu urmarirea lituanienilor aflati in retragere. Cand aceste rezerve s-au reintors pe campul de lupta, era prea tarziu sa mai poata organiza o sarja victorioasa, iar fortele teutonilor au inceput sa se retraga. Dupa cateva ore de lupta, Marele Maestru a a hotarat sa-si adune toate fortele intr-o singura linie de atac. In acelasi timp, lituanienii lui Vytautas s-au reintors pe campul de bataie si au reintrat in lupta. In acel moment, a intrat in lupta, navalind din padurile inconjuratoare, si infanteria lituaniana, teutonii fiind brusc depasiti numeric. Ulrich von Jungingen a condus personal atacul a 16 steaguri de cavalerie grea din rezerva. In acel moment, si polonezii au aruncat in lupta ultimele rezerve in sprijinul steagurilor obosite. In ciuda rezistentei puternice, cele 16 steaguri de sub conducerea Marelui Maestru au fost incercuite. Teutonii au suferit pierderi grele, insusi Ulrich von Jungingen cazand pe campul de lupta, rapus pare-se de pedestrasii tarani polonezi. Teutonii, dupa uciderea comandantului lor suprem, au inceput sa se retraga in dezordine spre tabara lor intarita. O parte dintre teutonii aflati in retragere au cautat adapost in paduri, unde au fost urmariti de unitatile de cavalerie polono-lituaniana, in timp ce cei care s-au retras catre tabara intarita de langa satul Grunwald au incercat sa organizeze rezistenta, folosind tactica taborurilor: zona a fost inconjurata cu care legate intre ele cu lanturi, totul functionand ca o fortificatie mobila. In scurta vreme insa, linia de aparare a fost strapunsa de polonezi si a inceput macelul. Conform autorului anonim al „Cronicii conflictului regelui Poloniei Ladislaus cu teutonii din Anno Domini 1410”, in zona taberei erau mai multe cadavre decat pe restul campului de bataie. Tratatul de pace de la Torun a fost semnat pentru a pune capat razboiului. Tratatul de pace s-a dovedit o infrangere diplomatica a polono-lituanienilor, care nu au reusit sa transforme marea victorie militara intr-o victorie politica de amploare. Macelul cavalerilor aristocrati Urmarirea cavalerilor teutoni care fugeau a continuat pana la caderea intunericului. In ciuda superioritatii tehnologice a cavalerilor teutoni, batalia de la Grunwald a fost prima batalie din Europa estica in care a fost folosita artileria. Numarul mai mare si superioritatea tactica a polono-lituanienilor s-au dovedit zdrobitoare. Infrangerea cavalerilor teutoni a avut un rasunet international. Dupa unele aprecieri, 8.000 de cavaleri au cazut in lupta, iar alti 14.000 au fost luat prizonieri. Cei mai multi dintre cei 250 de membri ai Ordinului Teutonic, inclusiv cei mai multi conducatori, au fost ucisi. Macelarirea unui asa mare numar de cavaleri aristocrati era ceva neobisnuit pe campurile de lupta medievale. Acest fapt a fost posibil datorita participarii la lupta a infanteristilor tarani. Spre deosebire de nobili, taranii nu primeau nicio recompensa pentru cavalerii luati prizonieri si, astfel, ei nu aveau niciun interes sa-i prinda vii pe teutoni. Ioan BOTIS