„Baia Sprie poate deveni un nou reper pe harta suferinţei şi a luptei pentru afirmarea fiinţei româneşti”

Andrei Bărbos este un om de cultură complet şi complex. Unii îl cunosc ca şi promotor al culturii populare, alţii ca interpret, alţii ca director al Casei de Cultură, alţii ca producător şi organizator de evenimente sau de prezentator TV. Bărbos este însă şi unul dintre puţinii oameni care luptă pentru promovarea valorilor şi oamenilor adevăraţi. În 14 septembrie a organizat simpozionul “Triunghiul morţii”, în care a avut loc şi vizonarea filmului “Fericiţi cei prigoniţi”, pe care l-a coordonat.

Reporter: Cum a aparut ideea filmului?

Andrei Bărbos: La iniţiativa d-lui Ioan Chertiţie, în toamna anului 2011, împreună cu Ioan Teglaş, am închegat o echipă pentru realizarea unui documentar ce avea în atenţie doua personalităţi de anvergură ale istoriei naţionale recente: Valeriu Gafencu şi Justin Pârvu. Tema era o veritabilă provocare, mai ales că mă pasiona istoria acestei epoci întunecate, având deja la bază o lectură minimală. Mii de pagini, o adevărată literatură consacrată, ce reprezentau mărturii cutremurătoare ale unui sistem de represiune dus până la dezumanizare, trebuiau asumate şi transpuse într-un scenariu.

Puţini dintre noi am fi dispuşi astăzi la sacrificiu pentru onoare şi patrie, spunea unul dintre mărturisitorii adevărului istoric. Iată un argument suficient de solid pentru a readuce în atenţie repere morale semnificative. Aşadar, având la îndemână documentarea şi iniţiativa d-lui I. Chertiţie, pe directorul de imagine I. Teglaş, am închegat un scenariu şi am regizat documentarul „Fericiţi cei prigoniţi”, avându-l ca erou pe părintele Justin Pârvu. Celebrul personaj Valeriu Gafencu, prin anvergura personalităţii sale face obiectul altor documentări, realizate la Târgu Ocna.

Spre bucuria tuturor, în prima săptămână a lui februarie 2012, în pragul aniversării celor 92 de ani ai arhimandritului Justin Pârvu, filmul era vizionat la Mănăstirea Petru Vodă din Neamţ. Viza „aprobat” dată de părintele Justin Pârvu a fost însoţită de un pahar tămăduitor din vinul basarabean.

Reporter: Ce a însemnat documentarea pentru acest film?

A.B: Părintele Justin Pârvu, ultimul mare mărturisitor, ne-a purtat prin cenuşa imperiului întunecat al temniţelor comuniste, realizând astfel un document pentru o lume care are dreptul să ştie, dar nu are voie să uite. „Dacă nu judecăm sistemul, dacă nu avem o reacţie hotărâtă, nu facem decât să adormim vigilenţa tuturor, orice dictatură poate reveni într-o societate ca a noastră”, mărturisea părintele Justin. Într-un interviu realizat de poetul Adrian a lui Gheorghe se punea întrebarea: de ce vorbiţi aşa de încet despre acea perioadă? Părintele Justin răspunde: ca să n-o trezesc! Între anii 1949-1964, altarele se mutaseră în temniţe.

Timp de trei luni am filmat în temniţele din Aiud, Gherla, Sighet, în Schitul Martirilor de la Aiud „Înălţarea Sfintei Cruci”, la Mănăstirea Petru Vodă din Neamţ, în casele martorilor acestui odios episod din istoria recentă a românilor. Din păcate, puţin cunoscut şi, mai ales, asumat de majoritatea românilor. Practic, fără un buget semnificativ, din pasiune pentru personajul principal, am dedicat toate resursele mele. 

Reporter: Despre întâlnirea cu părintele Justin Parvu?

A.B.: V-aş răspunde printr-un paragraf din filmul nostru, ca impresie ce aparţine unuia dintre camarazii săi de suferinţă, pr. M. Lungeanu: „Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la părintele Justin a fost smerenia şi fineţea duhovnicească (...) primea cu bucurie orice încercare, trecea cu sufletul uşor peste orice ispită. Exemplul personal a fost multora model în mijlocul suferinţelor.” Lângă acest duhovnic redescoperi oaza de linişte sufletească şi înălţare spirituală.

Măicuţa Fotini, cea care ne-a fost gazdă şi îndrumătoare în demersul nostru, m-a surprins nu doar prin seninătatea chipului şi generozitatea debordantă, ci, mai ales, prin forţa ideilor şi pilda de viaţă personală, fiind cea care a abandonat studiile de filosofie, pentru a trăi în preajma părintelui Justin.

