Ayatollahul in lupta cu „Marele Satan”

In secolul XX, Iranul s-a aflat intre tendintele de modernizare a societatii si ideile conservatoare ale fundamentalismului islamic. Considerat unul dintre cei mai mari lideri religiosi ai lumii musulmane, ayatollahul Ruhollah Khomeini a condus Iranul cu o mana de fier. Vreme de un deceniu Iranul s-a aflat in „razboiul sfant” cu „Marele Satan”. In perioada 1956-1961, starea de nemultumire existenta in societatea iraniana l-a obligat pe sahul Muhammad Reza Pahlavi sa adopte o serie de reforme sociale si economice, in cadrul a ceea ce s-a numit „Revolutia alba”. In ciuda reformelor, primele demonstratii de amploare au izbucnit in 1963. Pentru a se mentine la putere, regimul sahului a devenit tot mai brutal. Sute de opozanti politici au fost asasinati in fiecare an, in timp ce alte zeci de mii au fost inchisi si torturati. In politica externa, desfasurata cu abilitate, sahul a obtinut sprijinul SUA, dar a semnat si un tratat de prietenie cu URSS. Reformele initiate de sah au incercat sa distruga baza sociala a Islamului traditional, dar nu au reusit decat sa determine aparitia a numeroase intreprinderi mici si ineficiente si sa consolideze puterea marilor proprietari de pamant. In 1978-1979 protestele populare si grevele generale au luat asemenea proportii, incat sahul a fost silit sa ia calea exilului in ianuarie 1979. A fost format un guvern de tranzitie condus de S. Bachtiar, care a inlesnit revenirea triumfatoare din exil, de la Paris, a liderului islamist ayatollahul Ruhollah Khomeini care a preluat puterea in 11 februarie 1979. Noua Constitutie a transformat tara intr-o republica islamica si a creat o teocratie in cadrul careia liderul spiritual avea ultimul cuvant. A fost reintrodusa legea islamica, industria petrolului a fost nationalizata, iar institutiile infiintate de sah au fost desfiintate. Criza ostaticilor In cadrul unei actiuni publice de revolta impotriva tarii care a permis dictatura sahului sa dureze atat de mult, multimea a ocupat ambasada SUA. Cunoscuta in istoria postbelica sub numele de „criza ostaticilor din Iran”, perioada de 444 de zile in cursul careia membrii Ambasadei americane au fost tinuti ostatici de revolutionarii iranieni a reprezentat un eveniment fara precedent in istoria relatiilor diplomatice moderne. Considerata a fi expresia cea mai spectaculoasa a Revolutiei fundamentaliste iraniene, dupa alungarea sahului de la putere, criza a fost declansata in noiembrie 1979 si a durat pana la 20 ianuarie 1981. SUA si Marea Britanie au fost vreme indelungata principalii sustinatori externi ai Sahului, motiv pentru care sustinatorii acestuia nutreau profunde resentimente la adresa americanilor. La 1 noiembrie 1979, noul conducator al Iranului, ayatollahul Ruhollah Khomeini, si-a chemat concetatenii sa demonstreze impotriva Americii si Israelului. La 4 noiembrie, Ambasada SUA a fost ocupata de mai multe sute de studenti revolutionari iranieni, un numar de 66 de diplomati si alti cetateni americani aflati in incinta ambasadei fiind luati ostatici. Doar sase americani au reusit sa ajunga la Ambasada Canadei si sa paraseasca Iranul cu pasapoarte false. Alti 13 ostatici au fost eliberati dupa cateva zile, dar 53 au ramas prizonieri. Studentii si-au justificat gestul prezentandu-l ca o actiune de represalii impotriva azilului acordat de SUA sahului Mohammad Reza Pahlavi si au cerut ca acesta sa fie predat Iranului pentru a fi judecat. In realitate, noile autoritati revolutionare au dorit sa demonstreze ca sunt capabile sa sfideze Statele Unite, denuntate de catre Khomeini ca fiind „Marele Satan” si „dusmanul Islamului”. Presedintele SUA, Jimmy Carter, a dispus masuri economice si diplomatice impotriva Iranului: au fost sistate importurile de titei din Iran, au fost expulzati iranienii rezidenti in SUA si au fost inghetate bunuri ale Iranului in valoare de 8 miliarde de dolari. Abia in februarie 1980 au inceput negocierile pentru eliberarea ostaticilor. Iranienii au cerut sa le fie predat sahul, au pretins scuze din partea americanilor pentru participarea acestora la lovitura de stat din 1953 si promisiunea ca, pe viitor, SUA sa nu mai intervina in afacerile Iranului. Carter a respins conditiile puse de iranieni si a aprobat planul cunoscut sub numele de „Operatiunea Gheara Vulturului”, o misiune secreta de salvare a ostaticilor, misiune care a