MORISCA INTERESELOR SOLEL-BONEHM

Rezultatul cheltuirii a 7 milioane de dolari pentru aductiunea de apa in satele maramuresene e dezastruos! Proiecte platite de mai multe ori, costul “incarcat” al lucrarilor, rocade strategice in listele de beneficiari sunt doar cateva din tarele unui proiect guvernamental inceput in 1997 si, in mare parte, nedefinitivat nici astazi. Pe scurt: ratare.

In 1997, Guvernul Romaniei a girat 220 de milioane de dolari pentru un program national de aductiune de apa in mediul rural. Programul urma sa fie realizat de firma israeliana Solel Boneh-Tahal Joint Venture. Solel Boneh a fost numit in functia de executant, iar Tahal, responsabila pentru intocmirea studilor de fezabilitate, ca proiectant si supervizor. Aparent, urma sa fie derulat un “joint venture” (contract de asociere) profitabil pentru toata lumea. Niste tarani

Initial, taranii din peste 1.500 de sate au fost “aburiti” de domnii de la Bucuresti ca vor avea apa la cismele (sublima realizare in mileniul III!). Incet, numarul satelor de pe lista scadea invers proportional cu bugetul firmelor implicate “la prima mana” in derularea mirificului proiect. Pana la urma, au ramas ceva mai mult de 500 de sate, iar din lucrari s-au definitivat, probabil, jumatate. “Nu si-au calculat bine banii”, veti spune. Eroare, banii au fost cheltuiti fara discernamant, ingrosand bugetul firmei israeliene si al altor cativa “descurcareti”. Detalii despre functionarea de tip tentacular al concernului din Tara Sfanta si despre implicatiile sale in Tara Unde Orice e Posibil, in viitorul apropiat. Revenind la apa, pentru ca banii nu se puteau intinde la tot plavanul, au urmat selectii dupa selectii. Pe lista de finantare au avut loc in primul rand (accidental, desigur) cei inregimentati politic unde trebuie, adica in PSD. Masura normala, daca ne gandim ca ultima lista a purtat parafa guvernului Nastase! Ca o paranteza, va reamintim de subiectul unui articol anterior, in care peste 40 de primari din Maramures si-au descoperit brusc afinitatile pentru partidul-stat in acest mandat. “Verticalitatea politica trebuie sacrificata. Apa e prioritara!”

Niste proiecte

In fine, primarii din comunele “norocoase” au inceput prin a face proiecte. Acestea trebuiau facute musai-musai la israelienii de la Tahal (altfel israelienii de la Solel Boneh nu aprobau inceperea lucrarii). Si proiectele astea costau cat mahonul din Casa Poporului (adica 4% din costul lucrarilor). Exista cazuri in care primarii au “uitat” sa cuprinda cate-un sat din comuna si au revenit la “domnii din Israel” sa refaca proiectul. “Omisiunea” mai costa 4%, care intra in acelasi cont al Tahal. Referitor la proiect, coordonatorii unor firme romanesti care au efectuat lucrari in subantrepriza ne-au declarat ca proiectele erau aproximativ identice! Practic, s-au incasat bani de vreo 500 de ori pe un proiect la care se aduceau mici modificari, in functie de situatia geodezica. Dupa ce se vedeau cu proiectul aprobat, unii primarii mai trebuiau sa plateasca un proiect (viabil, facut de cineva care a fost la fata locului). Asa ca banii se scurgeau, prin proiectele cartonate nu curgea apa-curenta, iar baba Safta tot cu fantana, cu galeata, cu izvorul…

