Avem strategie pentru minerit neenergetic. Urmează redeschiderea activității?

 Guvernul care și-a încetat activitatea a elaborat, spre sfârșitul anului trecut, un program de guvernare, iar în acest context a fost aprobată o strategie națională pentru resurse minerale neenergetice 2025-2035. Această strategie a apărut în MO în noiembrie 2024. După mai multe încercări, am reușit să aflăm ce prevede Strategia. Dintr-o hotărâre de neînțeles, acest document nu se poate vedea decât contra cost. În fine, am făcut rost de Strategie și am parcurs cele peste o sută de pagini. Am spicuit câteva din prevederi, având în vedere că în Maramureș, mineritul „a fost și este”. Chiar dacă ne așteptam la date și termene clare pentru obiectivele Strategiei, ele lipsesc. Cu toate acestea, sunt unele abordări care arată că se lucrează la reluarea activității miniere neferoase în România. Ceea ce este cel mai important obiectiv. Am spicuit și vă prezentăm în exclusivitate date și informații din Strategia pentru minerale neenergetice.  

În România, mineritul este o ocupație istorică, tradițională, atestată încă din antichitate, atunci când romanii au venit în Dacia să extragă aur și metale de bază din Munții Apuseni.

În ultimii 30 de ani, țara noastră a trecut printr-o amplă restructurare industrială,

care a condus la scăderea producției interne și închiderea operațională a minelor

nerentabile, cu pierderea locurilor de muncă, care a generat efecte economico-sociale și a lăsat în urmă o poluare istorică a mediului, cu afectarea calității vieții

locuitorilor din zonele miniere. Pentru această reformă, Guvernul României a beneficiat, în perioada 1999–2013, atât de experiența internațională, cât și de finanțarea Băncii Mondiale. Printre cele mai importante condiționalități și rezultate ale proiectelor implementate referitor la reglementarea domeniului resurselor minerale, se numără și Legea minelor nr. 85/2003 cu modificările și completările ulterioare și Strategia Industriei Miniere 2004–20102, însoțite de manuale/ghiduri operaționale pentru închiderea minelor și refacerea mediului la standarde internaționale.

În anul 2007, România a devenit membră a Uniunii Europene, continuând promovarea reformelor instituționale și sectoriale prin Tratatul de Aderare, prin armonizarea intereselor naționale cu interesele comunității europene.

Resursele naturale, în general, sunt vitale pentru economia globală și pentru o calitate bună a vieții, mineralele și metalele sunt indispensabile pentru dezvoltarea unei societăți moderne, însă trebuie să ținem cont de faptul că resursele sunt limitate și neregenerabile, iar accesul la resurse reprezintă o problemă strategică de securitate.

Astăzi, țările U.E. se află pe calea unei duble tranziții către neutralitatea climatică și digitalizare, însă în contextul complicat post-pandemie Covid 19, trebuie să facă față provocărilor crizelor energetice, geopolitice și militare în desfășurare, care perturbă lanțurile regionale și globale de aprovizionare, generând instabilitate pe multiple planuri.

Guvernul României, după ce a analizat îndeaproape rolul domeniului resurselor minerale neenergetice și mineritul durabil, responsabil și transparent, propune acum oportunitatea unei strategii naționale de dezvoltare, pornind chiar de la cunoașterea și valorificarea potențialului resurselor minerale și ținând cont de orientarea către obiectivele de dezvoltare durabilă, cu dimensiunea socioeconomică și de protecția mediului, circularitate și adaptare la schimbările climatice.

Fundamentarea documentului strategiei pornește de la lucrarea de excelență

elaborată de Academia Română – Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani și se integrează în Proiectul sectorial Resursele naturale – Rezerve strategice, ce folosim și ce lăsăm generațiilor viitoare.

Resursele subsolului sunt proprietatea Statului Român, iar interesele naționale sunt

exprimate prin documentele de politică a resurselor minerale, prin strategia

resurselor minerale neenergetice adaptată la noua realitate economică și, în acest

sens, România se repoziționează pe harta resurselor minerale și contribuie la

asigurarea rezilienței în situațiile de criză. Prin natura și diversitatea resurselor

minerale, România poate deveni un pol de interes în sistemul incluziv industrial

european.

Domeniul resurselor minerale neenergetice trebuie să fie un sector industrial dinamic, care să susțină activ dezvoltarea economică a țării și să asigure reziliența în situațiile de criză, în colaborare cu țările cu tradiție în minerit din industria europeană precum: Germania, Franța, Suedia, Finlanda, Norvegia, Danemarca, Polonia, Regatul Unit al Marii Britanii, Spania și Grecia. Industria minieră este o industrie globală și trebuie abordată în consecință.

Cererea de produse miniere pentru sectorul neenergetic este în creștere atât la nivelul U.E., cât și pe plan mondial. Deși România este a opta țară ca suprafață din U.E. care dispune de resurse minerale semnificative comparativ cu alte țări din regiune, atragerea de capital privat și promovarea de proiecte de investiții în domeniul minier nu au atins nivelul oportunităților existente și astfel a devenit importatoare de materii prime. Eficacitatea industriei nu se poate asigura fără o abordare integrată a politicilor industriale cu o politică de asigurare a resurselor minerale neenergetice.

Viziunea prezentei strategii se bazează pe aspecte actuale ale economiei românești și europene:

1. capacitatea industrială este redusă, aspect ce conduce la necesitatea

reindustrializării României în context larg european;

2. resursele minerale neenergetice sunt vitale pentru economia mondială, în condițiile în care resursele minerale sunt neregenerabile și limitate;

3. este necesară protejarea intereselor naționale de securitate economică privind

resursele minerale neenergetice;

4. mineritul energointensiv a avut efecte negative istorice asupra mediului și sănătății populației, în prezent făcându-se tranziția la mineritul responsabil și la economia circulară;

5. exploatarea resurselor trebuie să asigure corelarea profitului investitorului cu

necesitățile de dezvoltare locală și de protecție a mediului;

6. economia românească trebuie să se adapteze la contextul socioeconomic și

geopolitic global, inclusiv la situația post-epidemiologică, criza energetică și militară.

Unități care funcționează în domeniul resurselor minerale neenergetice

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului are sub autoritate următorii

operatori economici:

1. Societatea Națională a Apelor Minerale S.A.;

2. Societatea Națională a Sării S.A.;

3. Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului S.A.;

4. Societatea Băița S.A.;

5. Societatea Cupru Min S.A. Abrud;

6. Conversmin S.A.;

7. Minbucovina S.A. – în faliment;

8. Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase Remin S.A. – în

insolvență;

Resursele minerale secundare

Resursele minerale secundare depozitate în iazuri de decantare sau în halde de steril prezintă un potențial ridicat de valorificare industrială prin recuperarea metalelor critice și utile de bază, în principal: Au, Ag, Cu, Pb, Zn, Fe, Mn, W, Mo, pentru care au fost deschise exploatările sau a unor elemente care au intrat recent în sfera de interes a valorificării industriale, precum: Ge, In, Te, Cd și Sb.

În vederea valorificării resurselor minerale secundare, este imperativă adoptarea tuturor măsurilor, potrivit prevederilor legale privind protecția mediului atât în timpul exploatărilor, cât și după încetarea acestora prin executarea, finalizarea și

monitorizarea lucrărilor de refacere a mediului în perimetrele afectate de minerit.

Reintroducerea în circuitul economic a resurselor secundare poate avea o

contribuție însemnată la creșterea gradului de securitate și sustenabilitate a

aprovizionării cu materii prime critice esențiale în sectoare industriale cheie pentru

economia națională și europeană atât în prezent, cât mai ales în perspectiva

atingerii statutului de economie verde.

Potrivit estimărilor din anul 2018, în iazurile de decantare cu activitatea sistată,

aflate în conservare sau în funcțiune, sunt depozitate circa 343 mil. metri cubi de

produs rezidual minier, care ocupă o suprafață de circa 1800 de ha. În haldele de steril, sunt depozitate circa 940 mil. metri cubi și ocupă o suprafață de circa 3400 de ha.

În anul 2023, Comisia Europeană a publicat spre analiză propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului - Actul privind materiile prime critice – (Critical Raw Materials Act – C.R.M.A.), pentru instituirea unui cadru de asigurare a aprovizionării sigure, diversificate, accesibile și durabile cu materii prime critice, ca parte a Planului Industrial al Pactului Verde. Regulamentul a fost aprobat și a intrat în vigoare59 la 11 aprilie 2024.

Rolul C.R.M.A. este de a contribui la obiectivul ambițios privind transformarea

industrială a UE. Tranziția globală către energia regenerabilă și digitalizarea

economiilor și societăților vor duce la o creștere rapidă a cererii de materii prime

critice până în 2050, respectiv: de până la 89 de ori pentru litiu, de 6 până la 7 ori

pentru pământuri rare și de circa 17 ori pentru galiu.

UE se bazează aproape exclusiv pe importurile pentru multe materii prime

critice, furnizorii fiind concentrați într-un număr mic de țări terțe, atât în etapa de

extracție, cât și de prelucrare. Astfel, 97% din importul de magneziu provine din

China; elementele provenite din pământuri rare, utilizate în magneții permanenți,

sunt rafinate exclusiv în China; 63% din cobaltul mondial, folosit în baterii, este

extras în R.D. Congo, iar 60% din cobalt este rafinat în China.

