B.I.R. pe jaful bancar

Despre falimentul BIR si profitul unor membri notorii ai societatii romanesti s-a scris pana peste limita saturatiei. In functie de surse, interese si gradul de intoxicatie informativa, vinovatii au fost plimbati din tabara BIR, in cea nascuta din relatia BNR-SC Moore Stephens (RVA). De aceea vom aborda subiectul dintr-un alt punct de vedere: cat a costat “afacerea”, cine si cati bani a luat din buzunarul romanului platitor de taxe?

Banca Internationala a Religiilor a inceput ca o frumoasa poveste de dragoste si s-a sfarsit cu incornorarea bugetului romanului de rand, tanara-i “consoarta financiara” fiind surprinsa, in flagrant, in pat cu devalizatorii de profesie.

Pe langa aceasta fotografie ingalbenita, de tip paparazzo, in care peste 100 de milioane de dolari au fost surprinse ridicandu-si poalele-n capul influentilor, in albumul de amintiri au ramas numele “incornoratorilor”. Niste oameni, acolo, si ei, care in urma ingenioasei operatiuni au ramas nepedepsiti, insa la fel de protejati, frumosi si… mult mai bogati - asa cum apar in urma acestei scrieri, a documentelor Bancii Nationale a Romaniei si ale Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Coruptiei si pentru Petitii (CCACCP) de pe langa Parlamentul Romaniei. Asadar, cine sunt regizorii unui faliment bancar deliberat si care au fost ratiunile acestuia?

Religia banului

In 1 martie 1994, un melanj format din Patriarhia Ortodoxa Romana, SNCFR, Loteria Nationala, Posta Romana si alti cetateni europeni, americani si arabi si-au pus in piept un “martisor”, fondand un unicat mondial al finantelor, in care reprezentantii religiei s-au lansat intr-o prospera afacere: Banca Internationala a Religiilor (BIR). Capitalul social incipient a fost… 4 miliarde de lei (toate sumele din acest articol sunt exprimate in lei vechi, n.red.), o suma suspect de mica tinand cont de numarul mare al actionarilor (2.188).

Astazi, putem diagnostica strategia actionarilor cu sindromul “perversiunii financiare”, lipsa unui capital solid contrabalansand cu increderea romanilor in factorul religios. Practic, in perceptia omului de pe strada, dupa atatea devalizari de banci din perioada post-decembrista, o banca “a religiilor” conferea o siguranta deplina. Desi nimeni nu a sesizat legatura dintre Divinitate si bani, afacerea a inceput ca un succes, in cinci ani capitalul social fiind majorat de 50 de ori, iar activele ridicandu-se la peste 3.000 de miliarde de lei. BIR ajunsese la un profit total de 25 de milioane de dolari, detinea peste 100 de sucursale si devenea o tinta atractiva.

Cronologie strategica

In 1999 s-a dat unda verde pentru falimentul BIR. Singura problema (care a dus la tensiuni si procese ajunse la CEDO) pare a fi fost faptul ca jucatorii-castigatori erau impartiti in doua tabere. Prologul falimentului a descatusat simultan... un scenariu paralel. Pe de-o parte, din interior, s-a decis extinderea irationala a retelei teritoriale (cu sucursale satesti!), precum si creditarea unor faliti si a unor societati-fantoma (bani pierduti, care au slabit puterea financiara a bancii). Din exterior s-a pornit cu pasul nr. 1: discreditarea institutiei.

17 mai, Ovidiu Grecea, sef AVAB si responsabil guvernamental (!), lanseaza public ideea ca BIR se confrunta cu o criza (oficialii BIR acrediteaza ideea ca Grecea a fost „papusa jucata pe ate de papusarii de la BNR”, totusi, intre AVAB si firma care avea sa profite in urma falimentului au existat legaturi care nu vor fi tratate in acest articol, fiind adiacente subiectului). Urmarea, ghiseele bancii au fost asaltate de depunatori. Pentru a face fata retragerilor masive de capital, BIR a renuntat inainte de termen la mari plasamente in titluri de Stat si titluri de pe piata interbancara. Rezultat: pierderi de peste 100 de miliarde de lei. 

