Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
De la 1 iunie va începe restituirea eşalonată a sumelor încasate „în mod greşit”. De asemenea, Guvernul a decis sistarea perceperii cotei de asigurări de sănătate pentru întreaga sumă, în cazul persoanelor care încasează pensii lunare mai mari de 740 de lei.
În primăvara acestui an a izbucnit un mega scandal legat de asigurările sociale percepute pensionarilor cu venituri mici. Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România (FNSPR) a transmis atunci un comunicat prin care solicită Guvernului să dispună imediat instituţiilor abilitate restituirea contribuţiei de 5,5% la asigurările de sănătate, încasată în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 107/2010. “Dorim ca banii încasaţi în baza Ordonanţei să fie restituiţi imediat, de către instituţiile abilitate, celor în drept. În acest mod, se va evita punerea pe drumuri a milioanelor de pensionari, precum şi supraaglomerarea tribunalelor”, a declarat Preda Nedelcu, preşedintele FNSPR.
Acesta a precizat, totodată, că după apariţia ordonanţei menţionate, federaţia pe care o conduce a solicitat Executivului – în anul 2011 – ca pensionarii să revină la modalitatea de achitare a contribuţiei pentru asigurările de sănătate, folosită până la data de 30 decembrie 2010, respectiv ca pensionarii să suporte cota de 5,5% numai pentru sumele care depăşesc pragul de 1.000 de lei.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/13 martie 2012 s-a decis că pensionarii cu pensii mai mari de 740 lei nu vor mai plăti contribuţia de 5,5% la asigurările de sănătate, calculată la nivelul întregii pensii, ci doar pentru diferenţa de bani care depăşeşte plafonul minim.
În documentul menţionat se precizează însă că „deciziile Curţii produc efecte numai pentru viitor, iar cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele judeţene de pensii, şi casele sectoriale de pensii, de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
Ulterior, Guvernul a decis sistarea perceperii cotei de asigurări de sănătate pentru întreaga sumă, în cazul persoanelor care încasează pensii lunare mai mari de 740 de lei, precum şi restituirea eşalonată a sumelor încasate “în mod greşit”. Executivul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice.
„În mod legal, am pus în aplicare decizia Curţii Constituţionale şi am oprit încasarea acelei cote de asigurări de sănătate pentru cei care au pensiile peste 740 de lei, dincolo de limita prevăzută de lege”, a declarat şeful Executivului.
De asemenea, premierul a anunţat că în baza Scrisorii de Intenţie aferentă Acordului încheiat cu instituţiile financiare internaţionale, începând cu 1 iunie 2012, pensionarii îşi vor recupera în tranşe lunare egale contribuţiile încasate „în mod greşit”.
„De la 1 iunie, în tranşe lunare egale cu ceea ce guvernele trecute au încasat în mod greşit, vom începe restituirea sumelor către pensionarii cu pensii peste 740 de lei, cărora li s-a încasat în mod greşit o contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru întreaga sumă, şi nu doar pentru diferenţa de la 740, aşa cum, de altfel, a decis Curtea Constituţională”, a subliniat premierul Ponta.
Totodată, primul-ministru a precizat că un alt punct al Ordonanţei de Urgenţă adoptate de Guvern vizează recuperarea, din conturile autorităţilor locale, a sumelor distribuite de Cabinetul precedent prin Hotărârea de Guvern nr. 255/2012. Viceprim-ministrul Florin Georgescu, ministrul Finanţelor, a adăugat că decizia Guvernului vizează blocarea sumelor necheltuite de către autorităţile locale cărora le-au fost alocate fonduri prin HG nr. 255/2012, prin actul normativ adoptat astăzi, urmând ca sumele recuperate astfel să fie utilizate pentru priorităţile Guvernului.