Potrivit unor estimări, valoarea resurselor minerale europene neexploatate aflate la

o adâncime de 500 -1000 de metri, este de aproximativ 100 miliarde de euro.

Ținând cont de repartiția acestor materii prime de natură minerală, atributul de critic cere luarea în considerare a două aspecte:

1. importanța economică a materiei prime pentru creșterea competitivității

industriei europene;

2. riscul de producție fluctuantă, respectiv de export constant, de un răspuns stabil

la cererile formulate, ceea ce pentru țările cu un astfel de potențial ar trebui să

însemne stabilitate politică și economică, capacitate de reciclare și ofertă de

alternative posibile.

La acestea se poate adăuga riscul de poluare a mediului și capacitatea de reducere a

impactului exploatării acestor minerale asupra mediului înconjurător și existența unor garanții că mediul nu va fi afectat.

Există o cerere crescândă pentru galiu, niobiu, cobalt, pământuri rare ușoare, indiu, cocs, grafit, cromit, germaniu, elemente platinice, berilliu, fluorină, magnezit, stibiu/ antimoniu și cupru. În România, din această listă identificăm:

1. din categoria resurselor nemetalifere, economic importante, cu rezerve geologice

cunoscute și posibilități de exploatare: nisipurile cuarțoase și grafitul;

2. din categoria resurselor nemetalifere, economic importante, cu rezerve geologice

necunoscute: mineralele de bor, fosforitele;

3. din categoria resurselor metalifere economic foarte importante, cu rezerve

geologice necunoscute și cu un potențial moderat: cromul, magneziul, germaniu și

telurul;

4. din categoria resurselor metalifere economic importante, cu rezerve geologice

neevaluate și cu un potențial moderat: stibiu/antimoniu, wolfram/tungsten și

pământuri rare, ultimele denumite în continuare T.R.;

Sunt perspective reduse de descoperire a unor resurse de: cobalt, indiu, niobiu, galiu și minerale din grupul platinei.

În cadrul programului de restructurare a sectorului minier românesc, un obiectiv principal l-a constituit menținerea în activitate a unităților cu potențial ridicat de rezerve geologice și condițiile geo-miniere favorabile obținerii în final a unor produse miniere în condiții de eficiență, fapt ce a condus la situația în care din anul 1998, prin 11 hotărâri ale Guvernului a fost aprobată închiderea definitivă, conservarea și monitorizarea factorilor de mediu postînchidere a 556 de mine, amplasate pe teritoriul administrativ a 227 de unități administrativ-teritoriale din 28 de județe.

Obiectivele miniere includ un număr important de depozite de deșeuri industriale

care intră sub incidența prevederilor privind depozitarea și punerea în siguranță a

deșeurilor periculoase, respectiv 65 iazuri de decantare – asimilate marilor baraje –

și circa 1000 de halde miniere, pentru care trebuie asigurată urmărirea stabilității în

timp a depozitelor miniere și efectuarea lucrărilor și activităților minime necesare

punerii în siguranță, precum și a 2.504 lucrări miniere de legătură cu suprafața, precum galerii, puțuri, suitori.

Impactul social în comunitățile miniere

Mineritul contribuie la dezvoltarea economică și socială a zonelor pe teritoriul cărora se desfășoară activitățile specifice atât în timpul construcției exploatării miniere, cât și în faza de operare, generând venituri la bugetul de stat și la bugetul local, contribuții din impozitele și taxele pe profit, salarii, contribuie la crearea de locuri de muncă și/sau la conservarea patrimoniului cultural, achiziții prioritare din surse locale.

Închiderea minelor a condus atât la diminuarea veniturilor populației din regiunile

respective, cu consecințe restrictive asupra economiei locale, cât și la diminuarea

veniturilor bugetelor locale. Impactul încetării exploatării resurselor minerale asupra nivelului de trai al populației se manifestă în mai multe moduri și anume: dificultatea găsirii unui loc de muncă potrivit pregătirii profesionale, accesul dificil la serviciile de bază și scăderea gradului de susținere financiară din partea Guvernului. Pe termen scurt, atunci când personalul disponibilizat din zonele miniere se confruntă cu o scădere drastică a nivelului de trai, ca urmare a pierderii sursei de venit, un program de măsuri de protecție socială concret ar putea reduce efectul negativ. Impactul asupra nivelului de trai se simte și prin accesul gospodăriilor la serviciile de bază. În zonele afectate de reducerea drastică a activității miniere există o deteriorare a serviciilor din domeniul educației, sănătății și pentru asigurarea utilităților.