Batalia celor trei imparati

* In ziua de 2 decembrie 1805, la Austerlitz (localitate situata la 20 km de Brno), a avut loc una dintre cele mai mari batalii din istoria campaniilor napoleoniene. Armata franceza a obtinut o mare victorie impotriva trupelor ruso-austriece, comandate de tarul Alexandru I, determinand destramarea celei de a treia coalitii antinapoleoniene. La inceputul anului 1805, Napoleon planuia sa traverseze Canalul Manecii si sa invadeze Anglia, scop in care pregatise 2.000 de vase si aproximativ 200.000 de oameni. In momentul in care Austria si Rusia s-au alaturat Marii Britanii in razboiul impotriva Frantei, Napoleon a fost obligat sa-si schimbe planurile. In august 1805, Napoleon a deplasat unitatile Marii Armate franceze in zona Rinului, abandonand pentru moment ideea unei invazii in insulele britanice. Hotararea imparatului a fost determinata de noile amenintari venite din partea armatelor rusesti si austriece. Realizand o ampla miscare de invaluire, Napoleon a reusit sa-l surprinda pe generalul Mack, care conducea o forta austriaca formata din 27.000 de oameni, in fortareata Ulm. Mack si trupele sale s-au predat la sfarsitul lunii septembrie, dar victoria spectaculoasa a francezilor a fost umbrita de dezastrul de la Trafalgar. „Nu intentionam sa ma lupt decat cu englezii”, avea sa-i spuna Napoleon generalului austriac infrant la Ulm. Francezii si-au continuat marsul fortat, reusind sa cucereasca Viena. „Am distrus armata austriaca doar marsaluind”, a rezumat campania imparatul francezilor. Pe 14 noiembrie 1805, Napoleon si-a condus trupele in Viena, capitala vechiului imperiu austriac, abandonata in mare graba de Francisc I. Victoriile franceze au fost favorizate de deplasarea inceata a trupelor rusesti aflate sub comanda lui Kutuzov. Acestea s-au repliat spre nord, reusind sa faca jonctiunea cu unitati austriece disparate. Situatia trupelor napoleoniene nu era de invidiat, cu atat mai mult cu cat prusacii puteau interveni oricand in favoarea uneia dintre taberele angajate in conflict. Napoleon a realizat ca rezolvarea situatiei sta in angajarea unei batalii decisive. Tarul Alexandru I isi dorea si el acelasi lucru. Fortele de care dispuneau cele doua tabere erau relativ echilibrate; Napoleon putea sa mizeze pe 75.000 de oameni, daca ii socotim si pe cei 7.000 de francezi aflati sub comanda lui Davout, aflati in zona Vienei, in vreme ce coalitia antifranceza avea 73.000 de oameni. In ceea ce priveste piesele de artilerie, trupele conduse de Alexandru I erau intr-un avantaj evident: celor 157 de tunuri franceze li se opuneau 318 guri de foc rusesti si austriece. La 1 decembrie 1805, comandantii trupelor aliate s-au reunit intr-un consiliu, pentru a stabili strategia viitoarei batalii. Prudenta manifestata de Francisc I al Austriei si Kutuzov, cel mai experimentat general rus, s-a lovit de dorinta de a declansa lupta manifestata de tar si majoritatea comandantilor rusi si austrieci. In varsta de doar 28 de ani, tarul era nerabdator sa fie acoperit de gloria infrangerii lui Napoleon Bonaparte. In cele din urma, s-a luat hotararea declansarii bataliei, seful Statului Major aliat, Franz von Weyrother, realizand planul ofensivei. Potrivit acestuia, armata franceza urma sa fie atacata de patru coloane aliate in flancul drept, zona despre care aliatii credeau ca este mai slab aparata. Alte trupe rusesti puse sub comanda lui Bagration urmau sa declanseze atacuri de diversiune in flancul stang al francezilor, in vreme ce Garda Imperiala Rusa