Niste fraieri

Conform conventiei, lucrarile trebuiau date in subantrepriza unor firme romanesti. Unii din cei care au inceput cu elan efectuarea lucrarilor au renuntat inainte de a finaliza lucrarile. Sub protectia anonimatului, unul dintre subantreprenori ne-a declarat ca a renuntat cand a realizat ca erau cooptati in proiect pe post de palmasi. “O lucrare, evaluata cinstit la 2,5 miliarde de lei, mi-au platit-o cam la 45% din valoare. Am fost dusi in eroare la semnarea contractului, pentru ca ni s-a spus ca Solel Boneh va asigura materialele. Dupa ce am inceput lucrarile intr-o comuna din Maramures am realizat ca trebuia sa mergem noi dupa materiale pana in Carei (judetul Satu Mare). Nu numai banii de transport, timpul pierdut si muncitorii care trebuiau platiti suplimentar pentru aducerea materialelor a fost cauza. Pentru ca nu ne-au dat voie sa cumparam materialele, am fost obligati sa lucram cu ce ne-au pus ei la dispozitie. Va dau un singur exemplu, pentru a nu intra in detalii tehnice complicate. Au cumparat teava subtire in pereti ca era mai ieftina, dar sudurile necesitau mai mult timp (normal ca pe ei nu ii interesa acest aspect, pentru ca de platit muncitorii era atributiunea noastra). Apoi, in loc sa fie achizitionata teava , au adus teava in segmenti mici. Din nou ei au iesit mai ieftin, dar subantreprenorii au fost nevoiti sa plateasca mai mult, pentru ca muncitorii trebuiau sa faca un numar mult mai mare de suduri. Cei de la Solel Boneh au facut, practic, doar montarea rezervoarelor si a pompelor, lucrari pentru care aveau angajata o echipa de patru oameni, care se plimba unde era nevoie.”

Niste “jmecheri”

Alta “cheltuiala neprevazuta” a fost achizitionarea de utilaje “vitale” pentru functionarea sistemelor de aductiune de apa, de regula pompe suplimentare. Apropo de “suplimente”, pentru lucrari suplimentare este prevazuta o alta taxa, numita pompos “de asistenta tehnica”. Adica alti bani ciupiti din realizarea proiectului. Taxa este tot de 4% din valoarea lucrarilor (au un fix cu procentul asta!). E greu sa consideri normal ca firma care executa lucrarea (subantreprenorii romani) sa castige doar 12-14%! Materialele costa aproximativ 30% din pretul lucrarii, proiectul 4%, asistenta tehnica 4%, alte cheltuieli 10% (procent generos!)… Dar parca lipsesc niste procente. Multe. Cum au fost justificate celelalte procente din totalul lucrarii. Profit? Cam mare, pentru montarea unor bazine si pompe, nu-i asa? Un calcul aritmetic pe care-l poate face si ministrul Miron Mitrea arata ca daca un proiect s-a refacut cel putin o data si daca “au fost necesare” si lucrari care presupuneau “asistenta tehnica”, satul respectiv a fost vaduvit de 12% din bugetul pentru aductiunea de apa. Curiozitatea ne impinge la un calcul al “pierderilor calculate”. Daca din ceva mai mult de 200 de milioane de dolari “se baga apa” in 500 de sate, rezulta ca peste 20 de milioane dolari se regasesc in conturile responsabililor cu partea tehnica (proiecte, asistenta etc.). Cu ce le-a ramas din bugetul drastic ciuntit, autoritatile comunale trebuie sa aduca apa pe ulitele din sate.

Niste conventii

In 1997, Guvernul (prin Ministerul Finantelor Publice) a aprobat girarea unui credit extern in valoare de 340 milioane de dolari pentru alimentarea cu apa a satelor si constructia de locuinte sociale. Beneficiarul este Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului (MLPAT). Acesta a repartizat banii Consiliilor Judetene in baza unor conventii, iar lucrarile (castigate la nivel national de Solel Boneh-Tahal Joint Venture) au fost date in subcontractare firmelor romanesti. In contractul pentru aductiune de apa dintre MLPAT si Maramures erau cuprinse opt comune (Bistra, Barsana, Dumbravita, Giulesti, Sacalaseni, Stramtura, Sisesti, Basesti). Judetului ii reveneau 8,7 milioane de dolari. Numai ca actul fusese semnat cu doua saptamani inaintea parafarii contractului dintre MLPAT si Solel Boneh-Joint Venture. Asa ca, in 1998, Maramuresul s-a “trezit” cu doar 6,28 de milioane de dolari (suplimentati la 7 milioane, in 2002).

