Baletul „Lacul lebedelor” - O bucurie în prag de sărbători!

Teatrul Academic Municipal de Operă şi Balet din Kiev a susţinut, în data de 4 decembrie a.c., la Teatrul Municipal din Baia Mare, spectacolul de balet „Lacul lebedelor”. După mai multe incertitudini în ceea ce privește locația de organizare a spectacolului, s-a convenit într-un târziu asupra Sălii de spectacole a Teatrului, o soluție care s-a dovedit „salvatoare”, dar și binevenită, o bucurie așteptată de altfel de mulți iubitori ai unor astfel de spectacole.

Pentru publicul mai puțin avizat, în lipsa unui program de sală, o parte dintre spectatori au fost puși în situația dificilă „de a nu ști” când să aplaude! S-a simțit acest lucru chiar din primul tablou al primului act, când artiștii intrând în scenă, adresau reverențe publicului, fără ca aceștia să-i „îmbrățișeze” cu căldura aplauzelor. S-a creat astfel o tensiune și o încordare a artiștilor, dar farmecul muzicii a risipit începând cu tabloul al doilea, toate aceste „simptomatice” incertitudini.

Creația lui Piotr Ilici Ceaikovski, în patru acte - „Lacul Lebedelor” a avut premiera în 20 februarie 1877, la Teatrul Balşoi din Moscova. Inspirat de locurile vizitate, asociate cu creația operei „Lohengrin” a lui Richard Wagner din Bavaria, când a participat la Festivalul de Operă de la Bayreuth, în 1876, Ceaikovski a reușit după zece ani, creația muzicală pentru „Lacul Lebedelor”, în urma vizitei la „Casa Regelui Lebădă” – Castelul Neuschanstein (Noua stâncă a lebedelor), construit de Regele Ludovic al II-lea al Bavariei – (Castelul Fermecat), sub influența operelor lui Richard Wagner. Menționez aceste detalii, pentru a răspunde eventualelor întrebări, de ce personajele din „libret” poartă nume germane: Rothbart – geniul rău, Odilia – fiica acestuia, Prințul Siegfried, Odette – prințesa, care sunt personajele principale, alături de Prințesa Mamă, Bătrânul dascăl a lui Siegfried, Bufonul curții.
Vizi­onarea succesivă, în timp, a acestui spectacol, la Iași, la Moscova în 1980, la Kiev în 1994, mi-au întărit convingerea că spectacolul de operă și balet, se identifică în cel mai complex spațiu sincretic al artelor: muzică, balet și expresi­vitate corporală, scenografie și creație de costume, lumini și sonorizare. Nu întâmplător, profesorul nostru din Facultate, pictorul Dan Hatmanu instituise convenții de colaborare și parteneriat cu Teatrul de Operă și Balet din Iași, pentru a putea parti­cipa la repetiții și de a executa crochiuri și schițe după expresivitatea per­sonajelor în mișcare, a costumelor, a secvențelor de detaliu ca fiind parte a întregului. A fost o „zestre” culturală, dar și profe­sio­nală pe care am agonisit-o în timp!

Succesiunea celor patru tablouri și desfășurarea acțiunii din „libret” au pus în prim-plan „dialogul” dintre Siegfried – costumat în alb, și Rothbart – în negru -, subliniindu-i-se inspirat prin costum și machiaj, dimensiunea malefică a acestuia. Odette, „lebăda albă”, grațioasă și sublimă, imponderabilă în dansurile individuale, dar și în duet cu Sieg­fried, contrapune dansului „lebe­dei negre” - Odilia -, a temperamentului, a fascinației și a forței de seducție ale acesteia. Costumele inspirat create din materiale prețioase cu accesorii ce subliniază fastul de la curte și bogăția, sunt puse în va­loare de jocurile de lumini, de schimbarea registrelor de intensitate asupra perechilor de balerini sau a întregului corp ansamblu. Sceno­grafia adaptată turneelor a creat noblețea și bogăţia peisajului ce te transpun în atmosfera epocii.

Nu putem să nu constatăm, din „nefericire”, că orașul Baia Mare nu dispune de o sală de spectacole pe măsura celor care au întâmpinat acest Ansamblu de Operă și Balet în țară (București, Iași, Cluj, Timi­șoara), precum și în turneele anterioare din Japonia, Elveția, Ungaria, Italia, Germania, Austria, întrucât la asemenea spectacole cu greu poți găsi un bilet de acces, deși doritori și public iubitor este din plin! Este adevărat că majoritatea spectatorilor erau de „o anumită vârstă”, semn că aveau cunoştinţe despre asemenea manifestări artistice, dar am des­coperit cu bucurie, prezența copiilor și a unor tineri, ce-i drept sporadică. Inocularea cu orice preț în rândul tinerilor a manifestărilor culturale de tip „fast food” și obișnuința ca acestea să se deruleze în stradă, nu pot avea decât rezultate pe măsură!
O „abrutizare” produsă de feno­menul de „kitsch urban”, de „ruralizare” a spațiului citadin, de așa-zisele „corpuri de balet” a an­sam­blurilor profesioniste (de folclor), nu fac decât să ducă în de­ri­zoriu asemenea spectacole de „cultură urbană”.
A nu se înțelege greșit, că folclorul și dansul popular nu sunt binevenite, dar ele constituie „fibra” sănătoasă a neamului și a ceea ce reprezintă satul românesc, dar în mediul în care acestea au apărut și s-au dezvoltat. A fost cu adevărat o bucurie și un dar, în prag de sărbători de iarnă, pentru un pu­blic avizat pentru aceste spectacole.