Jertfa de pe Crucea Mantuirii

Crestinismul isi are inceputurile in viata temporala. Tacitus, cel mai de seama istoric roman, leaga numele si originea crestinilor de “Christus”, care in timpul domniei lui Tiberiu “a suferit moartea prin sentinta procuratorului Pilat din Pont”. Lucian l-a descris pe Hristos ca pe unul “care a fost rastignit in Palestina” pentru ca a inceput “un nou cult”. Acelasi autor ii ridiculiza pe crestini pentru ca se “inchinau acestui sofist rastignit”. Existenta terestra a lui Hristos este confirmata si de Dio Cassius, Josephus Flavius, Suetoniu si Pliniu. Lucrarea lui Hristos a fost precedata de scurta lucrare a predecesorului Sau, Ioan Botezatorul. Prima aparitie publica a lui Hristos a fost asociata cu botezarea Sa de catre Ioan. Hristos si-a desfasurat intreaga activitate doar in centre evreiesti, in concordanta cu propria Sa afirmatie ca a venit sa ajute ”oile pierdute ale casei lui Israel”. Dupa ispitirea Sa in pustie, Hristos i-a ales pe cativa dintre ucenicii care urmau sa continue lucrarea Sa sub conducerea Duhului Sfant dupa Invierea si Inaltarea Sa la cer.Se poate spune ca Iisus a pasit pe drumul Calvarului inca de la inceputul misiunii sale. Umbra sinistra a inchisorii unde se afla Ioan Botezatorul a aparut deasupra lui inca de la prima predica. Iisus a stiut ca va mai trai, dupa moarte, in toti aceia care, asemenea lui Petru, credeau ca un om putea fi Fiul lui Dumnezeu, in toti aceia care aveau sa renunte la ei insisi, sa-si ia crucea si sa-L urmeze. Discipolii si-au dat seama, mai tarziu, ca atunci cand Iisus le-a prezis Invierea trupului Sau, le prevestea, de fapt, viata prin ei, prin credinta lor si a tuturor adeptilor viitori.

In vremea lui Iisus evreii nu erau stapani in tara lor. Cu toate ca Iudeea se afla sub stapanire romana, evreii continuau sa viseze la mantuirea lor. Zbuciumata istorie evreiasca mai cunoscuse robii: cea babiloniana si cea egipteana.

Pesahul evreiesc

Sabatoarea de Pesah, numita si Zman Heiruteinu - “Sarbatoarea libertatii”, Hag Heaviv – “Sarbatoarea primaverii”, Hag Hamatot – “Sarbatoarea azimilor”, evoca iesirea evreilor din Egipt, izbavirea lor din robia faraonica, marcand actul de nastere al poporului evreu. In Hagada, care relateaza epopeea Exodului din Egipt, intalnim trei termeni de valoare simbolica: Pesah, Matot si Maror. Cuvantul Pesah deriva din verbul ebraic “pasoah” – “a sari”, sugerand ca moartea a sarit peste casele evreilor. “Matot” – “azima”, inseamna aluat nedospit, cu care s-au hranit evreii in perioada fugii din Egipt. Parasind in graba Egiptul, ei n-au mai avut timp sa-si coaca paine dospita si au luat cu ei niste turte nedospite. “Maror” sunt niste ierburi amare, care au menirea sa evoce viata plina de durere si suferinta de care a avut parte poporul evreu in timpul robiei egiptene. Sarbatoarea de Pesah dureaza opt zile; primele doua si ultimele doua zile sunt sarbatori, iar zilele dintre ele sunt semisarbatori si poarta denumirea de Hol-Hamoed. Timp de opt zile, cat dureaza sarbatoarea, este interzisa consumarea painii si a oricaror produse fainoase (hamet), precum si a oricarui aliment care nu a fost preparat in conditii rituale speciale de Pesah. In ajun de Pesah, stapanul casei face o cercetare amanuntita in toate incaperile pentru a verifica daca nu se afla pe undeva ceva hamet. Nici o faramitura de aluat dospit, sub nici o forma, nu trebuie sa se gaseasca in acest interval de timp in casa credinciosului. Toate alimentele sunt inlocuite cu altele, special preparate de Pesah - pachete de matot, pungi cu faina de azima, sticle cu vin cu etichete care arata ca nici un ferment nu a patruns in ele. Toate pachetele de alimente poarta sigiliul unei autoritati rabinice care garanteaza ca fabricarea a decurs potrivit prescriptiilor religioase. Vesela de fiecare zi este inlocuita cu servicii noi, scoase din lazi sau dulapuri care le-au adapostit timp de 12 luni; cratitele si tacamurile sunt si ele inlocuite. Masa este aranjata cu fast si potrivit ritualului. Pe platou se afla alimente cu continut simbolic: karpas (patrunjel), apa sarata cu otet, morcov, laptuca, hrean si ierburi amare, ca amaraciunea evreilor din Egipt. De asemenea, se mai afla haroset, o pasta din miere, migdale, scortisoara si vin rosu, sugerand lutul din care sclavii evrei faceau caramizi. In sfarsit zeroa, un os cu carne fripta care evoca mielul pascal de altadata, si un ou rascopt, care simbolizeaza distrugerea Templului din Ierusalim.