In 19 noiembrie, guvernul poetului Radu Vasile emite o rima, sub forma unei Ordonante de Urgenta, prin care se modifica procedura falimentului bancar (act despre care CCACCP sustine ca nu a fost contrasemnat de ministrii de Finante, Justitie si de guvernatorul BNR, fiind nul). Cert e ca Ordonanta a fost conceputa de doi avocati: Arin Octav Stanescu si Calin Andrei Zamfirescu, colegi de grupa la facultate cu ministrul Justitiei din acea vreme, Valeriu Stoica, si colaboratori ai BNR.

Peste doar cateva zile, in 27 noiembrie, cei doi prieteni ai sefului Justitiei romane isi infiinteaza o firma de reorganizare si lichidare juridica, Moore Stephens (Reconversie si valorificare active), firma careia, intamplator, avea sa i se incredinteze lichidarea bancilor Albina, Bankoop si BIR si reorganizarea judiciara a bancilor Columna si Dacia Felix (actiune soldata cu profit de sute de miliarde de lei in dreptul prietenilor lui Stoica)!

In 1 ianuarie 2000, BIR anunta un activ net de 186,2 miliarde de lei. In 28 ianuarie, BNR emite o circulara care prevedea ca cesiunile de creanta efectuate de banci in 1999 sa fie trecute pe „pierderi”. In cauza era... o singura banca: BIR. Circulara a aruncat exercitiul financiar din 1999 al BIR, de pe plus, pe minus („pierdere contabila”, in conditiile in care banca avea credite performante in pondere de peste 70%). 

Fatalitatea si falimentul

In 1 februarie, controlul de rutina al BNR se transforma in supraveghere speciala (sinonim cu „banca nu mai are obiect de activitate”, sustine CCACCP), iar BIR e obligata sa accepte conducerea BNR. E momentul in care se declanseaza operatiunea indeplinirii primului motiv de faliment al BIR: trecerea la un „activ net negativ”. Actiunea e galopanta: in 31 martie, activul net scade la minus 18,6 miliarde, apoi la minus 78,4 miliarde de lei.

Insa, conform conducerii BNR, realitatea e diferita si se aduc in sprijin rapoartele oficiale ale BIR. Patrimoniul net al BIR a involuat de la minus 78,4 miliarde lei (la sfarsit de aprilie 2000), la minus 205,8 miliarde lei (la sfarsit de mai 2000). La 31 mai rezultatul financiar inregistra pierderi de 493,5 miliarde lei.

Oprind filmul de capa si spada la scena duelului intre declaratiile celor de la BIR (cu Radu Ciuceanu , presedintele CCACCP, in rol de „avocat”) si BNR (in rol de „aparator” al lichidatorului), constatam ca in mai multe intalniri de taina, Emil Iota Ghizari, Mihai Bogza (viceguvernatorii BNR) si Sebastian Vladescu (secretar de Stat in Ministerul Finantelor) sugereaza Patriarhiei (si unitatile de cult), precum si Regiilor Autonome si societatilor cu capital de Stat sa-si retraga conturile din BIR. Semnalul e clar, banca urma sa se prabusesca iremediabil. Cat despre deponentii simpli („enoriasii cotizanti”), acestia sunt lasati in plata... Domnului.

De retinut faptul ca la 27 iulie 2000 BIR face ultima plata (in conditiile in care in 29 iunie, BNR solicitase deja Tribunalului Bucuresti declansarea procedurii de faliment a BIR).

Ultimul semn de intrebare referitor la onestitatea unor capi ai BNR apare in 30 iunie 2000. Dupa ce BNR refuza un imprumut de 300 de miliarde de lei solicitat de BIR (pe cerere s-a scris cu majuscule urmatoarea rezolutie: „VISE”!), viceguvernatorul BNR Mihai Bogza, coordonator al supravegherii bancare al BIR (in acelasi timp si presedinte al Fondului de Garantare al Depozitelor in Sistemul Bancar -  FGD), solicita si primeste de la BNR un credit de 1.500 miliarde de lei pentru FGD. Creditul era necesar pentru „necesar platii deponentilor vreunei banci ce ar putea da faliment”! 