esuat. Ostaticii au fost eliberati in ianuarie 1981, dupa ce sahul a murit. Introducerea legii islamice Izolarea internationala a Iranului care a urmat si tulburarile interne au precedat razboiul dintre Iran si Irak. Desi a provocat mari pierderi economiei, razboiul a permis totusi regimului sa isi consolideze autoritatea asupra societatii iraniene. A fost decretata starea de urgenta la nivel national, iar introducerea legislatiei islamice foarte stricte a determinat mii de executii ale celor acuzati de critici la adresa guvernului sau de pretinse tendinte „sataniste”. Desi reformele la nivel social, educational si juridic in conformitate cu legea islamica au fost cuprinzatoare si relativ sistematice, reformele economice au fost mai degraba o aparenta decat o realitate. De pilda, bancilor li se interzicea de catre Coran sa incaseze dobanzi, dar percepeau comisioane foarte mari. Economia s-a degradat treptat, ajungand intr-o situatie de haos. In 1988, factiunea pragmatica de la nivelul puterii, condusa de Rafsanjani i-a succedat lui Khomeini, iar din acel moment Iranul a cunoscut o perioada de regim moderat si de deschidere in domeniul politicii externe si interne. Totusi, aripa religioasa conservatoare a continuat sa aiba o influenta puternica. Reprezentantii acestei aripi au continuat sa sustina organizatiile islamice fundamentaliste, printre care Hamas si Hezbollah. In 1997, Sayed Mohammad Khatami a fost ales presedinte. El a incercat sa liberalizeze economia si sa promoveze libertatea cuvantului, dar nu a reusit din cauza autoritatii de care se bucura in continuare aripa religioasa condusa de ayatollahul Sayed Ali Khamenei. Primul sah al Iranului In 1921, un grup de ofiteri tineri, condus de Reza Han, si-a asumat prerogativele puterii, iar in 1925 l-a inlaturat pe ultimul reprezentant al dinastiei Kadjarilor (Qajarilor), sahul Ahmed. Reza Han s-a autoproclamat sah sub numele de Reza Shah Pahlavi (in fotografie). In acelasi an a schimbat denumirea tarii din Persia in Iran, un derivat al cuvantului arian „regal”, „nobil”. Acest gest simbolizeaza incercarea de a reforma societatea traditionala a tarii, dar comunitatile islamice s-au simtit amenintate si s-au constituit intr-o puternica opozitie. In al doilea razboi mondial, sahul a insistat ca Iranul sa ramana in neutralitate, dar a fost favorabil Germaniei naziste. Aliatii au ocupat Iranul, iar sahul a fost obligat sa abdice in favoarea fiului sau, Muhammad Reza Pahlavi. In 1951, sahul a fost obligat sa plece in exil de miscarea populara revolutionara condusa de Mossadegh. Acesta a nationalizat companiile petroliere, dar nu a reusit sa introduca alte reforme, fiind inlaturat de la putere de o lovitura de stat regalista, organizata de CIA in 1953. Reza Pahlavi a revenit la putere si a incheiat un acord cu un consortiu international al petrolului. Potrivit acestui acord, Iranului ii reveneau 50% din drepturile de export. Nemultumirile maselor l-au facut pe sah sa abdice, ayatollahul Khomeini preluand puterea. Modelul fundamentaliStilor islamici Ruhollah Khomeini (in fotografie) s-a nascut in 24 septembrie 1902, la Khomein, intr-o familie de mullahi favorabili integrismului musulman. A studiat Islamul cu unul dintre cei mai importanti teologi ai vremii, ayatollahul Haieri, impreuna cu care s-a mutat la Qom. Foarte curand a reusit sa atraga adepti datorita discursurilor sale carismatice, iar in 1952 a avut onoarea de a deveni mujtahid (autoritate a legii divine). A criticat vehement regimul laic al sahului Reza Pahlavi, motiv pentru care a fost arestat. In 1964 a plecat la Paris, devenind unul dintre liderii miscarii iraniene din exil. Acceptat drept unul dintre liderii religiosi ai poporului sau, ayatollahul a promovat ideea instaurarii unei teocratii islamice ca replica la regimul occidental „strain” condus de sah. Revenit in Iran dupa inlaturarea sahului de la putere, Khomeini a condus statul veghind la intrarea in vigoare a constitutiei islamice si a profitat de razboiul dintre Iran si Irak, pe care l-a numit „razboiul sfant”, pentru a-si consolida propria autoritate spirituala si politica. Prelungirea razboiului l-a facut sa accepte, desi cu mare greutate, semnarea unui armistitiu cu Saddam Hussein. „Am baut otrava”, avea sa declare ayatollahul. Moartea sa a generat izbucnirea luptei pentru putere intre moderatii si radicalii care populau scena