Rockerii din Biserica

“Mie, cel mai mult imi place Smokie!” Cand auzi aceasta preferinta, te gandesti, in cel mai fericit caz, la un fan al formatiei britanice. Cand afirmatia vine din partea unui absolvent de Teologie, cantor intr-o biserica romano-catolica, esti interesat de apropierea sacrului de ritmurile rock. Asa ai ocazia sa afli povestea celui care a cantat liturghiile pe muzica rock, folosind instrumente specifice, dar nu pe scena, ci in Biserica. Si nu de acum, ci din anii duri ai comunismului!

De necrezut! Ceea ce parea imposibil pe vremea comunismului rosu, a fost realizat de un cantor indragostit de muzica rock. Pentru a atrage tinerii in biserica, acesta le-a propus liturghii pe muzica lor preferata. Asa a luat fiinta, in Baia Mare, una dintre cele mai surprinzatoare miscari de lupta impotriva ateismului promovat de autoritatile anilor ’70. “M-am nascut in 1957, 3 octombrie, in Foieni, o comuna situata in apropiere de Carei. Parintii erau niste oameni simpli (tata era lacatus, iar mama casnica) dar m-au incurajat sa-mi urmez drumul pe care l-am ales. Primele notiuni de muzica le-am primit de la o fosta calugarita. Dupa scoala generala, am plecat in Alba Iulia, la Scoala de cantori (cum se numea pe vremea aceea), singurul colegiu romano-catolic din tara. Voiam sa devin preot. Am continuat studiul la orga si pian cu dascali deosebiti. Dupa liceu, am intrat la Institutul Teologic, dar dupa un an am renuntat si parintele capelan Martin Lorincz, de la Biserica Romano-Catolica din Baia Mare, m-a chemat in parohia lui pentru a canta la orga. Timp de patru ani, avand o bursa de studii, am frecventat cursuri de orga la Universitatea din Budapesta. Drumurile costau foarte mult, dar ma ajuta preotul si aveam o foame de cunoastere pe care nimeni nu mi-o putea astampara. Trebuia sa invat cat mai mult, as fi vrut totul. Dupa ’90 am primit o bursa speciala si am putut continua studiul la Colegiul Universitatii din Linz (Austria), unde timp de trei ani am aprofundat arta dirijoratului. Intre timp, am terminat si Institutul teologic de la Universitatea Babes Bolyai.” Asa isi sintetizeaza viata Ernest Czoll, omul care a revolutionat activitatea corala bisericeasca.

Corul “rockerilor”

In 1978, in plin elan al afirmarii “societatii socialiste”, tanarul cantor romano catolic din parohia “Regele Cristos” din Baia Mare a infiintat primul cor, iar in 1986 a pus bazele unui cor format exclusiv din tineri, pe care l-a numit “Corul de Tineret al Regelui Cristos”, iar ulterior ”Schola Rivulina”. “Am cautat o modalitate prin care sa atragem tineretul in biserica. Vremea era asa cum era, muzica religioasa nu ii motiva, asa ca ne-am decis sa le propunem sa cantam textele religioase pe muzica lor preferata. Reactia a fost mai mult decat entuziasta. Era o incantare sa-i vezi cum asteapta repetitiile. Prima liturghie moderna a fost o piesa compusa in 1967, cu versuri sacre pe muzica “beat” (gen muzical impus de formatia britanica “The Beatles”- n.red.), de un calugar iezuit francez. Cantam in orice stil muzical. Rock, hard, pop, spiritual, gospel si chiar samba sau heavy metal. Pana la urma, nu conteaza muzica, ci credinta si pasiunea, asa ca nu consider ca a fost o actiune daunatoare, dimpotriva.” Cantorul tinea liturghiile cu sonoritati moderne, adaptand muzica bisericeasca la stilurile moderne auzite la posturile de radio occidentale si a continuat cu creatii proprii, care reprezentau comunitatea.