era tinuta in rezerva. Departe de fi surprins de planurile aliatilor, Napoleon si-a slabit in mod intentionat flancul stang, sperand ca rusii si austriecii vor arunca cele mai numeroase trupe in aceasta zona. Intentia lui Napoleon era de a declansa apoi, sub comanda lui Soult, un contraatac masiv in zona centrala a armatei aliate, slabita numeric de concentrarea de trupe din dreapta frontului acestora. Un rol extrem de important in desfasurarea bataliei urma sa-l aiba trupele conduse de Davout. Pentru a ajunge la Austerlitz in timp util, armata lui Davout trebuia sa parcurga 110 de kilometri in 48 de ore. Garda Imperiala si Corpul I condus de Bernadotte urmau sa ramana in rezerva. La 1 decembrie 1805, Napoleon si-a adunat maresalii pentru o ultima consfatuire inaintea luptei. „In timp ce ei vor marsalui ca sa-mi impresoare aripa dreapta, imi vor prezenta flancul lor (...) Aceasta victorie va incheia campania si ne vom putea intoarce la cantonamentele noastre de iarna, unde ni se vor alatura noile armate ce se formeaza in Franta; iar atunci pacea pe care o voi fauri va fi vrednica de poporul meu, de voi si de mine”, a incheiat Napoleon. Batalia a inceput la ora 8, in dimineata zilei de 2 decembrie 1805 cu atacuri furibunde ale aliatilor asupra flancului drept francez, dar trupele napoleoniene au respins atacurile succesive. Corpul lui Davout sosise si el la locul bataliei, sprijinind aripa dreapta franceza. Satul Sokolnitz a fost cucerit de mai multe ori in timpul zilei de francezi si de aliati, fiind zona cea mai disputata a terenului de lupta. Dupa o ora de la declansarea bataliei, a sosit momentul lui Soult. Trupele aflate sub comanda sa au atacat centrul aliat. Rusii au fost surprinsi de atacul masiv francez, dar batalia era departe de a fi decisa, chiar daca mai multe batalioane aliate au fost dezorganizate de atacurile unitatilor conduse de generalii St. Hilaire si Vandamme. Aliatii se aflau deja intr-o situatie critica, motiv pentru care a fost aruncata in lupta Garda Imperiala Rusa, condusa de fratele tarului, marele duce Constantin. Cavaleristii de garda rusi – uriasii din vestitele regimente Preobrajenski si Semionovski – s-au napustit in mijlocul vartejului. In cateva minute batalionul 4 de Linie francez a fost secerat. Rusii au facut insa o mare greseala: au descalecat. Atunci s-a produs atacul vanatorilor calare din garda franceza. Alaturi de cele doua escadroane de vanatori se aflau corpul mamelucilor si cel al grenadierilor calare. Mamelucii au facut minuni de vitejie in inclestarea care a urmat. De cealalta parte, Napoleon a aruncat si el in lupta unitatile Garzii Imperiale. Cu toate ca rusii erau superiori din punct de vedere numeric, Garda Imperiala Franceza a reusit sa zdrobeasca unitatile similare ruse, sa le determine sa rupa randurile si sa se retraga in dezordine, urmarite de cavaleria franceza. Tarul Rusiei si imparatul Austriei au asistat nauciti la infrangerea garzii ruse, care, in conceptia lor, trebuia sa desavarseasca victoria. Intre timp, in partea cea mai nordica a campului de batalie, s-au dat lupte grele intre cavaleria grea condusa de printul de Lichtenstein si cavaleria usoara franceza condusa de Kellerman. Sprijinul venit pentru Kellerman din partea cuirasierilor trimisi de Murat a fost decisiv. Lupta corp la corp a fost crancena si de durata, victoria revenind si in acest sector al frontului trupelor franceze. In fine, divizia lui St.Hilaire si corpul lui Davout au pus definitiv stapanire pe Sokolnitz, moment in care, in