politica. Khomeini a fost un model pentru liderii fundamentalisti islamici din afara Iranului, pentru ca a avertizat lumea islamica asupra extinderii inevitabile a procesului de globalizare si modernizare in defavoarea religiei si culturii islamice. Zgariat de „Gheara Vulturului” In noaptea de 24/25 aprilie 1980, un grup de comando american a desfasurat o misiune pentru eliberarea membrilor Ambasadei SUA de la Teheran luati ostatici. Cateva avioane C-130 au transportat comandoul in Marele Desert din rasaritul Iranului. Militarii americani urmau sa fie preluati de noua elicoptere de tipul RH-53, numai ca doua elicoptere au fost prinse intr-o furtuna de nisip si un al treilea s-a defectat in momentul aterizarii. Misiunea de salvare a fost anulata, dar seria neagra a accidentelor a continuat, un avion de transport ciocnindu-se cu un elicopter. Opt militari americani au murit, cadavrele lor fiind purtate de rebelii iranieni pe strazile Teheranului si aratate multimii. Esecul misiunii l-a facut pe secretarul de stat american, Cyrus Vance, sa demisioneze si a dus la infrangerea lui Jimmy Carter (in fotografie) in alegerile din toamna anului 1980. Vance fusese unul dintre cei care s-a opus declansarii operatiunii. Negocierile dintre americani si iranieni au fost intermediate de algerieni. In cele din urma, ostaticii au fost eliberati in 20 ianuarie 1981, ziua in care isi incepea mandatul de presedinte Ronald Reagan. Condamnat pentru „Versetele satanice” Autorul Versetelor satanice, Salman Rushdie, scriitorul indian emigrat in Anglia, a fost condamnat la moarte pe 14 februarie 1989. Ruhollah Khomeini a semnat o fatwa, un edict conform caruia scriitorul indian era condamnat la moarte pentru blasfemie. De fapt, Versetele satanice condamna o religie care, prin absolutizarea unor concepte, a fundamentat terorismul islamic. Cartea a tulburat si ofensat intreaga lume musulmana. Gruparea extremista iraniana „Marele stat major pentru glorificarea martirilor lumii islamice” a oferit o recompensa de 100.000 de dolari pentru asasinarea lui. Fundatia Khordad, infiintata prin ordinul ayatollahului Khomeini, dar beneficiind si de sprijinul actualului guvern, a ridicat fondul oferit pentru executarea lui Rushdie la suma de 2,8 milioane de dolari. Fanatici religiosi au incercat de cateva ori sa-l asasineze pe Rushdie, scriitorul traind de atunci sub stricta paza, undeva in New York. Tinta strategica pentru americani In prezent, Casa Alba considera ca Iranul reprezinta o amenintare care trebuie luata in serios. La un sfert de secol dupa ce au mai incercat o interventie in Iran, SUA sunt gata sa atace tara sahilor persani, catalogata drept „urmatoarea tinta strategica in razboiul antiterorist” de mai multi oficiali militari si reprezentanti ai serviciilor secrete americane, citati sub acoperirea anonimatului de revista The New Yorker. Jurnalistul Seymor Hersh, cel care a facut primele dezvaluiri legate de abuzurile la care au fost supusi detinutii din inchisoarea Abu Ghraib, afirma ca trupe de comando americane actioneaza deja pe teritoriul Iranului, in cautarea tintelor pentru viitoarele atacuri aeriene. Sunt vizate in special instalatiile nucleare considerate suspecte, despre care autoritatile de la Teheran au afirmat constant in negocierile cu Franta, Germania si Marea Britanie ca ar servi exclusiv pentru producerea de energie, dar SUA pretind ca au scop militar. Saddam, prietenul americanilor Dupa intoarcerea din exilul parizian, ayatollahul Khomeini a inceput sa finanteze revolte la granita cu Irakul, i-a inarmat pe kurzi si a sustinut tentativele de asasinare a lui Saddam Hussein. Pentru a readuce Iranul sub controlul occidental, americanii si britanicii au finantat in secret Irakul. Mai mult, americanii i-au furnizat lui Saddam Hussein experti si materiale pentru a produce gaze toxice si arme bacteriologice. Atunci cand kurzii s-au revoltat, Saddam a folosit gazele toxice impotriva lor. Nu a existat nici un protest oficial, la vremea aceea Saddam fiind in gratiile Washingtonului. In 22 septembrie 1980, trupele irakiene au invadat Iranul, in incercarea de a rasturna regimul islamic al ayatollahului Khomeini. A inceput astfel unul dintre cele mai crude conflicte ale secolului XX. In timpul celor opt ani cat a durat conflictul, au murit peste un milion de irakieni si iranieni. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro