Curs valutar








Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii



Baia Mare, capitala roboticii pentru copii și adolescenți, pentru o zi
Municipiul Baia Mare a devenit un punct de referință pentru pasionații de robotică și educație STEM, găzduind faza regională a prestigiosului concurs internațional First Lego League (FLL) România. Evenimentul a avut loc pe 16 februarie 2025, la Centrul Universitar Nord din Baia Mare - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Baia Mare a intrat în premieră, anul acesta, în circuitul celei mai prestigioase competiții internaționale de robotică pentru copii și adolescenți.
Cu această ocazie, municipiul Baia Mare s-a implicat în organizarea și desfășurarea acestui prestigios concurs. Primarul de Baia Mare, Doru Dăncuș, a fost extrem de implicat și a ținut să mulțumească celor care au invitat municipiul de pe Săsar să facă parte din această competiție.
„Sunt onorat să împărtășesc această veste bună, nu doar pentru iubitorii roboticii, ci pentru întreaga comunitate băimăreană. Orașul nostru va găzdui, alături de București, una dintre etapele regionale ale concursului First Lego League, printre cele mai importante competiții internaționale și, probabil, cea mai populară în rândul copiilor și tinerilor adolescenți iubitori de robotică.
Îi mulțumesc domnului prof. univ. dr. Răzvan Bologa, din cadrul Academiei de Studii Economice București, președintele Asociației Clubul Informaticii Economice CyberKnowledgeClub și sufletul echipei First Lego League România, pentru invitația pe care ne-a adresat-o, aceea de a fi parte în organizarea, desfășurarea și promovarea competiției în comunitatea locală.
Am convingerea că orașul nostru va deveni, în acest fel, în perioada organizării acestei etape Challenge (9-16 ani) a competiției, o adevărată capitală a roboticii în România! Evenimentul va aduna în municipiul nostru concurenți din întreaga țară, dar și elevi, studenți, cadre didactice și voluntari implicați în organizare, cu toții îndrăgostiți de acest domeniu. Și, cu siguranță, vom avea un public pe măsură!
Concursul First Lego League (FLL), https://firstlegoleague.ro/ promovează educația STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), inovația, lucrul în echipă și creativitatea. La ediția din 2024 au participat, la nivel mondial, aproximativ 600.000 de concurenți din 93 de țări.
Competiția se va desfășura la Centrul Universitar Nord din Baia Mare – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, cu sprijinul domnului prorector, conf. univ. dr. ing. ec. Dinu Darabă și al cadrelor didactice universitare din Departamentul de Inginerie Electrică, Electronică și Calculatoare de la Facultatea de Inginerie”, a spus Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.
Etapa regională din municipiul Baia Mare a fost organizată cu sprijinul cadrelor didactice universitare din Departamentul de Inginerie Electrică, Electronică și Calculatoare din cadrul Facultății de Inginerie, respectiv al Primăriei Municipiului Baia Mare.
Evenimentul face parte din inițiativele derulate de Asociația Clubul Informaticii Economice CyberKnowledgeClub, o organizație ce reunește cadre didactice universitare de la Academia de Studii Economice București și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, având ca scop promovarea educației digitale și tehnologice.
Înainte de a începe concursul, au fost transmise participanților mai multe idei și concluzii:
- Construirea și programarea roboților vă încurajează să vă folosiți din plin imaginația și să veniți cu idei inovatoare, stimulându-vă astfel creativitatea.
- Proiectele din domeniu vă implică în identificarea și rezolvarea unor provocări dintre cele mai diverse, ajutându-vă să vă dezvoltați gândirea logică și capacitatea de a găsi soluții creative.
- Prin robotică dobândiți o bază solidă în domeniul STEM, lucru deosebit de important, pentru că știința, tehnologia, ingineria și matematica sunt esențiale pentru mersul înainte în lumea modernă. Integrați, astfel, cunoștințe interdisciplinare, dezvoltându-vă un set complex de competențe.
