• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 25 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 12 Martie , 2007

Bani mai putini pentru balonul oval

Miracolele nu se intampla zilnic. Dupa ce la inceputul anilor 2000 ajunsesem ciuca batailor in lumea rugbyului, au fost declansate programe nationale care sa scoata acest sport din criza. Aducerea antrenorilor francezi la echipa nationala, crearea Academiei de Rugby pentru pregatirea antrenorilor si oprirea migratiei jucatorilor spre campionatele puternice ale Europei sunt doar cateva din masurile luate pentru scoaterea rugbylui din criza. Programele au dat rezultate si atat campionatul intern, cat si echipa nationala se misca incet, incet, spre vremuri mai bune. REMIN Baia Mare incearca si, pana acum, putem sa afirmam cu incredere ca reuseste sa tina pasul cu vremea, dar este tot mai greu. Dupa ce anul trecut, cel mai bun din punct de vedere al finantarii sportului baimarean, echipa nu a reusit sa participe la turneul de calificare pentru cupele europene de la Belgrad din cauza lipsei fondurilor, in prezent, conducatorii clubului privesc cu ingrijorare spre viitor. Obiectivele stabilite pentru acest an sunt o medalie si participarea in finala Cupei Romaniei. In conditiile in care, cu siguranta, banii primiti de la autoritatile locale si judetene in acest an vor fi semnificativ mai putini decat anul trecut, sunt mari sanse ca obligatiile financiare ale clubului sa nu poata fi indeplinite si, din nou, jucatori valorosi, crescuti aici, sa aleaga sa plece spre alte echipe sustinute de oficialitati sau sponsori mai darnici decat cei maramureseni. In iarna, opt din componentii lotului baimarean au plecat de la echipa. Unul din ei a fost adus inapoi. Din ceilalti sapte, cinci s-au lasat de sport, iar doi au plecat in liga a 6-a (!) franceza, unde castiga in jur de 800 de euro pe luna. Echipele din Bucuresti (Steaua sau Dinamo) isi platesc jucatorii cu salarii de aproximativ 1000 de Euro pe luna. Printre jucatorii REMIN-ului se afla 7 componenti ai loturilor nationale de tineret si unul al lotului national de seniori. Deci 8 sau 9 jucatori maramureseni sunt componenti constanti ai loturilor nationale, numar comparabil cu numarul de jucatori pe care il trimit echipele mult mai titrate din sudul tarii. Conducatorii maramureseni sunt multumiti ca au reusit sa mareasca recent salariile jucatorilor de la 7 la 10 milioane. In Liga 1 din Romania, echipa de pe locul 4 isi plateste jucatorii cu de 2.7 ori mai putin decat primesc jucatorii din liga a 6-a franceza!!! In plus, jucatorii maramureseni au asigurate 2 mese pe zi. Singurele alte surse de venit ale jucatorilor sunt primele de victorie, care sunt de 300 de lei pentru un meci disputat la Baia Mare si 400 de lei pentru o victorie in deplasare. Cea mai mare prima din istoria REMIN-ului este de 600 de lei pentru victoria obtinuta in deplasarea de la Arad. Dupa ce sezonul trecut, desi si-au castigat dreptul la participare in cupele europene, cei de la Remin nu au reusit sa mearga la turneul de calificare de la Belgrad din cauza lipsei banilor, in conditiile in care au primit cele mai mari fonduri din istoria clubului, in acest an perspectivele, din acest punct de vedere, sunt mult mai sumbre. Obiectivele REMIN-ului “Obiectivele REMIN-ului in acest an sunt o medalie, deci primul pas e calificarea in play-off si accederea in finala Cupei Romaniei. Calificarea in play-off e ca si realizata. Nici nu ma gandesc ca nu vom ajunge acolo dupa parcursul echipei de pana acum. In Cupa Romaniei, deja am ajuns in semifinale alaturi de Steaua, Arad si Constanta, asa ca avem sperante mari ca vom reusi sa ne atingem toate obiectivele. Asteptam spectatorii care sunt foarte importanti pentru noi. Deja avem multi spectatori, si le multumim, dar ii asteptam in numar si mai mare incepand din luna martie“, declara Calin Matei, consilierul judetean care conduce echipa. Calin Matei: “CL si-a batut joc de banii alocati sportului” “Datorita eforturilor mele, tot sportul maramuresean a iesit in castig. Consiliul Local si-a batut joc de banii alocati sportului. Anul trecut am primit de la oficialitatile locale si judetene peste 3 miliarde, bani care nu au fost suficienti oricum, dar au insemnat ceva. Avem peste 30 de oameni de platit. Echipa costa minim 450 de milioane pe luna. Va dati seama ca banii au ajuns pentru 5, poate 6 luni. In rest, sponsorii au sustinut echipa. Incercam sa facem economii tot timpul. Pentru a nu plati o noapte in plus la hotel, cand jucam la Constanta, mergem cu trenul si dormim in tren. In rest mergem cu masina. Daca participam anul trecut la turneul de calificare de la Belgrad sunt convins ca am fi trecut mai departe, dar am calculat ca nu am fi avut bani sa mergem in Malta, unde se desfasura turneul final. Erau necesari minim un 1.5 miliarde”. Rugbystii, o tagma aparte Jucatorii de rugby formeaza o tagma aparte. Sunt oameni seriosi si responsabili. Atunci cand renunta la sport, peste 80% dintre ei sunt absolventi ai unei facultati. De altfel, aceasta e grija lor principala. Spre deosebire de alte ramuri sportive, ruygbistii se realizeaza. “Noi incercam sa ii angajam pe toti, dar chiar daca nu vin la noi imbratiseaza cariere de succes in diferite domenii de activitate”, spune Calin Matei. Inca o dovada ca proverbul englezesc e cat se poate de adevarat “Rugby-ul e un sport de huligani practicat de gentlemani in timp ce fotbalul e, din pacate, un sport de gentlemani, practicat de huligani”. George Ginguta George.ginguta@gmail.com

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.