randul armatei aliate, s-a instaurat panica. O parte din trupele rusesti s-a retras spre sud, inspre Viena. In timp ce treceau peste helesteele inghetate Satschan, artileria franceza a bombardat gheata, multi dintre cei care se ratrageau gasindu-si sfarsitul in apele inghetate. Tot acolo aliatii au pierdut cateva zeci de piese de artilerie. Seara de 2 decembrie s-a lasat insotita de o ceata ce s-a transformat intr-o ploaie marunta. Platoul si campia de la Austerlitz au ramas acoperite de morti, iar satele pline de soldati ramasi in urma coloanei si de raniti. Napoleon a strabatut campul de batalie pentru a merge sa-si petreaca noaptea la „Lect-auberge”, doua sau trei cladiri care sunt si astazi in picioare, in josul soselei, putin inainte de drumul spre Austerlitz. De aici i-a scris Josefinei: „Batalia de la Austerlitz e cea mai frumoasa din toate cate le-am purtat: patruzeci si cinci de drapele, peste o suta cincizeci de tunuri, stindardele Garzii Rusiei, douazeci de generali, treizeci de mii de prizonieri, peste douazeci de mii de morti: un spectacol oribil... Rusii s-au retras si fug departe de aici.” Urmarile bataliei de la Austerlitz Pierderile aliatilor s-au cifrat la aproximativ 27.000 de oameni si 150 de tunuri, in vreme ce francezii au pierdut doar 9.000 de oameni. Armatei ruse i s-a permis sa se retraga in Imperiul tarist. Pe 26 decembrie 1805, Austria si Franta au semnat Tratatul de la Pressburg. In urma acestui tratat, Austria iesea din razboiul cu Franta si era obligata sa cedeze aliatilor germani ai lui Napoleon (Bavaria, Württemburg si Baden) mai multe teritorii. Totodata, austriecii erau nevoiti sa plateasca despagubiri de razboi in valoare de 40 de milioane de franci. Venetia a fost cedata regatului Italiei. Dupa victoria franceza de la Austerlitz, a fost creata Confederatia Rinului, formata din numeroasele state germane, pe care Napoleon a gandit-o ca pe o zona tampon intre Franta si tarile din rasaritul Europei. In anul urmator, si-a incetat existenta Sfantul Imperiu Romano-German, Francisc pastrand doar titlul de rege al Austriei. Cresterea puterii si influentei franceze in centrul continentului a determinat formarea unei noi coalitii antifranceze si declansarea unui nou razboi. Formarea Confederatiei Rinului a fost considerata de Prusia drept un afront adus statutului sau de mare putere dominanta a Europei Centrale, prusacii declarand razboi Frantei in 1806. Scrisoarea lui Berthier Berthier i-a scris lui Talleyrand cand batalia inca nu se sfarsise: „Am placerea sa va vestesc, domnule, cea mai celebra batalie castigata de imparatul Napoleon; in prezenta imparatilor Austriei, Rusiei si Frantei, armatele ruse si austriece au fost zdrobite, Garda imparatului francezilor a atacat garda imparatului Rusiei, capturandu-l pe colonel si o treime din totalul ofiterilor, precum si intreaga artilerie. Chiar pe campul de lupta, acoperit de morti, descalec pentru a va anunta aceasta stralucita victorie. Tunul continua sa bata, urmarind ramasitele armatelor inamice. Imparatul, care a fost prezent pretutindeni, ordonand el insusi atacurile care au decis victoria, e teafar si neatins. Avem pierderi putine.” „Batalia de la Austerlitz e cea mai frumoasa din toate cate le-am purtat: patruzeci si cinci de drapele, peste o suta cincizeci de tunuri, stindardele Garzii Rusiei, douazeci de generali, treizeci de mii de prizonieri, peste douazeci de mii de morti: un spectacol oribil... Rusii s-au retras si fug departe de aici.” - Napoleon Bonaparte Ioan BOTIS