Batalia de la Cheraoneea

* Declansata in conditiile politicii expansioniste a lui Filip al II-lea, regele Macedoniei, batalia de la Cheroneea, desfasurata la 2 august 338 i.Hr., a pus fata in fata armata ligii organizate de cetatile grecesti grupate in jurul Atenei si puternica oaste macedoneana. Batalia de la Cheroneea a marcat sfarsitul independentei Atenei si consacrarea hegemoniei Macedoniei asupra Greciei. In a doua jumatate a secolului al IV-lea i.Hr., tensiunile dintre greci si macedoneni erau in continua crestere. Prin pledoaria continua a lui Demostene, oratorul atenian ireconciliabil, raceala si conflictul latent dintre Atena si Macedonia s-au transformat in razboi. In urma unei campanii fulgeratoare, Filip al II-lea al Macedoniei a reusit sa-i supuna pe scitii de la gurile Dunarii, devenind astfel liber sa se ocupe de greci. Telul politicii lui Demostene era de a uni Atena si Teba intr-o alianta. Desi erau putini tebani care sa fie inclinati spre prietenia cu Atena, exista un grup de oarecare importanta care era in mod deosebit ostil Macedoniei. Alianta dintre cele doua orase-state grecesti s-a realizat in cele din urma in primavara anului 338 i.Hr., Demostene repurtand cel mai mare succes diplomatic de pana atunci, implinirea politicii sale de ani de zile. Imediat dupa declansarea ostilitatilor, aliatii greci au ocupat trecatorile ce duceau de la Focida in Beotia si au detasat o forta puternica sub conducerea lui Chares sa blocheze drumul macedonenilor. In vara anului 338 i.Hr., Filip a pornit o campanie-fulger prin Focida, reusind sa-l invinga pe Chares. Amenintati cu incercuirea, grecii s-au retras in campia Cheroneea. Avansand prin pasul Parapotamoi, de unde se retrasesera aliatii, macedonenii i-au gasit pe greci pazind drumul spre Teba si pregatiti de o noua lupta. Inaintea bataliei de la Cheroneea, Filip a mai incercat o data sa incheie pace, dar Demostene si-a continuat agitatia printre atenieni si tebani pentru continuarea razboiului. Regele Macedoniei avea cam 30.000 de infanteristi si 2.000 de calareti, probabil putin sub numarul inamicilor. Frontul pe care avea sa se dea batalia se intindea pe aproape trei mile si jumatate, flancul stang aflandu-se la Cheroneea si cel drept pe raul Cephisos. De cealalta parte, grecii au hotarat sa-i aseze pe hoplitii tebani, cu „batalionul sacru” inainte, sub comanda lui Theagenes, nu pe flancul stang, ca atunci cand Epaminondas ii condusese la victorie, la Leuctra si Mantineea, ci in dreapta, considerata a fi pozitia de onoare in cadrul unei batalii. In centru se aflau trupele aliatilor marunti – ahei, corintieni, focidieni si altii – pe care Demostene se lauda ca i-a convins sa se alature cauzei libertatii elene. In stanga se aflau atenienii condusi de trei generali, Chares, Lysicles si Stratocles, dintre care Chares era un soldat respectabil, cu experienta considerabila, dar lipsit de talent, in timp ce ceilalti doi erau incompetenti. Despre lupta se stiu probabil mai putine lucruri decat despre orice alta batalie importanta din istoria Greciei, dar se stie cum au decurs, in mare, ostilitatile. Pentru Filip, cea mai periculoasa formatiune inamica era infanteria tebana si, in consecinta, el si-a plasat in flancul stang falanga, o formatiune de lupta ordonata si experimentata in folosirea lancilor lungi, pentru a-si incerca puterea impotriva celor mai eficienti dintre hoplitii de moda veche ai Greciei. Regele macedonean si-a plasat in flancul acestei aripi cavaleria grea, menita sa dea lovitura decisiva dupa ce tebanii ar fi fost istoviti de loviturile falangei. Cavaleria era comandata de fiul lui Filip, Alexandru, pe vremea aceea un tanar de doar optsprezece ani. Aripa dreapta era destul de slaba si Filip a planuit sa cedeze treptat in fata atacului atenienilor si sa-i atraga spre el pentru a-i separa de aliatii lor. Aceasta tactica de a pastra in spate aripa dreapta aminteste de tactica lui Epaminondas, dar folosirea cavaleriei pentru a decide batalia este caracteristica luptelor lui Filip. Simuland o retragere, falanga macedoneana a dat inapoi in ordine, lasand suficient spatiu intre ea si falanga hoplita ateniana pentru ca aceasta, incercand sa mentina contactul cu dusmanul, sa se disloce si sa dea posibilitatea macedonenilor sa patrunda in liniile sale. Atenienii au cazut in cursa intinsa de Filip si au inaintat, inchipuindu-si ca se indreapta spre victorie, iar Stratocles, orbit de ceea ce parea un succes, a strigat: „Inainte, pana in Macedonia!” Intre timp insa tebanii au fost invinsi de cavaleria condusa de Alexandru. Conducatorul lor cazuse pe campul de lupta si luptatorii „batalionului sacru” duceau o batalie lipsita de orice speranta. Cavaleria macedoneana s-a dovedit inca o data a fi o forta de soc teribila, cu atat mai mult cu cat in aceasta batalie a fost condusa de vulcanicul Alexandru. Cavaleria fusese in Macedonia forta principala de lupta inaintea aparitiei falangei si, in vremea bataliei de la Cheroneea, juca un rol important alaturi de aceasta, permitand ruptura frontului advers sau revigorarea unor sectoare in care adversarii se dovedeau superiori. In acest moment al bataliei Filip a putut sa foloseasca un grup de infanteristi macedoneni pentru a-i ataca pe atenieni in flanc si din spate. Impotriva asaltului acestor trupe bine antrenate, atenienii erau lipsiti de aparare. 