• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 5 Decembrie , 2022

Bădălău, cel care a vrut să facă ghiuluri cu aurul maramureșean, arestat 30 de zile

Niculae Bădălău, politician înscăunat la șefia Curții de Conturi, a fost arestat recent pentru 30 de zile. Fost pesedist, Bădălău are un lung istoric al problemelor cu legea, dar și o poveste despre cum a legiferat în propriul interes. De asemenea, el a  fost o perioadă
ministru al Economiei, poziție din care a făcut valuri cu redeschiderea mineritului neferos.


În 1988, Bădălău a fost condamnat pentru că a furat patru saci cu grâu. Fostul baron PSD a primit la acea vreme o pedeapsă de un an de închisoare la locul de muncă, dar n-a apucat să o execute. Nicolae Ceauşescu, cu ocazia aniversării a 70 de ani, a amnistiat toate condamnările mai mici de 10 ani. În 2013, a mai fost pus sub învinuire tot pentru trafic de influență. Era vorba de celebrul dosar în care procurorii susțineau că a primit pulpe de pui, piept de pui și ficăței pentru o petrecere electorală. Dosarul a fost clasat de procurori. În 2017, a tânjit pentru prima dată la funcția de șef al Curții de Conturi. Dar, pentru o perioadă, a ajuns ministru la Economie. Un fel de lup paznic la oi. Niculae Bădălău a redeschis subiectul mineritului neferos. Ministrul a declarat într-o emisiune, pe postul național TV, că mineritul neferos se va deschide până în vara anului 2019, iar printre companiile ce vor produce aur, argint, cupru şi alte metale neferoase a fost nominalizată şi Remin Baia Mare, compania durerii maramu­reșene. Era începutul anului 2019.
„Până în august, am primele contracte. Le fac publice. Remin Baia Mare îi dau drumul. Acum câteva săptămâni, au încercat unii să îi vândă sediul central care este în Baia Mare, o frumusețe. I-am oprit și nu vând nimic. Cupru Min – Lulescu – Moldomin va deveni a doua din Europa, ca metalurgie. Firma care va veni are condiția să facă metalurgie, vreo 200 și ceva de milioane. Atunci începem să contăm și noi în Europa. Mai am Băița și restul care sunt mai mici”, a spus ministrul la emisiunea de televiziune.
„Avem aur foarte mult. Îl vindem, îl ia Banca Națională, ne facem inele, ghiuluri. Luăm firme străine, ei vin cu tehnica, noi venim cu resursele. Se poate cu cât vine fiecare. Resursa noastră de cupru și aur, numai pe Cupru Min și Moldomin, duce peste 80 de ani, trăim din ea și nu vrem să-l exploatăm. Luăm materialul și îl exploatăm bulgări afară, concentrat. Asta facem. La containere am încasat peste 100 de milioane de euro”. El s-a referit la faptul că din cele 460 de mine românești mai lucrează doar cea de la Cupru Min, unde exploatează cupru, respectiv se scoate concentratul şi se pune în containere, după care se vinde în China.
„Vă dați seama?! Și este rentabil. Și noi nu mai avem metalurgie. Noi nu facem nimic în România. Noi nu avem valoarea adăugată. Am chemat Consiliul de Admi­nistrație de la Cupru Min și i-am întrebat: «Când se termină contractul acesta?». «În octombrie». Nu mai prelungim, nu mai sunt de acord, că statul este proprietar, prin Ministerul Economiei. La trei zile, mi-a venit firma cu 500 de milioane că sunt de acord să investească în România”. „A venit o firmă și mi-a spus, la Remin, care este închisă din 2008: «Ce datorii are?». «125 de milioane de euro». «Jumătate vă plătim acum, restul în șase luni și vrem să facem asociere să îi dăm drumul»”, a prezentat ministrul un dialog cu potențiali investitori la Remin Baia Mare. În acest mod, am aflat şi care ar fi datoriile companiei maramureșene, respectiv 125 de milioane de euro! O sumă!
Dar, până la urmă, nu s-a mai întâmplat nimic. Mineritul neferos nu a pornit, Remin a rămas în aceeași situație, cu sute de milioane datorii, iar Bădălău a plecat de la cârma ministerului Economiei. Adevărul e că, în perioada ministeriatului lui Bădălău, s-a vorbit destul de mult de redeschiderea mineritului. Parlamentari și oficiali au tot bătut moneda redeschiderii. Din păcate, toți au uitat de legislație. Mineritul nu se poate redeschide decât cum a fost închis, adică prin hotărâre de guvern. În plus, trebuie o nouă Lege a Minelor.
De la acea perioadă, Niculae Bădălău a ajuns unde a vrut, la Curtea de Conturi, iar acum în arestul Poliției. Ciudat destin, de la pulpe de pui, la ghiuluri și, în final, în arestul Poliției.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.