Capa si spaga

Perdantii acestui jaf sunt cunoscuti: deponentii „neinformati” (care si-au pierdut depunerile, unii averile), cativa angajati BIR (care si-au pierdut locurile de munca), actionarii BIR neimplicati in afacerea comisioanelor pentru acordarea de imprumuturi ilogice (care au pierdut banii investiti in actiunile bancii si care acum se judeca pe la CEDO).

La categoria „Perdanti”, ironia il nominalizeaza si pe consilierul ministrului Serban Mihailescu (zis „Miki Spaga”), Fanel Pavalache („papusa” unor importanti din PSD, scos in fata, cu mana intinsa, pentru a solicita o spaga de 4 milioane de dolari pentru a rezolva ca BIR sa fie scoasa de sub faliment), perdant de... liberate. Privita prin prisma documentelor serviciilor secrete, povestea face toti banii.

Pavalache era patronul mai multor firme de lichidare (principalele fiind Consulting Mileniul III si Inacina din Tulcea) si principalul concurent al lui Arin Stanescu. Pavalache (care se prezenta sub numele „Stefan”) il convinsese pe presedintele BIR, Ion Popescu, ca poate sa intervina pentru a ajuta banca sa scape de la faliment, fie prin Justitie, fie printr-o Hotarare de Guvern. In schimb, dorea un „comision” de 4 milioane de dolari. „Dialogul” dintre cei doi se facea prin intermediul unor biletele, de teama sa nu fie ascultati de serviciile secrete. La finele intalnirilor, Pavalache distrugea biletele scrise de el. In 18 octombrie 2002, Pavalache a fost arestat in urma unui flagant organizat de PNA. In poseta sotiei dosise 20.000 dolari (prima transa a „comisionului” pentru a scapa BIR de faliment).

Intr-o nota e consemnat faptul ca: „dupa arestarea lui Pavalache, in sediul central BIR si la sucursala Plevnei (Bucuresti) are loc o activitate febrila de triere de documente, de selectare, de ardere, de tocare a unor acte etc. Totodata, se incearca virusarea sistemului informatic, pentru a se pierde urma fondurilor si beneficiarii acestora.”

Insa Pavalache a mai fost filat intr-o alta speta si... iertat. Un debitor care avea de rambursat Bancii „Columna” un credit de 8 miliarde a incercat sa-l sensibilizeze se pare chiar pe Arin Stanescu (lichidatorii au posibilitatea sa faca facilitati sub forma de discounturi debitorilor, recuperand astfel o suma mai mica in schimbul unui comision). Numai ca Stanescu ii reincredintase lichidarea Bancii „Columna” firmei lui Pavalache, asa ca l-ar fi pus pe debitor in legatura cu concurentul sau cel mai acerb. S-a intalnit cu debitor intr-un restaurant de langa Statuia Aviatorilor. Prin limbajul personal (biletelele) i-a scris acestuia pe servetel schema care avea sa-i imbogateasca: 4 miliarde de restituit bancii, 2 miliarde lui Pavalache, iar debitorul avea sa ramana cu 2 miliarde.

Debitorul i-a dat lui Pavalache cele 2 miliarde de lei cash, sub forma de „caramizi”, intr-o vila de pe Soseaua Tunari-Pipera. Pavalache nu a atins banii, ci i-a verificat cu o lampa cu ultraviolete pentru a vedea daca nu sunt marcati. Suspicios (de teama unei curse), a parasit vila cu o mapa goala, pentru a verifica traseul. A revenit si a „incarcat” banii, dar nu exista ordinul de retinere...

Lichidatorul bancilor

In schimb, cine a facut avere si din acest faliment bancar? Cei care au primit „credite neperformante” (vezi cazul fostului subofiter de Militie, Dinel Staicu - 273 miliarde de lei prejudiciu adus BIR), magistratii care apar in notele informative ca fiind „cumparati” (o declaratie vehiculeaza suma de 1 miliard de lei pentru una dintre judecatoare) si... lichidatorul. 

Pe langa sumele recuperate din debite, bancile mai detin sedii impresionante care pot fi vandute pe-o nimica toata (vezi caseta despre vanzarea sediului BIR Baia Mare) in schimbul unor comisioane sau facilitatile facute debitorilor (negocieri in urma carora se lasa cu aceleasi comisioane atractive). Sa vedem insa cat s-a chinuit Arin Stanescu, cel care a devenit vicepresedinte al Uniunii Practicienilor in Reorganizare si Lichidare din Romania. 

Din raportul lichidatorului catre judecatorul sindic rezulta ca in perioada iulie 2000 (data declararii falimentului BIR) - februarie 2003, din creantele BIR s-au efectuat cheltuieli de aproape 450 miliarde de lei, din care aproape 315 miliarde salarii, bonusurile de performanta si onorariul lichidatorului. Interesanta si rubrica „alte cheltuieli”, unde figureaza un mizilic greu controlabil de 128,1 miliarde de lei. Salariatii lui Arin Stanescu erau platiti cu sume cuprinse intre 25 si 55 de milioane pe luna (decembrie 2002).

Locuri de taina si servicii secrete

Indiscutabil, detaliile implementarii falimentului BIR necesita mai mult spatiu decat poate oferi un ziar. Zeci de note de informare intocmite de ofiterii serviciilor secrete, inregistrari ale unor convorbiri telefonice, declaratii ale celor implicati, expertize financiare, extrase de cont... toate duc la concluzia ca actorii acestui jaf financiar se intalneau in locuri retrase pentru propriile strategii, dar ca exista suficiente probe pentru punerea lor sub acuzare. 

Intalniri de taina (intre lichidatori, magistrati si persoane din ministere) au fost consemnate in: apartamentul 32 din blocul 26 de pe strada Tudor Arghezi (Bucuresti); in vila lui Pavalache de la Snagov (chef cu magistrati, „stins” cu icre negre, somon fume, vinuri fine de Murfatlar, orchestra dobrogeana etc.); intr-un separeu al restaurantului „Cafe Ole” din strada George Enescu din Bucuresti, langa Piata Amzei (unde Fanel Pavalache, Arin Stanescu, un ministru si un secretar de Stat au decis la cafea respingerea recursului in anulare al falimentului BIR - apoi au baut sampanie); in restaurantul „Basilicum” situat intr-o casa parohiala de pe strada Schitu Magureanu!) etc.

Insa intre toate dezinformarile care au transpirat abundent in cazul falimentului BIR, cele doua tabere (pe de-o parte BNR si lichidatorii, pe de alta parte BIR si CCACCP) invinuindu-se reciproc de situatia creata, ramane un semn clar ca BIR a fost ajutata sa se falimenteze, pentru ca se destabilizase singura. A cazut in propria-i capcana.

P.S.: Nu trebuie sa omitem din aceasta operatiune cat ne-a costat acest “joc”. Fondul de Garantare a cheltuit 2.000 de miliarde de lei pentru a plati pagubele. O mentiune pentru cei carora suma nu le da migrene: banii sunt din pusculita publica. Adica ai tai, ai mei, ai nostri… Algocalmin!

BIR pe securistii

In interiorul BIR s-au aciuat cativa fosti ofiteri de Securitate, dintre  care ii vom mentiona pe:

* Ion Popescu, fost colonel DIE, fost sef al Departamentului Cultelor, pana in ’89. A fost presedintele BIR.

* Ilie Simon, fost ofiter DIE, fost secretar cu propaganda in Ministerul Afacerilor Externe. In BIR a ocupat functia de director.

* Ion Stoica, fost colonel in cadrul Securitatii Bucuresti, reintegrat dupa ’89 in SRI, de Virgil Magureanu, ca sef al sectiei SRI Dambovita. Fost consilier al lui Adrian Nastase si sef al serviciului Protectie Interna a BIR.

* Ion Sandru, fost colonel de Securitate, cooptat in SRI, trecut in rezerva in 1997. Considerat “omul lui Gheordunescu” in perioada in care actualul consul al Romaniei la Milano era director adjunct in SRI. A fost seful servicului Juridic al BIR.

* Liviu Lapusan, fost locotenent-colonel in DSS. In BIR a ocupat functia de consilier la serviciul Juridic.

Drumul diamantelor 

In seifurile BIR se aflau pietre pretioase care fusesera depuse de unii debitori ca gaj la acordarea unor credite. Acestea au fost evaluate de expertii bancii la 5 milioane de dolari. Dupa ce lichidatorul Arin Stanescu a preluat BIR, prin SC Moore Stephens RVA, bunurile au fost transportate la contraexpertiza in Belgia (unul dintre asociatii SC Moore Stephens RVA fiind belgian). Specialistii belgieni, platiti “onorabil” de firma lichidatoare (din banii BIR), au concluzionat ca pietrele sunt nevaloroase si le-au cotat la… 70.000 dolari. Exista doua posibilitati: fie pietrele pretioase au fost supraevaluate de expertii BIR pentru a inlesni acordarea unor credite mai mari decat prevedea regulamentul bancar; fie subevaluarea s-a facut de catre lichidator in scopul achizitionarii acestora la un pret de aproape 100 de ori mai mic. Pista a fost abandonata de catre anchetatori, alimentand suspiciunile ca nu se doreste demascarea celui care a profitat in urma afacerii cu diamante “nepretioase”.

Tentativele de preluare

Cei care au incercat, fara izbanda, inca din toamna anului 1999, sa acapareze BIR au fost, in ordine cronologica:

1) Banca Populara Romana propune cumpararea BIR.

2) triada formata din Nicolae Mazgareanu (administrator unic al Postei Romane) - Cristian Tarara (director general Posta Romana) - Vlad Moisescu (consilier al ministrului Justitiei, Valeriu Stoica) propun ca Posta Romana (condusa de sustinatori liberali) sa preia controlul BIR. Banii urmau sa vina din Belgia, intermediati de un anume Adrian Boboc, grupului creditor urmand sa i se gireze cu… concesionarea unor zacaminte aurifere din Transilvania.

3) grupul Jaquilla - format din investitori britanici condusi de controversatul John Samuel Edwards si reprezentat de Adina Bogza - sotia guvernatorului BNR Mihai Bogza - si familia Ileana si Nicolae Mihalache (ultimul, fost director al Bancii Turco-Romane, Sucursala Izvor).

4) Centrul International Ecumenic, care urma sa fie sponsorizat cu o suma cash de 20 milioane dolari din afara tarii.

Afacerea “Sediul din Baia Mare”

BIR a avut doua sucursale in Maramures. Una in Baia Mare, (situata pe Bd-ul Unirii nr 11, in spatiul comercial Magnolia - sediul actual al Bancii Carpatica) si una in Somcuta (situata pe strada Nicolae Balcescu nr 2). In 13 mai 2002, sediul Sucursalei BIR din Baia Mare (unul dintre cele mai impozante din intreaga retea), evaluat la 1,25 milioane de dolari (in 2000 de catre expertul evaluator Alexandru Lupas), a fost vandut cu… 130.000 de dolari, plus TVA. Putin peste 10% din valoarea reala!

Reactia BNR

Referitor la acest conflict, Consiliul de Administratie al BNR a emis o declaratie: “(…) la BIR au fost constatate mai multe deficiente grave, dar neregulile erau concentrate in principal in domeniul acordarii, garantarii si rambursarii creditelor (…) Au fost inregistrate abuzuri in activitatea de creditare, ce au influentat negativ pozitia financiara a bancii si au determinat dinamica necorespunzatoare a indicatorilor de apreciere a calitatii activelor si de prudenta bancara (intre care: rata veniturilor neincasate, rata creditelor restante, rata riscului de credit, solvabilitatea si lichiditatea) (…) Executorii bancari nu au ce sa execute: fie ca nu exista nici un fel de garantii, fie ca nu mai sunt firmele ce au primit creditele (…) Acest tip de jaf prin creditare (…) a fost provocat si de extinderea nerationala a retelei teritoriale, care s-a efectuat in contrast vizibil cu potentialul economic al bancii, fara sa se fi intemeiat pe studii de fezabilitate si de prospectare a pietei (…).”

Catalin VISCHI