Baimarean, profesor in China

Cosmin Andron este un baimarean super calificat, cu masterate si doctorate, stabilit in indepartata China. A vizitat jumatate din globul pamantesc. Este insetat de cunoastere, stie mai multe limbi de circulatie internationala, dar nu ii place mancarea chinezeasca. Un dascal ce preda pe meridianele lumii si duce cumintenia maramureseana pe unde il poarta dorul cunoasterii. Nascut in Baia Mare, in 1976. A facut Liceul in municipiul de pe Sasar si studii universitare la UBB Cluj-Napoca, facultatea de Filozofie. Masterat la UBB si doctorat in Londra. Dupa mai multi ani de predat la o universitate engleza se stabileste, in 2004, in China, unde preda la o scoala internationala. Reporter.: Ce poate face un baimarean in China? Cosmin Andron: Din 2004, am predat la o Universitate, catedra internationala, din Shanghai, dupa care m-am mutat la o scoala Internationala in zona Hong-Kong. Rep.: De ce China? C.A.: A fost o oportunitate de a lucra intr-o tara in care totul se misca, aflata intr-o crestere socio-economica formidabila. Am fost oarecum obosit de Europa, de Anglia, si mi-am dorit ceva nou. S-a ivit aceasta provocare, in urma cu patru ani. Rep.: Este greu sa inveti limba chineza? C.A.: Destul de greu, se poate spune chiar foarte greu. Eu am invatat sa vorbesc, pentru a putea face fata. La scoala unde predau se vorbeste engleza. Da! Este o limba grea. Ai nevoie de multi ani pentru a invata chineza. De exemplu, ei au mai multe tonuri pentru un cuvant. Spus pe o anumita tonalitate, inseamna ceva, pe alta tonalitate inseamna altceva. La inceput, nu am sesizat aceste schimbari de tonalitate. Acum, dupa patru ani, pot spune ca am inceput sa percep deosebirile de tonalitate. Rep.: Cum este China, cu bune si rele? C.A.: Am locuit in doua provincii industrializate, dar am umblat in toata China. Cu motocicleta si cu masina, am fost in munti (practic alpinismul), dar si in zonele rurale, acelea in care nu prea ajung turistii. Este o tara a contrastelor, dar nu duse la extrem. Nu exista o China arhaica si una puternic dezvoltata economic. Daca ar fi sa facem o comparatie, zona rurala a Chinei are multe din elementele vietii de la tara din Romania. Rep.: Cum e viata in China, dincolo de pliantele turistice si propaganda? C.A.: Se lucreaza foarte mult. Este cea mai sigura (din punct de vedere al sigurantei cetateanului) tara pe care am vazut-o. Nu este un stat politienesc. Sau nu se vede. Nu te deranjeaza nimic. In China, nu ti se asigura nimic. Daca muncesti, ai, daca nu, o duci prost. Chinezii din patura de mijloc au magazine, firme mici si au o flexibilitate extraordinara. Daca afacerea nu mai merge, se reprofileaza peste noapte. China este un stat comunist cu o economie capitalista. Exista o reala autonomie administrativa si, cel mai important lucru, se pune foarte mare accent pe educatie. Sunt comune chinezesti, adica localitati din mediul rural, care au Universitati. Toata lumea invata, toata lumea lucreaza. Rep.: Care ar fi o caracteristica definitorie pentru China? C.A.: Ei stiu la perfectie sa adapteze si sa se adapteze. Se spune ca multe produse chinezesti sunt copii ale unor produse din alte colturi ale lumii. Asa este. Dar produsele „copiate” sunt adaptate la nevoile chinezesti, la conditiile si rigorile de aici. Fie ca vorbim de economie, fie de politica. Rep.: Revenind la segmentul economic, putem vorbi de miracolul chinezesc? C.A.: Da! Dupa cum am spus, aici se lucreaza foarte mult. Nu am vazut, asa cum se mai aude pe ici-colo, copii minori sa lucreze, dar este o realitate, se lucreaza de dimineata pana seara, sase zile pe saptamana. Dar asta este o realitate. Daca nu lucrezi, nu ai nimic. De exemplu, la scoala unde predau, este un corp de profesori straini, dar sunt si profesori chinezi. Noi avem program de la 8 la 16, ei lucreaza de la 7 pana seara. Nu exista localitate rurala in care sa nu gasesti magazin sau servicii deschise non-stop. Daca ai ajuns intr-un catun pierdut in desertul chinezesc si nu are restaurant, tot este ceva deschis, unde ti se pregateste ceva de mancare. In metropolele chinezesti este o viata incredibila. Rep.: Care este nivelul de trai al chinezilor? C.A.: Este cam la nivelul nostru, si salariile, si preturile. In zonele industrializate se castiga mai bine, dar si preturile si chiriile sunt mai mari. In zonele rurale, nu prea se lucreaza, nu este ce. Familiile tinere au o locuinta, un copil, iar barbatul pleaca sa lucreze la oras, in zonele industrializate. Pleaca la 3.000 de kilometri si sta cate 8-10 ani, poate si mai mult. Trimite bani acasa pentru familie. Este stilul lor de viata. Rep.: Ce ar fi surprinzator in China? C.A.: E greu de spus. Totul e surprinzator pentru un european. Mancarea este buna, pentru cine se poate obisnui cu ea. Dupa patru ani, eu nu m-am obisnuit. Din acest punct de vedere, am ceva probleme. Sau Tibetul! Am fost in Tibet si lucrurile stau chiar asa cum se spune. Pana in anii ’50, a fost o zona aflata in perioada sclava-gismului. Acum, Tibetul are infrastructura, are economie si deschidere spre toate facilitatile moderne. Problema Tibetului este foarte politizata si adevarul e undeva pe la mijloc. In China, sunt peste 50 de populatii minoritare. Chiar si in Tibet, sunt mai multe grupari etnice. Da! Sunt si celebrii calugari, dar ei sunt o chestiune aparte. Rep.: Sunt romani, comunitati romanesti acolo? C.A.: Da! Sunt chiar multi romani, exista comunitati romanesti, mai ales in zonele industriale comerciale (porturi). Se face mult import-export si sunt firme romanesti sau muncitori romani. Dar am intalnit romani in toate tarile din Asia pe care le-am vizitat. In Malaezia, Singapore, Filipine. In arhipelagul filipinez, am ajuns intr-o insula minuscula, nu mai mare decat Centrul Vechi al Baii Mari. Erau doua baruri. Intr-unul, era organizat un concurs de baut o licoare de-a locului. Pe o tabla mare erau trecuti participantii, de la americani, pana la europeni si australieni. Pe la mijlocul clasamentului, am vazut trecut si un roman. Era un nume romanesc si scris la tara: Romania. Recunosc ca m-au trecut fiorii. Eram pe o insula minuscula. Rep.: Trebuie sa vedem China? C.A.: Este o experienta uluitoare. Cea mai mare putere economica a lumii in momentul de fata. O experienta din care se invata multe, de la civilizatie, la respectul pentru munca. Merita de vazut si de inteles un popor care, la randul sau, invata de la toata lumea. Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro