Ave Occidens, morituri te salutant!

Mai copile, unde-i mere, hii bãrbat, nu hi muiere! – aºa îºi cadenþa paºii cãtre vameºul de la Borº Gãvrilã a Moºichii din Poiana Porcului, repetând fãrã noimã refrenul pe care-l auzise când ieºise din curtea pãrinteascã. þinea în palma umedã o hârtie de 10 euro, luatã din centru’ Bãii, de la un þigan ce pãrea c-a bãtut toate capitalele europene, dupã celular (tip Mutu) ºi dupã tunsoare (tip Beckham), cã: „noi, în Poiana Porcului ne uitãm la toate meciurile”. Gãvrilã a pus euroii în paºaport, cum vãzuse el, la birt în Baie, cã se plãteºte masa („pui banii în nota de platã ºi nu mai aºtepþi rest, ca un domn” – i-a spus Vasile din Deal, repatriat de curând din Spania) ºi trecu ca un barbat graniþa cãtre Occident. De aici, totul a fost uºor. Latin fiind, a învãþat repede sã renunþe la cuvintele de acasã de tip: brânzã, barzã, viezure ºi „Moºicã, adã o horincã!” ºi repeta cuviincios toate cuvintele culte: ui, jemapel Basil, Basil a Moshichii, com vu vulez. A vândut doi ani ziare prin Paris. S-a întors în al treilea an acasã, mai slab, cu privire strãlucitoare ca de viezure, integrându-se perfect în satul tãcut, patriarhal. Atât doar, cã la meciurile dintre Avântul Poiana Porcului ºi Fulgerul Rohia, striga avântat: „Alee, le blio!”, deºi jucãtorii alergau pe pãºunea satului „la bustu’ gol”. Le spunea celor de lângã el: „Mã, io am fost ziarist în Franþa, în centru’ Europei! Io ºtiu cum se face un comentariu de meci... Rupe-l Vasile! Anafura ºi priceasna lui de rohian, rupe-l !” Gãvrilã era, de acum, un luminat al satului, vorbea limbi strãine, ºtia cum se mãnâncã peºtele cu multe tacâmuri dar, mai ales, ºtia cum se iubeºte în Occident. Le explica holteilor din sat: „Sãrbãtorirea zilei de Sfântul Valentin îºi are originea într-o traditie care a început cu mulþi ani în urmã în Roma anticã: Lupercalia pe data de 15 februarie. Acest vechi festival reprezenta sãrbãtorirea fertilitãþii ºi era þinutã în onoarea a doi zei romani, Juno ºi Pan. Tinerele necãsãtorite scriau mesaje de dragoste în aceastã zi. Aceste mesaje trebuiau introduse într-o urnã, iar tinerii pe rând alegeau câte unul de aici. Conform obiceiului, trebuiau sã curteze tânãra a cãrui mesaj l-au ales. Ziua Sfântului Valentin se numea Ziua Nunþii Pãsãrilor cu mult timp în urmã. Se credea cã pãsãrile îºi aleg perechea ºi se împerecheazã în ziua de 14 februarie.” Gãvrilã era tare fericit când îºi vedea poienarii privind nedumeriþi: „Da, mã! De amu’ înainte aºe facem. Lãsaþi voi gunoiu’, nu-l mai împrãºtiaþi, cã-i vremea sã vã iubiþi... aºa se face în þãrile civilizate. Dacã nu ºtiþi, vã spun eu cum trebuie sã scrieþi ºi sã recitaþi. În Occident se iubeºte altfel... E musai sã vã învãþ cum se iubeºte de Valentine’s Day... voi, muritorii nu pricepeþi. Emanuel LUCA