Niste rocade

Nici listele cu beneficiari (comune) propuse in 1997 nu au scapat de modificari repetate. In 2002, lista s-a subtiat considerabil, ramanand viabile proiectele de la Ulmeni, Sacalaseni, Boiu Mare, Asuaju de Sus si Dumbravita (toate localitatile sunt conduse de primari PSD). Primarii comunelor respinse considera ca s-a incalcat un proiect initial in favoarea altor comune care nu fusesera prinse in conventia din 1997. Dar nu era prima oara cand nu se respecta un act oficial. Reprezentantul Directiei Tehnice a CJ Maramures (DGT) explica “rationamentul”. “Localitatile trebuiau sa aiba un studiu de fezabilitate facut, s-a luat in considerare numarul de locuitori si conditiile oferite de acestea antreprenorului general (!). S-a mers, unde nu trebuia sa se inceapa, chiar de la zero. Si atunci s-a inceput cu ce oferea niste facilitati. Au fost scoase cateva localitati, pentru ca n-ajung banii. Daca acest credit era o guma de mestecat, atunci le–am fi lasat toate. In nici un caz nu se puteau face, la nivel de tara, din 220 de milioane de dolari, aductiuni pentru 1.500 de localitati”, a declarat Grazziela Bolma, director adjunct DGT.

Niste… otrava!

Prima localitate in care s–a dat autorizatie de constructie a fost Ulmeni, cu satele Manau si Arduzel. Valoarea initiala a investitiei era de circa 700 de mii de dolari. Lucrarile sunt definitivate, dar cismelele sunt folosite doar ca element de decor si avizier pentru atentionarea cetatenilor ca “apa nu este potabila si exista pericol de otravire”! Pentru ca oamenii din Ulmeni sa aiba apa potabila e nevoie de un sistem de deferizare, care costa 357 de mii de dolari, bani neprevazuti in contractul initial. “Toata apa din lunca Somesului trebuie deferizata. Nu a fost prevazut in contractul initial. Sistemele de deferizare se includ abia la sfarsitul lucrarii, dupa ce se face analiza apei. Ulmeniul este singurul caz in care s-au mai dat niste bani”, a spus Bolma. Cu alte cuvinte, se stia ca apa nu va fi potabila fara acest sistem de deferizare, sistem care ridica pretul lucrarii la peste 1 milion de dolari! Dar banii fiind repartizati pe judet si nu pe comune, se va aplica versetul biblic: celui ce are i se va mai da, iar celui ce n-are i se va lua si ceea ce are.

Niste strategii

In Maramures s-a insistat pe aplicarea proiectului in comunele Sacalaseni si Dumbravita, pe motiv ca acestea puteau fi racordate la reteaua de apa a Baii Mari cu o investitie minima. Numai ca lucrarile au costat 1,740 milioane de dolari pentru Sacalaseni si 2,363 de milioane de dolari pentru Dumbravita. Deloc ieftin. “Initial, am primit 1 milion de dolari, dupa care am mai cerut 800 ca sa includem si Coas si Culcea. Receptia am facut-o in luna octombrie a anului trecut, dar am dat drumul la apa anul asta”, a spus Sabin Rat, primarul din Coas. “Am primit cate 2,5 milioane de dolari. Mai trebe’ facuta receptia la Chechis. Cred ca prin 27 a fi gata si asta”, crede Gheorghe Campean, viceprimarul din Dumbravita. Nici la Boiu Mare lucrarea de aductiune de apa, in valoare de aproape 900 de mii de dolari, nu a fost lipsita de probleme. Au fost vehiculate numeroase termene de predare, a fost modificat proiectul initial. “Nerespectarea proiectului in ceea ce priveste debitul de apa a fost cauza distrugerii sistemului de captare, in primavara. Sistemul e compromis, arata ca dupa bombardament”, declara Emil Hosu, fostul primar, in timpul mandatului caruia a fost aprobat proiectul.