Speranta mesianica

Evreii ofereau lumii speranta unui Mesia ce urma sa vina aducand dreptatea pe acest pamant. Aceasta speranta mesianica era in contrast puternic cu aspiratia nationalista mentionata de Vergiliu in poemul in care il descria pe conducatorul roman ideal ce avea sa vina - fiul care urma sa i se nasca lui Augustus. Speranta unui Mesia fusese popularizata in lumea romana prin proclamarea ei constanta de catre evrei. Chiar si ucenicii, dupa moartea si Invierea lui Hristos, inca asteptau o imparatie mesianica pe pamant. Cu siguranta ca magii, care au aparut la Ierusalim la scurt timp dupa nasterea lui Hristos, aveau cunostinta despre aceasta speranta. Felul in care multi crestini de astazi asteapta venirea lui Hristos ne ajuta sa intelegem atmosfera de asteptare din lumea ebraica legata de venirea lui Mesia.

Lucrarea lui Hristos

Cu exceptia descrierii vizitei lui Hristos la Ierusalim, cu parintii Lui la varsta de doisprezece ani, si inca unele referiri sporadice la mama si fratii Lui, se cunoaste putin despre anii multi traiti de El in Nazaret. O vizita la Cana a marcat prima Sa minune, schimbarea apei in vin. Aceasta a fost urmata de o scurta vizita la Ierusalim, in timpul careia a curatit Templul si a avut importanta intalnire cu Nicodim. Aceasta intalnire a revelat natura spirituala a lucrarii Sale. S-a intors in Galileea prin Samaria, unde intalnirea cu femeia samariteanca a dovedit ca lucrarea Lui nu avea sa fie limitata de bariere nationale sau sexuale, chiar daca misiunea Sa era, in primul rand, pentru evrei. Dupa ce a fost respins in Nazaret, Hristos a facut din Capernaum centrul activitatii Lui din Galileea. Aici si-a desfasurat cea mai mare parte a activitatii Lui printre oameni. De aici a intreprins trei calatorii mari in Galileea. Prima calatorie care s-a desfasurat mai ales in rasaritul Galileii, a fost marcata de vindecarea paraliticului, a ologului si a multor altora, cat si invierea din morti a fiului vaduvei din Nain si de terminarea lucrarii de alegere a ucenicilor Sai. Minunile corespundeau cu superba prezentare a principiilor care – declara El – trebuiau sa guverneze conduita umana. Aceste principii sunt continute in Predica de pe Munte. Tema predicii este ca adevarata religie este religia spiritului, si nu doar a unor fapte exterioare cerute de Lege. Punctul culminant al celui de-al doilea drum in sudul Galileii a fost invatatura in pilde despre Imparatia Sa. Alte minuni, ca vindecarea gadareanului demonizat si invierea fiicei lui Iair, au marturisit despre puterea Lui de a-Si sustine cuvintele cu fapte. A treia calatorie a fost o continuarea acestei lucrari de invatare, predicare si vindecare. Cele trei calatorii din Galileea au fost urmate de perioade scurte de retragere, in timpul carora principalul Sau accent pare a fi fost pus pe instruirea ucenicilor Sai.