- Într-o lume în care componentele domeniului STEM joacă un rol tot mai activ, învățarea roboticii vă ajută să fiți din ce în ce mai bine pregătiți pentru carierele viitorului.
- Competiții precum cea de astăzi vă învață să lucrați în echipă, să colaborați eficient și să atingeți în comun obiectivele fixate.
- De asemenea, limbajele de programare, în lumea cărora ați pășit, vă dezvoltă abilități serioase pentru viitor.
- Cred că sentimentul pe care îl trăiți odată cu finalizarea unui proiect, cum ar fi construirea unui robot funcțional, este unul deosebit, iar încrederea în propriile voastre puteri crește corespunzător.
- În mod sigur mai apar și eșecuri, dar acestea sunt parte firească a procesului de învățare. Fiți perseverenți, pentru că perseverența este cheia succesului.
- Prin tot ceea ce faceți, dragi tineri, desfășurați activități practice și interactive, mult mai atractive și mai captivante decât metodele tradiționale de învățare, cu care noi, cei mai în vârstă, eram obișnuiți.
- Voi demonstrați astăzi că tehnologia poate fi folosită pentru a rezolva probleme reale, iar în viitor sigur veți identifica soluții utile chiar și pentru comunitățile voastre, în care trăiți sau veți trăi alături de familiile voastre.
- Participând la competiții, precum cea de astăzi, beneficiați de oportunități excelente de a învăța într-un mediu competitiv, prietenos, de a socializa cu alți tineri pasionați.
- Vă dorim mult succes la probele la care veți participa! Și nu uitați, astăzi cu toții sunteți câștigători!
Concursul din Baia Mare a fost câștigat de o echipă din Timișoara. A participat și o echipă din Baia Mare cu rezultate bune.
Despre First Lego League
First Lego League este cea mai mare competiție globală de robotică educațională. Este organizată de FIRST (For Inspiration and Recognition of Science and Technology) și LEGO Education. Aceasta încurajează elevii să exploreze domeniul științei și tehnologiei printr-o abordare interactivă, pregătindu-i pentru carierele viitorului. Edițiile din România sunt gestionate de către Asociația Clubul Informaticii Economice – CyberKnowledgeClub (CKC) din București, România.
First Lego League, una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de robotică educațională, ajunge la finalul sezonului 2024-2025 cu o serie spectaculoasă de evenimente cu caracter regional și național care vor reuni cele mai bune echipe din România. La ediția din 2024 s-au înscris, la nivel mondial, peste 600.000 de concurenți, din 93 de țări.
- Etapele regionale de la Galați și Baia Mare au avut loc pe 15, respectiv 16 februarie;
- Etapele regionale de la București au fost pe 22 și 23 februarie;
- Pe 1 Martie 2025 are loc faza națională la București nivel EXPLORER 6-10 ani, respectiv pe 8 Martie 2025 pentru nivel CHALLENGE 9-16 ani.
Competiția oferă elevilor pasionați de Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică (STEM) oportunitatea de a demonstra cunoștințele și abilitățile dobândite pe parcursul sezonului.
Tema finalei ediției 2024-2025 este SUBMERGED
Finala din acest an va aduce provocări complexe și inovatoare, punând echipele în fața unor teste de creativitate și inginerie pe tema aplicațiilor de robotică în lumile subacvatice. Participanții vor trebui să conceapă, să construiască și să programeze roboți folosind piese Lego și platforme software dedicate, aplicând principiile ingineriei pentru a rezolva provocările competiției.
Desfășurarea finalei
Cele mai bune echipe vor avea ocazia să concureze pentru titlul de campioni ai ediției 2024-2025, demonstrându-și abilitățile și inovația.