Practic, întâlnirea mea cu arhimandritul Justin Pârvu a fost electrizantă, căci îmi întărea crezul meu în valorile morale şi în trăirea autentic religioasă, care nu are nimic de a face cu pontajul la biserică. Am identificat în părintele Justin un stâlp al ortodoxiei, un îndreptar de viaţă duhovnicească şi un spirit înalt cugetător. Pentru mine a fost mai mult decât un monah. Am căutat să mă întalnesc cu marile spirite ale culturii şi civilizaţiei, prin intermediul lecturii, iar atunci când am identificat repere morale ale vieţii artistice şi publice, în general, am învăţat să ascult pentru a acumula.

Se spune că suntem nu doar proiecţia propriilor gânduri, ci şi suma întâlnirilor noastre.

Dacă ar fi să exemplific repere formative, aş reduce la trei- patru coordonate aceste modele:

- de la bunici am moştenit caracterul, de la tata cutezanţa, iar de la mama generozitatea

- de la marele doinitor al Banatului, Achim Nica, am învaţat modestia

- de la conf. univ. dr. Nicolae Iuga, artistul plastic Nicolae Apostol, eseistul şi omul de cultură Andrei Pleşu, ca şi de la mulţi alţii, am învăţat să nu fiu mulţumit niciodată de mine însumi.

- din filosofia creştină am învăţat că tot ce este lumesc este efemer, doar spiritul dăinuie.

Rep.: Un fapt deosebit descoperit in timpul documentarii si filmărilor?

A.B.: M-aş limita la experienţa personală şi v-aş mărturisi că înainte ca ieromonahul Justin Pârvu să fie perceput ca sfânt, după experienţa mea athonită, am simţit în dialogul meu cu părintele mai mult decât o confesiune. În imaginile filmate apare o aură, pe care am pus-o pe seama reflexiilor luminii, apoi am înţeles că mă copleşea erudiţia, smerenia şi tăria principiilor, izvorâte dintr-un cuget curat.

Rep.: Despre ideea înfiinţării unui muzeu la Baia Sprie?

A.B.: Dincolo de slujba de pomenire a eroilor, vedeam vasta epocă întunecată a stalinismului şi încrâncenarea comunistă. Trecerea la odihna veşnică, în Domnul, a părintelui Justin, a generat nevoia de a amplifica evenimentul cinstirii martirilor din temniţele comuniste prin recuperarea mărturiilor în contextul primei ediţii a Simpozionului „Triunghiul Morţii” la Baia Sprie. Acest început a coincis cu slujba de pomenire de 90 de zile de la naşterea unui Sfânt . Nu trebuie să ne temem să mărturisim asta, pentru că osemintele martirilor au început “să vorbească”.

Practic, în perspectivă, Baia Sprie poate deveni un nou reper pe harta suferinţei şi a luptei pentru afirmare a fiinţei româneşti. Un veritabil memorial al durerii.

Rep.: Despre simpozionul “Triunghiul morţii”?

A.B.: Episodul ctitoririi unei troiţe închinate martirilor din temniţele comuniste, de către fostul deţinut Pârvu, la Mina Baia Sprie, a fost declicul pentru proiectele ce au urmat. Spre bucuria mea, am descoperit în Gazeta de Maramureş, plăcuta lectură de weekend, un veritabil dosar de recuperare a memoriei şi demnităţii româneşti. Alături de specialiştii şi martorii preţioşi ai evenimentului, cred că anul viitor vom polariza la Baia Sprie o dezbatere amplă, la care îşi vor aduce contribuţia numeroşi experţi şi personalităţi ale vieţii publice româneşti. Am fost plăcut surprins să avem printre invitaţi, oameni veniţi de departe; din Bucureşti, Neamţ, Topliţa, Iaşi, între care descendentul Brătienilor, domnul Matei, precum şi implicarea lui Victor Roncea şi a AFDPR, filiala Maramureş.

„Practic, întâlnirea mea cu arhimandritul Justin Pârvu a fost electrizantă, căci îmi întărea crezul meu în valorile morale şi în trăirea autentic religioasă, care nu are nimic de a face cu pontajul la biserică.

Am identificat în părintele Justin un stâlp al ortodoxiei, un îndreptar de viaţă duhovnicească şi un spirit înalt cugetător. Pentru mine a fost mai mult decât un monah.

Am căutat să mă întâlnesc cu marile spirite ale culturii şi civilizaţiei, prin intermediul lecturii, iar atunci când am identificat repere morale ale vieţii artistice şi publice, în general, am învăţat să ascult pentru a acumula”.

Andrei Bărbos