Biruitorul mortii

Victoria lui Iisus asupra mortii nu poate fi identificata pur si simplu cu Invierea. Aceasta din urma reprezinta rezultatul si expresia ei vizibila. Biruinta lui Hristos este inradacinata in tot ceea ce a constituit viata Sa. Iisus s-ar fi putut sustrage, daca nu mortii, cel putin de la o moarte rezultata dintr-un proces nedrept. Ar fi putut scapa facand o minune. Dar o eschivare ar fi fost negarea Evangheliei pe care el venise sa o anunte. Hotararea fiind luata, Iisus a cunoscut intunericul, nelinistea. Dar in acest intuneric, chiar daca a scos impresionantul strigat: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai parasit?”, si-a pastrat credinta. “Jertfa de pe cruce”: toti cei care, mai mult sau mai putin, au frecventat bisericile crestine cunosc aceasta expresie. Cu toate acestea, martorii mortii lui Iisus, inclusiv discipolii, nu au vazut in cruce decat executia infamanta a unui condamnat. Nu le-ar fi venit niciodata ideea sa vorbeasca despre aceasta ca despre o jertfa: cuvantul desemna unele dintre ritualurile traditionale care, alaturi de diferite ofrande, constituiau cultul evreu. Moartea lui Hristos nu a fost o jertfa in adevaratul sens al cuvantului. Adevarata jertfa inseamna, de fapt, altceva decat jertfa! Jertfa rituala simbolizeaza dorinta de a se darui lui Dumnezeu in credinta si iubire. Or, lucrul acesta Iisus l-a realizat pe deplin, fara nici un ritual.

Credinte, obiceiuri, recomandari si interdictii

In Moldova se crede ca o singura data in an poate femeia sa-l bata pe barbat: in sambata Pastelui. Este singura zi cand femeia are putere mai mare decat barbatul. Femeile din jurul Cernautiului regreta ca tocmai atunci au mult de lucru si n-au timp pentru o indeletnicire asa de placuta. Straturile si florile se seamana in joia si sambata Pastelor, caci se crede ca se fac mai frumoase. In Rosa, pentru a face pasca, femeile se spala pe cap, se piaptana, imbraca straie curate, bat matanii spunand rugaciuni si apoi se apuca de plamadit. In trecut, din cel dintai aluat facut se plamadea o pasca pentru vaci; aceasta era sfintita si in fiecare sambata dimineata se dadea cate o bucata vacilor ca sa dea lapte mult peste an. In unele zone se facea o pascuta pentru “friguri”. Daca era data unui sarac de pomana nu aveai friguri tot anul. In Broscauti, de Pasti, se sfinteau si rasteiele de la jug, sa nu se apropie diavolul. Sfintesc si fundul pantalonilor unui barbat, pantaloni pe care ii folosesc pe urma la strecurat laptele contra deochiului. Pentru vindecarea durerilor de picioare se folosea afumatul cu camasa unei fete ce a avut prima menstruatie, sfintita in ziua de Pasti. Pe ambele maluri ale Prutului se credea ca cine ia anafura din biserica in ziua de Pasti, n-o mananca, se duce si o arunca in rau, va prinde peste tot anul. Daca un soarece gusta din anafura de Pasti se transforma in liliac. Unii mananca hrean sfintit ca sa nu-i manance puricii peste an. In Scheia se trag clopotele toata ziua de Pasti ca sa creasca canepa. In ziua de Pasti – aceasta se spune peste tot – nu se merge pe la case; e ca si cum ai umbla cu cersitul. In tot spatiul romanesc se crede ca nu-i bine sa dormi in ziua de Pasti pentru ca iti ia strigoiul anafura dintre dinti si o vinde Diavolului si atunci nu ai noroc si e saracie in casa, iti ploua fanul in polog, iti ploua la prasitori, se fac viermi in straturi si-ti mananca ce semeni sau nu-ti cresc frumos semanaturile. Ca sa-ti mearga bine peste an trebuie sa te uiti in cofa cu apa cand te trezesti in ziua de Pasti. Cu stergarul de pe pasca e bine sa-ti bati de trei ori vitele, ca sa nu se deoache.