INTERVIU Profesorul Răzvan Bologa
„O probă STEM la Evaluarea Națională ar corespunde tendințelor actuale din societate. În educație ai ceea ce testezi. Problema cea mare cu Evaluarea Națională este că lipsește componenta STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică). Elevii sunt testați doar la matematică și literatură. O probă STEM la Evaluarea Națională ar corespunde tendințelor actuale din societate, susține profesorul Răzvan Bologa, într-un interviu pentru Edupedu.ro. Acesta a explicat de ce elevii de azi au nevoie de competențe STEM și cum pot fi ajutați profesorii din România să predea lecții STEM. Inteligența artificială poate ajuta cadrele didactice obișnuite să livreze lecții STEM fără o pregătire suplimentară, în contextul în care școlile din România au un deficit de cadre didactice capabile să livreze lecții STEM.
Desigur, unii se vor întreba cum de ne gândim la programe STEM când avem atât de mulți elevi care eșuează la Evaluarea Națională? Din experiența mea, interesul elevilor pentru programe STEM este mult mai mare decât cel pentru Evaluarea Națională. Asta ne-a permis să obținem rezultate concrete în cadrul nextlab.tech, inclusiv cu elevi din mediul rural.
Elevii de azi au nevoie de competențe STEM pentru a se descurca când vor fi adulți, pentru că abordează probleme globale și reduce disparitățile socioeconomice, oferind oportunități egale de învățare”, a spus profesorul Bologa.
„Fără o educație STEM bună, elevii de azi vor avea locuri de muncă mai puțin dorite când vor fi adulți. Elevilor le plac noile tehnologii, deoarece sunt nativi digitali. Educația STEM este esențială pentru dezvoltarea competențelor necesare în societatea modernă. STEM stimulează gândirea critică, creativitatea și rezolvarea problemelor, pregătind elevii pentru cariere bine plătite și atractive. De asemenea, abordează probleme globale și reduce disparitățile socioeconomice, oferind oportunități egale de învățare. La nivel european, există o serie de politici legate de prioritizarea STEM în educație. Subiectul este unul important pentru competitivitatea țărilor din UE. Chiar președinta Comisiei Europene a reluat recent tema prioritizării educației STEM, la scurt timp după realegerea ei în funcție. În cadrul testelor PISA, se pune, de asemenea, accent pe STEM. Trebuie, totuși, spus că într-un sistem educațional se pune accent pe materiile care sunt testate în cadrul evaluărilor. Pană la urmă, ai ceea ce testezi. Asta e problema cea mare cu Evaluarea Națională. Componenta STEM nu există în cadrul Evaluării Naționale. Elevii sunt testați doar la matematică și literatură. Este nevoie să introducem STEM la Evaluarea Națională. Se tot vorbește despre acest lucru din anul 2011, când a fost aprobată legea lui Daniel Funeriu și tot de atunci se bate pasul pe loc”, a spus profesorul Bologa.
Rep.: Cum reușiți să atrageți elevii spre robotică și inteligență artificială? Ce îi fascinează cel mai mult? Ce perspective de viitor le oferă?
Răzvan Bologa: Elevii de azi sunt nativi digitali și caută să interacționeze cu noile tehnologii. Filosofia noastră este bazată în mare parte pe utilizarea kiturilor de robotică open-source care au un preț redus și pot fi distribuite pe scară largă. Kiturile sunt oferite împreună cu tehnologii asistive bazate pe AI.
În momentul când elevii au primul contact cu lumea roboticii, ei utilizează echipamente open-source cu care pot experimenta în voie, fără teama de a le strica, deoarece pot fi înlocuite la un cost foarte mic. Ulterior, elevii evoluează spre echipamente mai complexe.
Programul nextlab.tech a schimbat viețile a zeci de mii de elevi
Încă de la prima ediție a concursului de robotică nextlab.tech, am oferit kituri gratuite și un asistent bazat pe inteligență artificială. Abordarea s-a dovedit una de succes. Între timp, am evoluat atât în privința performanțelor tehnologiilor de inteligență artificială, cât și în ceea ce privește oferta noastră de robotică.
Începând de anul acesta, m-am implicat în organizarea în România a cunoscutului concurs de robotică First Lego League (FLL), cel mai mare concurs de robotică pentru copii la nivel mondial.