• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 24 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 23 August , 2004

Bomba Lukoil

Lukoil Sighet nu are autorizatie de functionare l Constructia incalca grav proiectul l Exista riscul izbucnirii unui incendiu de proportii l Valgab Invest, reprezentantul Lukoil, a “tepuit” subantreprenorul

Istoria statiei de benzina Lukoil din Sighetu Marmatiei pare halucinanta, chiar socanta pentru naivii care mai cred in sloganul: “cine greseste, plateste”. Valgab Invest, antreprenor general al concernului Lukoil, a demonstrat ca poti sa incalci grosolan si repetat legea si sa scapi basma curata.

Lucrarile la benzinaria Lukoil din Sighetu Marmatiei au inceput (si s-au executat mai bine de o luna!) fara autorizatie de constructie. Potrivit unor declaratii, structura metalica de rezistenta si platformele, inclusiv cele care protejeaza rezervoarele de combustibil, incalca grosolan proiectul si normele tehnice. Se pare ca benzinaria situata in buricul targului de peste Deal, inaugurata cu mare tam-tam in 19 mai 2004, n-a obtinut nici in prezent autorizatia de functionare. Toata lumea recunoaste ca sunt nereguli, dar nimeni nu ia masuri. Mai mult, pentru a intregi aceasta suma de smecherii, Valgab Invest, antreprenorul general al lucrarilor nu si-a onorat platile catre subantreprenori.
Inceputul

La finele anului 2003, cochetul parculet din spatele liceului sightean “Regele Ferdinand” a fost ras, pentru a face loc noii benzinarii Lukoil. Concernul rus a platit 85.000 de euro pentru concesionarea terenului, asa ca nu si-a mai pus nimeni problema ca benzinaria e amplasata gard in gard cu liceul sau ca terenul respectiv era revendicat de Parohia Reformata.

Teapa

Valgab si-a montat santierul si, desi nu aveau autorizatie de constructie, a inceput executarea lucrarilor la mijlocul lui decembrie 2003. In ianuarie 2004, reprezentantii Valgab au luat legatura cu un alt constructor, Ketarom, la care aveau de onorat o datorie mai veche. “Initial, Ketarom a executat ca subantreprenor al SC Damnel o benzinarie la Timisoara. Am acceptat, dar numai pe baza de contract. Acolo am realizat si lucrari care nu intrau in contractul incheiat cu ei, pentru ca acesta firma Danmel avea (!) si habar n-aveau de astfel de lucrari. Am reusit sa predau lucrarea, am incheiat procesele verbale de receptie. In contractul incheiat cu Danmel era stipulat ca in 17 septembrie 2003 se face ultima plata, insa n-am primit banii nici in ziua de azi! E vorba de 387 de milioane de lei. In decembrie 2003 am mers la Bucuresti si am incercat sa vorbesc cu directorul firmei Valgab, ca sa-mi recuperez banii. Au promis marea cu sarea si au zis ca se rezolva, numai sa nu facem scandal. Pentru ca mi-au promis tot timpul ca o sa-mi trimita banii, abia acum am facut dosar de executare silita”, a declarat Marian Rusu, director Ketarom.

Manevrele

“In 21 ianuarie 2004 m–au chemat sa-mi dea in subantrepriza directa o statie de benzina, respectiv cea de la Sighet. Am semnat un contract si, in 29 ianuarie, mi s-a predat lucrarea. Lucrarile incepusera in decembrie si era facuta decopertarea in proportie de 80% (cum au zis ei), dar nu se vedea bine din cauza zapezii. Mai erau turnate patru fundatii, care trebuiau mutate de langa gardul liceului cu circa 1 metru, conform avizului pompierilor. La vremea respectiva nu aveam autorizatie de constructie! Au primit si o amenda de 100 de milioane care s-a… musamalizat. Am lucrat in continuare, am turnat fundatiile, am inceput sa decopertam tot. La confectia metalica pentru sustinerea statiei ne-am impotmolit. Suprastructura metalica a fost executata tot de aceasta firma Danmel, fara a respecta proiectul de executie, lucru pe care l-am semnalat in procesul verbal de preluare a structurii metalice. Nu aveau certificate de calitate pentru materiale, nu aveau certificate de calitate pentru suduri (care au fost executate de oameni care nu aveau calificare pentru acest tip de activitate). Danmel a tot luat lucrari si le-a dat apoi in subantrepriza. Ei au facut structurile metalice si pentru statiile din Baia Sprie si din Baia Mare, si ei au avut exact aceleasi probleme la structurile metalice. Exista riscul ca acestea in timp sa cedeze, sunt probleme de geometrie, de sudura… Am gasit foarte multe piese lipsa, conform proiectului! De exemplu, peste 170 de repere din structura metalica neexecutate (rigidizari, diagonale, pane etc)! Valoarea pieselor nerealizate se ridica la cateva zeci de milioane de lei”, a confirmat Rusu.

O sandrama!

Tot directorul firmei executante a lucrarii a argumentat ca inaintea preluarii de catre Ketarom a executiei benzinariei Lukoil Sighet, cei de la Danmel au lucrat “de mantuiala”. “La insistentele Valgab Invest am preluat si structura metalica, cu amendamente pe care vi le-am spus. Noi am propus o comisie de expertiza, dar Valgab nu ne-a dat nici un raspuns. Problema cea mai spinoasa a intervenit in clipa in care firmele care incheiasera contracte cu Danmel ne-au spus ca nu predau constructiile metalice, pana nu-si incaseaza banii de la acestia!”, a spus Rusu. Pentru a avea un document care certifica faptul ca lucrarea a fost preluata cu “bube”, Ketarom a solicitat un raport din partea unui expert. In 3 februarie, doctor inginer Victor Pantel a inspectat elementele metalice ale structurii de rezistenta, constatand ca: “societatea SC Steel Met SRL nu avea conditiile tehnologice de executie corespunzatoare categoriei de importanta a confectiilor abordate, la data controlului nu s-au prezentat documentele privind calitatea materialelor si mai ales certificatele de calitate pentru sudurile de rezistenta, elementele confectionate nu corespund cerintelor standardelor”.

Platforma suspinelor

Platformele statiei au fost executate de firma Concordia. Conform declaratiei directorului firmei care a preluat lucrarile acestei firme, “realizarea” incalca grav proiectul si normele tehnice. “Pavelele au fost de 6 cm (in loc de 8 cm cat era normal - fiind platforma rutiera, cu rezervoare ingropate sub suprafata rutiera a statiei). Conform proiectului trebuia armata, cu plasa dubla, lucru care nu s-a executat. Avand in vedere ca a fost executata pe un teren de umplutura cu pietris si bolovanis, la o greutate mai mare, ma refer la o cisterna sau doua care vin in statii, exista posibilitatea ca platforma sa cedeze! Asta ar atrage dupa sine si ruperea instalatiei tehnologice, care ar duce la deversarea combustibilului in pamant. S-ar crea, practic, o . Nici nu vreau sa ma gandesc ce s–ar putea intampla la o scanteie”, a spus Marian Rusu. De ce nu s-a respectat proiectul? E o intrebare la care directorul de la Ketarom a gasit un singur raspuns (unul pe care cei de la politia economica ar trebui sa-l gaseasca cel putin “interesant”). “Nerespectand proiectul, au obtinut niste care au mers in buzunarul cuiva (economii din acele bare de armatura care s-au vandut si acele piese lipsa)”, a spus Rusu. Sigur, “economia” nu a atras atentia sefilor de la Valgab, care erau obligati sa ceara o expertiza din partea Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC) pentru fiecare etapa de realizare a lucrarii. Insa singurele lucrari care au beneficiat de “girul” ISC au fost cele executate de Ketarom. Cert e ca nici lipsa expertizelor sau a autorizatiei de functionare nu i-a oprit pe cei de la Lukoil Downstream Bucuresti sa-si inaugureze cocheta statie din Sighet.

In afara legii!

La insistentele Valgab, Ketarom a predat lucrarea, desi nu-si primise integral banii pentru lucrarile efectuate. De unde graba? Simplu. Din 19 mai statia a inceput deja sa vanda combustibil, desi nu era autorizata! In fapt, nici nu avea cum: societatea cu pricina a fost inregistrata la Oficiul Registrului Comertului abia in… 3 iunie (!), cand a primit si Codul Fiscal si Codul Unic de Identificare. “Eu stiu ca si-au depus la Registrul Comertului toate documentele pentru a primi avizele necesare functionarii, respectiv autorizatiile sanitare, de protectia muncii, de la mediu, de la pompieri etc. Nu stiu daca in momentul de fata le-au primit”, a declarat Eugenia Godja, primarul din Sighetu Marmatiei. De asemenea, in colaborare cu alte institutii abilitate, Serviciul de Control Comercial din cadrul Primariei a efectuat mai multe actiuni de control privind legalitatea functionarii acestei benzinarii, iar “disfunctionalitatile constatate au fost comunicate Biroului Unic din cadrul Oficiului Registrului Comertului Maramures, urmand ca in perioada imediat urmatoare sa fie comunicate masurile care urmeaza a fi luate”.