Violenta pe Scanteii

“Firesc, au inceput si problemele. In 1987, am primit prima somatie oficiala. Responsabilul cu Cultele a venit la parohie, la preotul Ilk Anton Josef, si i-a atras atentia ca ar fi cazul sa incetam activitatea. De fapt, nu-i deranja muzica, nici nu cred ca ei constientizau ce se intampla, problema era ca reuseam sa-i strangem pe tineri in jurul bisericii. Veneau peste 100 de adolescenti si asta nu era bine in mentalitatea comunistilor, care vorbeau despre o tentativa a noastra de a-i indoctrina fortat. Am continuat, in pofida acestor somatii, care se inmulteau pe zi ce trecea. M-au chemat la Securitate si mi-au pus in vedere sa incetez orice activitate cu tineretul. Atunci, totul s-a limitat la amenintari verbale si m-au eliberat spunand ca ma vor urmari. Spuneau ca n-avem voie sa ne ocupam de tineret si ne-au impus sa incetam repetitiile din biserica. Trebuiau sa faca din ei pionieri de nadejde si credeau ca biserica ii schimba negativ. Mi-au spus ca ar fi bine sa inteleg, ca altfel o sa se ocupe altii de mine. In ’89, in luna octombrie, cei de la Securitate m-au luat de acasa si m-au dus la sediul de pe fosta strada Scanteii. Acolo mi-au spus ca m-au atentionat sa incetez, dar i-am ignorat. M-au batut, dar nu acuz pe nimeni, fiecare si-a facut datoria. Ei au crezut ca asa e bine, eu am crezut in ceea ce faceam... asa erau timpurile”, a incheiat amintirea acelui moment, soptind ca nu a vrut sa faca nimanui vreun rau. Erau convingerile lui, atat. “Le-am spus: . Cred ca aceea era programata ca penultima faza. Daca nu ar fi fost Revolutia din decembrie ’89, nu vreau sa-mi imaginez ce ar fi urmat.” In seara de Craciun a anului 1989, cantorul a cantat impreuna cu tinerii din cor, “Oda bucuriei” a lui Ludwig van Beethoven in varianta rock, despre care spune ca, daca ar fi auzit-o, autorul ar fi tacut, surprins.

Premiera absoluta!

“Cantam in toate stilurile moderne. Dupa o vreme, in care am preluat tot felul de melodii ale formatiilor vestice (Beatles, Rolling Stones, Guns’n Roses, Bon Jovi, Metallica), am inceput sa compun propriul nostru repertoriu. La inceput au fost piese mai mici, iar apoi, dupa ce ne-am perfectionat, am compus prima opera. Pentru inceput, aceasta avea sonoritati mai lente, era conceputa in stil pop, iar apoi am adaptat-o la un stil mai apropiat de rock (cu viori, percutie, chitare si claviaturi). Aceasta prima opera se numea “Patimile lui Iisus”, dura 30 de minute si era povestea celor trei zile de suferinta ale Fiului Domnului. Participau aproximativ 45 de persoane (solisti, instrumentisti si corul).” Despre cea de-a doua opera rock compusa de cantorul-teolog Czoll, se vorbeste entuziast. “Parintele doctor Tempfli Imre, care pe acea vreme se afla la o bursa de studii in Roma, si care acum este directorul Ordinului de Ajutorare a Bisericilor din Europa de Est (institutie care isi are sediul in Konigstein, Germania), mi-a spus ca s-a gandit sa scrie textul unei creatii care sa povesteasca cele 40 de zile de dupa invierea lui Iisus si m-a rugat sa colaboram. Am compus aceasta opera in care, in premiera mondiala, se canta despre o perioada prea putin cunoscuta din existenta pamanteana a lui Iisus. Opera incepe cu cele trei femei care se indreapta spre Mormantul Sfant si se incheie cu promisiunea lui Iisus ca-l va trimite pe Pamant pe Duhul Sfant si cu Inaltarea Sa. Opera, creata in patru luni pe ritmuri de rock, metal si chiar samba, se numeste “Fratele Iisus” si ceea ce este interesant e ca personajul principal nu e Iisus, ci Aposolul Toma, cel mai apropiat temperamental de omul de azi. De fapt, din acel “Crede doar in ceea ce vezi” s-a cladit toata povestea.

Importanti sunt oamenii!

In pelerinajul sau prin lume (“din Transilvania, numai in Brasov n-am cantat! Iar din Ungaria, de asemenea ar fi mai simplu sa spun unde n-am cantat inca”) a fost intrebat de nenumarate ori de ce nu apeleaza la muzicieni profesionisti. ”Erno” Czoll considera ca muzica sa e importanta nu pentru performanta, ci pentru unitatea comunitatii. “Asta e foarte important, comunitatea. In corul nostru nu sunt numai romano-catolici, sunt si ortodocsi, baptisti, greco-catolici. Sunt tineri de toate nationalitatile: romani, maghiari, germani... Noi am cantat si in biserici ortodoxe, baptiste, reformate si greco-catolice, oriunde suntem primiti.” Despre felul in care slujesc, cantorul recunoaste ca sunt si oameni care nu aproba acest gen de liturghii, dar acestia le pot alege pe cele clasice. Pe de alta parte, sunt oameni care vin numai pentru a-i vedea pe “rockerii” din biserica.

Catalin VISCHI