Niste “resturi”

Asuaju de Sus urmeaza sa primeasca… ce va mai ramane din cei 7 milioane de dolari. Mai mult ca sigur, “resturile” nu vor acoperi costul lucrarilor, mai ales ca va fi nevoie de un sistem de deferizare asemanator celui de la Ulmeni, deoarece apa va fi captata tot din bazinul Somesului (de la Salsig). “A ramas mai putin de un milion de dolari pentru alimentarea comunei Asuaju de Sus, dar intrucat conducta trece prin Rodina, s-a dimensionat aductiunea si pentru satul Rodina si pentru comuna Baita de sub Codru. In aceste doua locuri nu se vor efectua lucrari din acesti bani. Cand vor avea bani sa-si faca aductiune cu apa, se vor racorda la reteaua Asuaj. Apa gratis nu este nicaieri in lume! La Sisesti s-a renuntat, deocamdata. Asuaju are sanse, da’ nu stiu in ce masura ajung banii. Nimeni nu ne obliga sa facem intregul proiect din aceasta sursa de finantare. Eu pot sa spun ”, a declarat Bolma.

Niste exemple

Primarii din comunele “radiate” de pe listele initiale de beneficiari au inceput lucrarile de aductiune de apa in regim propriu, mai sperand inca la sprijinul guvernului. Cum bugetele locale nu sunt foarte grase, apa va curge, probabil, in satele din zona Codru la Sfantu-asteapta. Oricum, primarii se dovedesc a fi mai economi decat Guvernul Romaniei, deoarece costurile lor de aductiune sunt cu cateva zeci de miliarde de lei mai mici decat cele realizate de Solel Boneh-Tahal Joint Venture. “Am fost de acord sa oferim terenul din domeniul public pentru aductiunea de la Asuaj. Intelegerea a fost sa faca aductiunea si pentru localitatea Rodina. Acum asteptam sa inceapa investitia. In Arinis, am inceput in regie proprie. Cand va fi gata, va costa in jur de 2 miliarde si jumatate. Copiii mergeau la scoala cu sticluta de apa de acasa. Acum avem bazin cu robinet si in fiecare dimineata femeia de serviciu alimenteaza bazinul respectiv cu apa potabila”, a spus Gheorghe Muresean, primarul din Arinis. In Baita de sub Codru, oamenii sunt nevoiti sa aduca apa de la cativa km distanta. “Pana amu’, meream noaptea sa aducem apa de departe, ca vineau altii si-o duceau si nu mai ramanea nimnica. Amu’, s–o construit o fantana, da’ altii vin de la 2 km dupa apa. Sa zace, in gluma, ca ne furam unii la altii apa”, a spus Floare Silaghi, o sateanca din Baita de sub Codru, un sat din Romania mileniului III. Se pare ca nici dupa definitivarea aductiunii de la Salsig problema apei nu va fi rezolvata, fiindca pretul va fi mult prea mare pentru buzunarele saracite ale codrenilor. “Solutia pomparii apei de la Salsig nu este convenabila pentru localitatile din zona Codru. De la Salsig la Baita sunt 12 km in linie dreapta si o diferenta de vreo 140 de metri inaltime. Asta inseamna niste costuri enorme de pompare”, a spus Dumitru Dumuta, primarul din Baita de sub Codru. “Coincidenta” face ca multe din lucrarile de aductiune de apa sa fie inaugurate tocmai inainte de alegeri. Oamenii trebuie sa uite ca tergiversarile dureaza de peste sapte ani si sa puna stampila “pa primaru’ care le-o bagat apa”. Si cine a avut partidul in spate pentru aceasta realizare? “Ne pune sistemu’ de deferizare si cred ca pa la alegeri stropim p-aci cu apa! Si poate punem si un pic de vin in ea”, a spus Vasile Ardelean, primarul din Ulmeni. “Ultimul termen a fost pe 18 decembrie, dar a fost un necaz si la statia de filtrare… Acum bazinul e echipat”, se lauda si Gavril Pop, primarul din Boiu Mare. In consecinta, traiasca apa in care ne-am nascut!

Conventia initiala prevedea lucrari de 8,7 milioane de dolari. In decembrie 2002 s-a specificat si suma finala pentru Maramures, respectiv 7 milioane de dolari. Ziceau ca nu este singura situatie in care s-au semnat conventii pe sume care nu corespund cu realitatea. (Grazziela Bolma, director executiv adjunct la Directia Generala Tehnica a Consiliului Judetean Maramures)

Ioana Lucacel