Deci, balbe

Lipsa sau existenta autorizatiei este o dilema chiar si pentru seful Lukoil Sighet, care ar fi trebuit sa o afiseze la intrarea in statie. “Bucurestiul se ocupa de toata partea asta de autorizatii. Deci, autorizatiile sunt, au fost bagate, sunt in curs de finalizare. Le-am primit acu’, de vreo o zi. Nu stiu exact-exact… deci nu le-am primit, n-au venit la mine. Deci, ca sef de statie atat pot sa va spun. Sunt un simplu angajat la o firma mare-mare, pe tara. Atat pot sa va spun de toate autorizatiile: stiu sigur ca sunt in curs de finalizare, poate s-au si primit… nu stiu”, a balbait Dan Hotea, seful statiei Lukoil Sighetu Marmatiei. Cert este ca nici vineri, 20 august, autorizatia de functionare nu era afisata in interiorul statiei de carburanti din Sighet, desi legea prevede acest lucru. Foarte grav este faptul ca aceste nereguli sunt recunoscute de toata lumea, dar masurile intarzie sa apara. Institutiile abilitate in control (si platite din banii contribuabilului!) se limiteaza la constatarea unor “disfunctionalitati”, in conditiile in care, pe langa incalcarea crasa a normelor legislative, exista pericolul iminent ca o benzinarie din buricul Sighetului sa sara in aer! In acest timp, patronii Valgab isi prajesc burtile la soare. Doar sunt in concediu.

Amenda neplatita

Serviciul de Control Comercial din cadrul Primariei Sighet confirma neregulile. In martie 2004 s-a intocmit un proces verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor (respectiv: nerespectarea autorizatiei de constructie, a acordului unic si executarea lucrarilor de sapaturi pentru pozarea cablului de alimentare cu energie electrica fara respectarea avizului). Numai ca amenda aplicata (100 de milioane de lei) n-a mai fost platita. Motivul invocat este ca Valgab a remediat aceste aspecte in termenii si conditiile impuse. Dar sirul ilegalitatilor nu s-a oprit aici.

Datornicii Valgab

Pe langa faptul ca nu si-a onorat platile, Valgab a incercat sa-si “traga in piept” subantreprenorul, printr-un procedeu pe cat de ilegal, pe atat de banos. Marian Rusu, directorul Ketarom spune ca a primit avansul abia in 17 aprilie: “in 27 aprilie trebuiau sa-mi achite integral suma, dar de atunci au trecut luni. Ei trebuiau sa faca plata pe baza situatiilor de lucrari confirmate si semnate de ei, dar acestea sunt modificate la Bucuresti. Ei recunosc ca au o datorie fata de noi, dar in afara de faptul ca n-au platit, au modificat si situatiile de lucrari fara sa ne cheme la fata locului. Au sters cu corectorul si au pus alte cifre fara sa ne informeze si au lasat stampila si semnatura noastra. Asta pe langa ca era fals in acte, insemna diminuare sumei cu 7.000 de dolari. Noi am zis sa acceptam banii si apoi sa intervenim cu acte justificative pentru restul de suma. Ne datoreaza vreo 7.000 de dolari, fara TVA.”

Alti fraieriti de smecherii de la Valgab

“Si-au batut joc si de conducerea liceului Regele Ferdinand, care le-a cazat oamenii, le-a asigurat masa la ei la cantina si ne-au lasat sa ne depozitam materialele in curte. In schimbul acestor servicii, Valgab se angaja sa execute niste lucrari. Era o nimica toata: plombarea unor gropi, decopertarea panoului, montarea panourile de gard si repararea portii (in total, vreo 24 de milioane de lei). Numai ca Valgab nu a mai platit lucrarile! Directorul si directoarea adjuncta au scos bani din buzunar… Pentru a-si recupera pierderea, conducerea liceului a blocat materiale depozitate in curte (borduri, constructii metalice). Eu am intrat in conflict si cu furnizorii de materiale, care de altfel m-au ajutat foarte mult la lucrare. Le-am platit un rand de materiale cand am primit banii, urmand a achita cealalta parte in 30 martie cand urma sa primesc restul de bani. Ei m-au inteles o vreme, dar pare ciudat ca de atunci nu mi-au mai dat nici un ban. Eu am zis ca o sa-mi cer scuze chiar si public fata de ei. Suntem decisi sa demolam gardul si o sa chemam Inspectia de Stat in Constructii pentru a verifica sudurile metalice, pentru care nu ne asumam raspunderea. Ei au mai avut astfel de cazuri si in tara. Lucreaza cu oameni care n-au tangenta cu constructiile, cum e Danmel-ul asta, care nu isi onoreaza contractele cu subantreprenorii”, a declarat Marian Rusu, director Ketarom.

Ioana Lucacel

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.