1.000 dintre atenieni au fost ucisi, 2.000 au cazut prizonieri, iar ceilalti au fugit, Demostene fiind printre primii. Tebanii din „batalionul sacru” au ramas pe campul de batalie refuzand sa fuga. Au luptat pana au cazut cu totii si eroismul lor a conferit luptei de la Cheroneea intreaga glorie a luptei pentru libertate. Cand calatorul merge pe soseaua de la Focida la Teba si trece pe langa orasul Cheroneea, el vede pe marginea drumului mormantul unde au fost depusi acei eroi si leul, acum restaurat, ridicat acolo sa le pazeasca somnul. Cand aliatii au pornit campania, ea nu parea lipsita de speranta. Daca ei ar fi fost condusi de un general competent, ar fi putut invinge armata macedoneana impingand-o in locuri extrem de stramte, intre vaile Focidei si dealurile Locridei, dar in fata lui Filip grecii nu l-au avut decat pe Chares. Razboiul a fost decis cu adevarat in Locrida de inferioritatea strategica a generalilor atenieni si tebani. Urmarea inevitabila a greselilor lor a fost catastrofa din Beotia. Avantajul numeric cu care au pornit aliatii a fost pierdut si faptul ca macedonenii au fost condusi de un mare general a facut ca infrangerea aliatilor la Cheroneea sa fie inevitabila. Daca sansele unui alt rezultat in batalia de la Cheroneea au fost exagerate, semnificatia acelui eveniment a fost adeseori gresit reprezentata. Cum hegemonia printre statele grecesti a trecut pe rand de la Atena la Sparta si apoi la Teba, dupa Cheroneea ea va trece in Macedonia. Atena a fost redusa la un loc secund de catre Macedonia si Tebei i-a fost si mai greu. Pentru greci, suprematia Macedoniei parea intruziunea unui parvenit. Aceasta suprematie era triumful unei monarhii absolute asupra unor comunitati libere, astfel incat supunerea statelor grecesti fata de regele macedonean putea fi considerata, din punct de vedere retoric, ca sclavia fata de un tiran. Din aceste motive, Cheroneea a creat un motiv de ingrijorare in Grecia si impresia ca exista ceva unic in victoria lui Filip a fost probabil confirmata de istoria ulterioara, care a demonstrat ca vechile comunitati grecesti erau la apusul puterii lor si nu aveau sa mai devina niciodata puteri de prim rang. Cauza razboiului: pledoariile lui Demostene „In realitate, atenienii nu aveau nici un chef de razboi si nici nu erau impinsi spre el de o necesitate imperioasa sau indemnati de o pornire irezistibila sau convinsi in mod rational de utilitatea sa. Pledoaria consistenta si plina de efect a lui Demostene i-a condus pas cu pas. Sentimentul lor natural de iritare la aparitia unei noi puteri in nord a fost hranit continuu de elocventul orator si de prietenii sai pana cand s-a ajuns la o ura irationala impotriva regelui macedonean, ale carui caracter, teluri si resurse erau cu totul gresit interpretate.” – J.B.Bury, Russell Meiggs. Urmarile bataliei de la Cheroneea In urma victoriei, Filip a luat in Grecia o serie de masuri menite sa-i intareasca autoritatea: toate orasele din Beotia – cu exceptia orasului Oropos – au fost declarate autonome; in Teba a fost instalata o garnizoana macedoneana; in oraselele de pe insula Eubeea, in Ahaia si Corint au fost instalati la conducere sprijinitori ai Macedoniei; Atenei care chemase sub arme pe toti cetatenii pana la varsta de saizeci de ani si promisese drepturi de cetatenie metecilor si libertate sclavilor ce participasera la batalia de la Cheroneea, Filip i-a facut propuneri de pace. Folosindu-se de absenta lui Demostene, care plecase in statele grecesti neutre pentru a le convinge sa treaca la actiune impotriva Macedoniei, regele macedonean l-a trimis la Atena pe oratorul atenian Demades, cazut prizonier in batalia de la Cheroneea. Demades a reusit sa elaboreze un tratat de pace intre Filip si Atena. Clauzele erau urmatoarele: toti atenienii cazuti prizonieri la Cheroneea urmau sa fie eliberati fara nici un fel de rascumparare; Atena isi pastra independenta, teritoriul care-i apartinea, flota, insulele Salamina, Lemnos, Samos, Imbros, administratia Delosului si recapata orasul Oropos situat la granita cu Beotia. Pe de alta parte, Atena trebuia sa renunte la Chersonesul Tracic, la orasele din Peninsula Chalcidica si sa desfiinteze cea de-a doua liga maritima ateniana. In anul 337 i.Hr., la Corint, delegatii tuturor polisurilor grecesti, cu exceptia spartanilor, singurii care au avut curajul sa refuze invitatia regelui Macedoniei, a fost proclamata „pacea generala” menita sa puna capat razboiului dintre Filip si greci. Restul Greciei a fost supus fara mare dificultate de catre macedoneni, cu exceptia Spartei, al carui teritoriu inconjurator a fost totusi pustiit de armata macedoneana si impartit cetatilor rivale Spartei. Ioan BOTIS