Giulgiul de la Torino

Dintre relicvele lumii crestine, una care starneste dispute aprinse este giulgiul de la Torino. Autentificarea lui este tot atat de dificila ca si autentificarea biografiei lui Hristos. Giulgiul in care, conform traditiei, a fost infasurat corpul lui Iisus dupa coborarea de pe cruce, s-ar fi pastrat pana in zilele noastre. El ar fi aparut in Bizant, in jurul anului 500, dupa caderea Imperiului Roman, iar dupa 7 secole, ar fi fost transportat in Franta (1204), apoi in Italia (1572), la Torino, unde se afla si astazi. Numerosi cercetatori laici si ecleziastici ii contesta autenticitatea. Exista o Fundatie internationala pentru Sfantul Giulgiu care a procedat la anumite analize ale lintoliului de la Torino, conchizand in 1970 ca sangele conservat in tesatura panzei ar demonstra reanimarea lui Iisus dupa coborarea de pe cruce, aceasta ipoteza contestand traditia Invierii. In jurul anului 1980 a fost lansata o ipoteza indrazneata, pe baza unei analize fizice a giulgiului: autodezagregarea trupeasca a lui Iisus, aducandu-se ca marturie un caz al soldatului de la Hiroshima, a carui amprenta integrala a ramas pe un zid dupa explozia bombei atomice, pretinzandu-se ca tesatura lintoliului poseda acelasi tip de arsura iradianta. Un teolog belgian, pr. Henri Verbist, a pretins ca nu a ramas “nici o amintire materiala de la Christ” si ca “nu posedam nici sangele lui, nici crucea sa, nici giulgiul sau; toate acestea sunt false”, transmise numai de fantezia evlavioasa a evului mediu.

Sacrificiul mielului

O data cu revelatia ebraica, simbolul sacrificiului mielului si-a intregit semnificatia: mielul simbolizeaza un membru al turmei lui Dumnezeu. El va paste turma Sa ca un Pastor si cu bratul Sau o va aduna. Pe miei ii va purta la sanul Sau (Isaia, 40,11). Imaginea a fost reluata de crestinism. Cu o consecventa pe care nimic n-a putut-o altera, mielul de lapte reprezinta cu precadere – de la evrei la crestini si apoi la musulmani - animalul de sacrificiu cu ocazia innoirii, in sfera careia intra, succedandu-se, Pastele evreiesc, Pastele crestin si Ramadanul islamic. [asnirea sangelui mantuitor al lui Iisus pe cruce nu este lipsita de legatura cu sangele izbavitor al mielului sacrificat, cu care evreii ung usciorii si pragul de sus al usii pentru a indeparta fortele raului de casa lor. Atunci cand Ioan Botezatorul a zis, vazandu-l pe Hristos: “Iata mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii”, spusele lui trimit cu siguranta, macar partial, la tema sacrificiului. Accentul pascal apare in prim planul celei dintai epistole a lui Petru: crestinul este eliberat precum, odinioara, Israel din Egipt, prin sangele unui miel, Iisus Hristos. Ioan si Pavel afirma, la randu-le, faptul ca moartea lui Hristos desavarseste sacrificiul mielului pascal. Asocierea lui Iisus cu un miel a fost atat de puternica, incat un conciliu desfasurat la Constantinopol, in anul 692, a hotarat ca arta crestina sa-l reprezinte pe Iisus cu bratele desfacute in forma de cruce, si nu sub chip de miel.

Ioan BOTIS